Auto

Metrorex cumpără pentru Magistrala 5, Drumul Taberei - Iancului, 13 trenuri noi

Metrorex cumpără pentru Magistrala 5, Drumul Taberei -...

Autor: Gabriel Pecheanu

23.03.2019, 23:15 1534

Metrorex cumpără pentru Magistrala 5 de metrou, tronson Drumul Taberei – Iancului, Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor 13 trenuri noi , numărul acestora putând fi suplimentat până la 30 de noi garnituri de metrou, potrivit unui anunţ al societăţii.

Obiectul contractului îl constituie furnizarea a 13 trenuri noi de metrou, simulator instruire personal exploatare, set scule speciale (mentenanţă trenuri) şi serviciile accesorii (transport, asigurare, punerea în funcţiune, asistenţa tehnica în perioada garanţie, instruire personal exploatare, operare trenuri şi folosire aplicaţii software) într-un termen estimat de 42 luni, cu opţiunea de suplimentare (cu maxim 17 trenuri noi), destinate operării pe Magistrala 5 de metrou, tronson Drumul Taberei – Iancului, Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor, se arată în anunţul Metrorex.

Potrivit sursei citate, contractul poate fi modificat la solicitarea Metrorex formulată în maxim 84 luni de la semnarea acestuia, prin suplimentarea cu maximum 17 trenuri, acelaşi tip, aceleaşi performanţe tehnice (sau superioare), aceleaşi condiţii contractuale (inclusiv termenele de livrare vor fi similare celor 13 trenuri), cu excepţia preţului.

Valoarea estimată (la momentul actual) este de 520.152.545 lei pentru 13 trenuri, respectiv 1.200.352.027,5 lei pentru 30 trenuri.

Termen limită pentru primirea ofertelor este 20 mai 2019.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO