Auto

Italienii de la Tirrena Scavi construiesc centura de sud a Timişoarei pentru 58 mil. euro

Italienii de la Tirrena Scavi construiesc centura de sud...

Autor: Laurentiu Cotu

18.12.2018, 16:44 1081

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a atribuit companiei italiene Tirrena Scavi SpA un contract de 272,4 mil. lei, fără TVA, (aproximativ 58 mil. euro) pentru proiectarea şi execuţia variantei de ocolire sud a municipiului Timişoara, în lungime totală de 25,69 km. Durata de realizare a contractului este de 30 luni, din care 6 luni pentru activitatea de proiectare şi 24 de luni pentru execuţia lucrărilor, iar perioada de garanţie ofertată de antreprenorul câştigător este de 10 ani, se arată în comunicatul de presă al CNAIR. Finanţarea lucrărilor se face din fonduri europene nerambursabile.

’’Traseul proiectului Varianta de ocolire Timişoara Sud se desfăşoară pe teritoriul administrativ al judeţului Timiş, pe raza municipiului Timişoara şi a localităţilor Sânmihaiu Român, Şag, Giroc, Moşniţa Nouă şi Ghiroda. Varianta de ocolire Timişoara Sud este tronsonul care completează varianta de ocolire a Timişoarei între piciorul rampei sud al podului peste canalul Bega şi nodul rutier km 549 plus 076 (pe DN6) de unde se desprinde Varianta de Nord existentă, închizând astfel, varianta de ocolire ce înconjoară întreg municipiul’’, potrivit comunicatului de presă transmis de CNAIR.

Compania Tirrena Scavi SpA Italia Sucursala Cluj a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste 64 mil. lei (14 mil. euro), un profit net de 8,2 mil. lei (1,8 mil. euro), cu un număr mediu de 62 de angajaţi, potrivit Ministerului Finanţelor. Tirrena Scavi SpA a finalizat în toamnă lucrările la Nodul Gilău şi conexiunea dintre Secţiunea 2B cu Subsecţiunea 3A1, Autostrada Braşov-Târgu Mureş- Cluj-Oradea.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO