Auto

Los Angeles si Detroit, oferta de saloane la pachet a americanilor pentru industria auto

05.01.2005, 00:00 15



Pentru lumea auto de o parte si de de cealalta a Atlanticului, inceputul de an inseamna salonul auto de la Detroit, orasul unde trei dintre gigantii mondiali in domeniul auto - General Motors, Ford si DaimlerChrysler isi au sediul. Tocmai de aceea organizatorii salonului auto de la Los Angeles, cel care a avut loc in ultimele patru decade in jurul anului nou, au decis sa il mute in urmatorii ani la sfarsitul lunii noiembrie.



Pana atunci, cele doua saloane auto care marcau sfarsitul si inceputul de an - cel de la Los Angeles si cel de la Detroit, se vor desfasura unul dupa celalalt in zilele urmatoare. Astazi ti maine sunt zilele dedicate presei la salonul de la Los Angeles, pentru ca doar patru zile mai tarziu, pe data de 9 ianuarie, jurnalistii sa se mute la Detroit.



In mod traditional, salonul din Los Angeles a fost privit ca unul destinat mai degraba consumatorilor, in timp ce salonul de la Detroit este mai degraba dedicat presei si industriei auto in general. Cum din anul 2006 salonul de la Los Angeles va fi mutat in luna noiembrie, organizatorii au facut tot posibilul ca in acest an sa se vorbeasca tot mai mult despre evenimentul lor.





Superamerica la Los Angeles



Un model sub marca Chevrolet, un nou Ferrari, dar si inlocuitorul pentru cea mai vanduta limuzina din Statele Unite - Volkswagen Jetta, sunt principalele puncte de atractie la salonul de la Los Angeles.



Bentley, marca de lux britanica detinuta de grupul german Volkswagen a pregatit special pentru salonul de la Los Angeles un model special. Chiar daca reprezentantii companiei nu au dorit sa ofere detalii, analistii spun ca este vorba de o varianta bazata pe modelul Continental GT. Va fi vorba, spun analistii, fie de o varianta sedan cu tractiune integrala sau de o varianta decapotabila, care va fi echipata cu acelasi motor de 12 cilindri care echipeaza si varianta coupe, lansata in urma cu mai bine de un an.



Chiar daca nu va aduce un model nou, producatorul german de lux BMW va prezenta la Los Angeles un "pachet de competitie", care va creste performantele dinamice ale modelului M3.



Chevrolet va prezenta la salonul de la Los Angeles nu mai putin de trei modele. Chrysler PT Cruiser va avea in noul model Chevrolet un concurent demn de luat in seama in segmentul masinilor cu un design retro. HHR, adica un model ce va incepe sa fi produs in vara acestui an si mai ales noua generatie Impala, cel mai bine vandut din gama Chevrolet, completeaza lista modelelor care vor fi prezentate in premiera la Los Angeles.



Fara indoiala ca principalul element de atractie al salonului va fi Ferrari Superamerica, adica o decapotabila bazata pe modelul 575M Maranello si care poarta numele celei mai mari piete pentru marca italiana. Modelul este echipat cu un motor de 12 cilindri dispusi in forma litereiV si care dezvolta 540 de cai-putere.



Tot la capitolul masini performante ar putea fi incadrate si cele doua modele SRT (Street & Racing Technology) pe care le va expune Dodge, dar si CLS55 AMG, adica cel mai performant model din gama celui mai nou produs lansat de Mercedes Benz, CLS. Varianta echipata cu un motor supraalimentat de 5,5 litri isi va face aparitia la comercializare din luna februarie si dezvolta aproape 470 de cai-putere.



Legenda americana Ford Mustang este prezenta la randul sau la Los Angeles in varianta decapotabila, care isi face astfel debutul oficial pe piata nord-americana.



Nu in ultimul rand, Volkswagen Jetta (sau Bora in Europa) este asteptat cu interes sa isi faca debutul la Los Angeles. Jetta este cel mai bine vandut model de limuzina de pe piata auto a Statelor Unite. A cincea generatie a modelului Jetta va incepe sa fie vandut la jumatatea lunii martie a acestui an pe continentul nord-american. Noul Jetta ofera acum un habitaclu mai generos, fie ca este vorba de sofer, pasagerul din fata sau cei aflati pe bancheta din spate.



Jetta este echipat cu motoare ce incep de la 2,5 litri si 150 de cai-putere, varianta de baza fiind superioara celei de 2 litri si 115 cai-putere cu care era echipata generatia anterioara.



Pentru ca britanicii de la Bentley sa nu se simta stingheri la Los Angeles, o alta marca britanica, Jaguar, a decis la randul sau sa prezinte o noutate mondiala. Chiar daca si lansrea Jaguar este invaluita de mister surse din interior au lasat se inteleaga ca ar putea fi vorba despre noul model XK.





Salvarea vine de la Detroit



Salonul de la Detroit a oferit in fiecare din ultimii ani un subiect de discutie la care putin s-ar fi asteptat. Daca in urma cu doi-trei ani salonul de la Detroit insemna lux, masini sportive si puternice, anul trecut cuvantul de ordine a fost pick-up (modelele utilitare). Anul acesta, spun analistii, va fi anul marcilor care incearca relansari sau al celor care isi extind gama de produse.



Poate cele mai bune exemple in acest sens sunt Zephyr si Sky, doua modele de productie pe care le vor prezenta doua dintre marcile cele mai greu incercate in ultimii ani pe piata nord-americana - Lincoln si Saturn.



Jurnalistii vor putea vedea din data de 9 ianuarie, prima zi dededicata presei, si modele de limuzine pe care producatori precum Ford sau Dodge le arunca in lupta pentrua putea face fata ofensivei pe care au inregistrat-o in ultma perioada producatorii japonezi prin modele precum Honda Accord, Nissan Altima sau Toyota Camry.



Nu in ultimul rand, salonul de la Detroit reprezinta pentru doi dintre producatorii niponi, Honda si Mitsubishi, momentul ideal pentru a-si completa gama cu modele pe care pana acum nu le puteau oferi clientilor. Ridgeline este primul model pick-up din istoria Honda, si va fi lansat pe piata nord-americana din luna martie a aecstui an.



Subaru a optat pentru lansarea tot la Detroit a celui mai mare model pe care il va lansa pe piata nord-americana B9X, in timp ce Kia si Nissan au ales sa vina cu doua concepte de masini - KCD-II si Azeal, despre care analistii spun ca se vor transforma in modele de productie in anii urmatori.



Sarea si piperul salonului de la Detroit ar putea fi in acest an grupul Chrysler, despre care analistii spun ca ar putea prezenta noul model Jeep Commander, care va inlocui modelul Dodge Neon. Commander este o masina de teren de sapte locuri bazata pe platforma modelului Grand Cherokee.



Lista importanta de noutati mondiale de la salonul de la Detroit se va regasi si la salonul de la Detroit. Pe langa acestea, toti producatorii prezenti au pregatit si lansari speciale pentru Detroit. Este si cazul Chevrolet care pe langa cele trei modele prezentate la Los Angeles, va aduve la Detroit i urmatoarea generatie Corvette Z06, adica un model echipat cu un motor de 500 de cai-putere, care va intra in productie in toamna acestui an. Chevrolet folosise salonul de anul trecut de la Detroit pentru a prezenta in premiera a sasea generatie a unuia dintre cele mai apreciate modele din Statel Unite, Corvette.



Europenii nu s-au lasat nici ei mai prejos si au pregatit pentru Detroit noutati importante. BMW a decis sa aduca la salonul din "capitala auto a lumii" primele variante cu tracsiune integrala - 525xi si 530xi, ale noii serii 5. Mercedes, celalalt mare producator german de mapsini de lux a anuntat in urmacu ceva vreme ca la Detroit va prezenta oficial a doua generatie a modelului M-Klasse.



Cele doua cabriolete Porsche 911 (Carrera Cabriolet si Carrera S Cabriolet), alaturi de un concept de automobil ecologic prezentat de Volvo - 3CC, completeaza lista participarii europenilor la salonul de la Detroit. ionut.bonoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO