Auto

Infotrafic: zăpada, ceaţa şi vântul puternic afectează traficul auto şi maritim

Infotrafic: zăpada, ceaţa şi vântul puternic...

Autor: Petru Mazilu

15.01.2022, 07:16 40

Zăpada, ceaţa şi vântul puternic afectează traficul auto şi maritim din România. Sâmbătă dimineaţă nu sunt şosele blocate, însă au fost suspendate activităţile în porturile Constanţa Nord şi Midia.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că sâmbătă dimineaţa nu sunt raportate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vreunui eveniment rutier sau ca urmare a condiţiilor meteorologice.

În zona montană înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură vântul bate puternic, viscolind zăpada. Vzibilitatea este foarte redusă şi se acţionează cu utilaje de deszăpezire.

De asemenea, este ceaţă densă, cu vizibilitate sub 50 de metri în judeţul Bihor, pe DN 1, DN 19, DN 19B, DN 19E şi DN 79.

Pe principalele artere rutiere, respectiv autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, A2 Bucureşti – Constanţa, A3 Bucureşti-Ploieşti, DN 1 Ploieşti – Braşov, carosabilul este doar pe alocuri umed, vizibilitatea este bună şi valorile de trafic sunt scăzute.

Din cauza vântului puternic, sunt suspendate manevrele în porturile Constanţa Nord şi Midia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO