Caută doar în titlu
Auto

Marea ruptură din industria auto: Renault şi Nissan discută în secret planul urgent pentru o potenţială despărţire

Executivii seniori ai Nissan au accelerat planul secret de urgenţă care prevede o potenţială despărţire de francezii de la Renault, în contextul în care scandalul iscat în jurul fostului director al companiei, Carlos Ghosn, continuă să clatine alianţa de 20 de ani dintre cei doi giganţi auto, potrivit FT.

Planul prevede o separare totală a diviziilor de inginerie şi a producţiei, precum şi o serie de schimbări în board-ul Nissan, iar eforturile pentru implementarea acestuia au accelerat de când Carlos Ghosn a fugit din Japonia în Libia în luna decembrie.

Decizia de a contura o potenţială despărţire este cea mai recentă evoluţie într-o alianţă pe care Carlos Ghosn a ţinut-o la un loc aproape două decenii din poziţia de CEO şi de preşedinte al ambelor companii.

În ciuda eforturilor de a îmbunătăţi relaţiile dintre cele două părţi, parteneriatul cu Renault – care produce 10 milioane de unităţi pe an – a devenit toxic, potrivit surselor citate de FT. Acum, majoritatea executivilor Nissan consideră că producătorul francez ţine pe loc compania japoneză.

O despărţie totală ar forţa probabil ambele companii să îşi caute parteneri noi, încât industria auto se confruntă cu o scădere a vânzărilor şi o creştere a costurilor de producţie, pe fondul reorientării industriei auto către vehicule electrice.

Mai mult, o astfel de decizie i-ar face pe ambii producători mai mici, într-o piaţă globală care se consolidează prin mutări precum fuziunea dintre Fiat Chrysler şi PSA, compania-mamă a Peugeot, sau o potenţială alianţă între Volkswagen şi Ford.

În săptămânile următoare, Jean-Dominique Senard, preşedintele Renault, ar urma să anunţe o serie de proiecte comune pentru a demonstra că alianţa este încă funcţională.

„Nu putem supravieţui dacă nu trecem repede la o serie de proiecte comune”, a spus Jean-Dominique Senard în luna decembrie.

 
 
 
 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.