Auto

Ford România a lansat primele două showroomuri de lux pentru Vignale. Unul din zece Mondeo vândute va fi în versiunea premium Vignale

Ford România, importatorul mărcii americane pe piaţa locală, a deschis la sfârşitul săptămânii trecute primele două centre auto de pe piaţa locală, la noile standarde Ford Store ce permit comercializarea modelelor Mustang şi a versiunilor premium Vignale, prima fiind Mustang Vignale. Cele două FordStore sunt situate în Bucureşti, mai precis la dealerii Business Development Team şi Ţiriac Auto. Procesul de implementare a FordStore din Europa este în plină desfăşurare. Până la sfârşitul anului 2015, Ford estimează că va avea peste 200 de FordStore în toate pieţele europene, dintre care două sunt situate în România.

Modelele Vignale, Mondeo şi viitoarele S-Max şi Edge de anul viitor, sunt noi versiuni de top ale modelelor din gama Ford care vin cu echipamente şi finisaje specifice segmentului premium dar şi cu servicii suplimentare din partea dealerului.

„Acum pentru extinderea Ford Store în ţară este în stadiul de concept, discutăm cu antreprenorii locali pentru investiţie care trebuie să aibă un plan de business în spate. În primul trimestru al anului viitor vom vedea din nou noi deschideri în reţea. Întâi vom avea Vignale Lounge pentru a putea vinde modelele după care Ford Store”, a spus Valerio Brenciaglia, directorul general al Ford România.

Primele două Ford Store sunt centrele BDT şi Ţiriac Auto din Bucureşti, din Militari, respectiv Băneasa, iar următoarele vor fi RMB Inter Auto din Cluj-Napoca, Expressline din Timişoara şi ATI Motors din Iaşi, ultimele două fiind şi printre cele mai noi centre ale mărcii americane pe piaţa locală. Astfel, Iaşi pe lângă faptul că va fi al doilea oraş din România după Bucureşti care va avea un dealer pentru BMW i, sub-brand al constructorului german sub care vinde maşinile cu motoare electrice i3 şi i8, va avea şi un showroom premium pentru Ford.

FordStore este cel mai nou concept de showroom Ford, care îşi propune să ofere clienţilor o experienţă unică de cumparare, fiind organizat pe diverse „zone” care oferă un mediu prietenos ce creează o dinamică pozitivă între client şi consilierul de vânzări. Procesul de cumpărare va fi transformat astfel într-o experienţă consecventă şi convingătoare a mărcii Ford.

„Suntem fericiţi şi mândri în acelaşi timp să lansăm astăzi primele două FordStore în România, împreună cu dealerii noştri Business Development Team şi Tiriac Auto Bucureşti. în locaţiile noastre FordStore, clienţii pot găsi întreaga gamă de produse şi servicii Ford, inclusiv Commercial Vehicle Centre, Business Centre şi Certified Pre-Owned. Totodată, modele precum Ford Mustang si Ford Vignale vor fi comandate şi livrate exclusiv de către cele două FordStore”, a declarat Valerio Brenciaglia, Managing Director, Ford România.

FordStore este o destinaţie de „retail” plăcută şi relaxantă, care îi face să se simtă mândri atât pe proprietarii de vehicule Ford, dar şi pe distribuitorii Ford. Un element esenţial al strategiei FordStore este ceea ce Ford denumeşte drept Experienţa Vignale.

Ford Mondeo Vignale este primul model care va fi lansat ca parte a experienţei Vignale şi în curând vor urma şi alte produse, inclusiv Ford S-MAX. Vignale simbolizează viziunea Ford pentru cel mai rafinat nivel de execuţie în privinţa design-ului şi calităţii materialelor folosite atât la exteriorul, cât şi la interiorul vehiculului.

“Prin Vignale oferim servicii personalizate, adaptându-ne în mod constant la nevoile clientului, începând cu primul pas pe care acesta îl face într-un FordStore şi pe tot parcursul experienţei sale alături de Ford. Ne dorim ca acesta să se simtă special din primul moment în care intră pe uşă”, a declarat Valerio Brenciaglia.

Fiecare FordStore are un Lounge Vignale, o zonă dedicată şi exclusivă pentru clienţii Vignale. Lounge-ul Vignale este un spaţiu semi-privat unde clienţii pot experimenta în voie serviciile personalizate Vignale.

Fiecare proprietar al unui Ford Vignale se va bucura de asistenţa unui „Relationship Manager”, un om dedicat exclusiv relaţiei cu clientul, deoarece pentru clientul Vignale timpul este preţios, iar experienţele de calitate reprezintă o prioritate. În plus, clienţii Vignale pot apela consultanţii Vignale One Call 24 de ore pe zi, pentru asistenţă suplimentară. Interacţiunile cu clienţii reprezintă o prioritate, fie că este vorba de răspunsul la o întrebare tehnică, stabilirea unei vizite într-o locaţie FordStore, soluţionarea unei probleme a unui client sau programarea unei operaţiuni service.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.