Auto

Ford va lansa primele autovehicule autonome în 2021

Ford va lansa primele autovehicule autonome în 2021

Autor: Mediafax

28.09.2019, 21:52 474

Ford va lansa în 2021 primele autovehicule autonome, în Washington, Miami şi Austin. Dacă iniţial aceştia anunţaseră lansarea doar în primele două oraşe, acum compania Argo AI, cu care au realizat sistemul, se pregăteşte să testeze maşinile pe străzile din Austin, transmite Reuters.

Sistemul de conducere autonomă al autovehiculelor Ford, testat acum în sedanele hibride Fusion, este dezvoltat în comun cu Argo AI, un start-up cu sediul în Pittsburgh, în care Ford şi Volkswagen deţin împreună un pachet majoritar.

Sherif Marakby, directorul executiv al diviziei vehiculelor autonome Ford, a declarat că firma intenţionează să lanseze serviciul de transport comercial în 2021, un vehicul hibrid construit special, care poate fi echipat pentru a transporta persoane sau mărfuri.

Peter Rander, preşedintele Argo AI, a declarat că în curând echipele de dezvoltare vor conduce manual vehiculele de testare Fusion din Austin, vor cartografia străzile oraşului şi vor evalua comportamentele şoferului şi ale pietonilor înaintea lansării comerciale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO