Auto

Francezii vor să creeze o companie care să concureze cu Volkswagen: Peugeot a primit aprobarea să fuzioneze cu Fiat

Francezii vor să creeze o companie care să concureze cu...

Autor: Iulian Tenchiu

16.12.2019, 13:20 726

PSA Group, gigantul din spatele Peugeot a mai făcut un pas pentru a fuziona cu grupul italiano-american Fiat Chrysler Automobiles, după ce a obţinut sprijinul guvernului francez pentru acest obiectiv, scrie Bloomberg.

Guvernul francez deţine 12% din acţiunile PSA şi reprezentanţi în boardul acestui grup.

Directorii PSA  se vor întâlni marţi pentru a negocia termenii fuziunii, aceştia fiind puţini diferiţi faţă de ceea ce se stabilise la finalul lunii octombrie, atunci când s-a discutat pentru prima oară despre planul de fuzionare.

Fuziunea este un obiectiv pe care cele două grupuri încearcă să îl atingă pentru a crea un auto-maker regional destul de puternic pentru a se putea lupta pe piaţă cu Volskwagen. La conducerea acestui nou producător auto se vor afla CEO-ul PSA, Carlos Tavares şi preşedintele Fiat Chrysler, John Elkann, care va ocupa acelaşi post în cadrul companiei rezultate din fuziune.

Dacă fuziunea va avea succes, cei doi automakeri vor ajunge să creeze un gigant global, care ar putea vinde peste opt milioane de maşini pe an. În portofoliul auto al companiei vor fi incluse şi branduri cunoscute precum Peugeot, Citroen sau Alfa Romeo.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO