Auto

Finanţele le returnează transportatorilor supraacciza la carburanţi

Finanţele le returnează transportatorilor supraacciza...

Autor: Iulian Anghel

22.06.2018, 00:05 628

Guvernul Dăncilă aprobat joi un memorandum prin care le va acorda transportatorilor rutieri de mărfuri şi persoane un ajutor de stat constând în returnarea unei părţi din supraacciza la carburanţi.

„Prin schema de ajutor de stat se restituie sumele reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor, de la bugetul de stat, în baza unor decizii de aprobare a cererii de restituire a accizei. Bugetul total maxim estimat al schemei este de 60 milioane lei, cu posi­bilitatea suplimentării. Numă­rul total estimat de beneficiari pe întreaga durată de vala­bilitate a schemei de ajutor de stat este de 1.500“, a anunţat Ministerul de Finanţe.

Reintroducerea supraac­cizei la carburanţi, în toamna trecută, a fost indicată de eco­nomişti drept una dintre sursele principale de inflaţie, o inflaţie care a sărit de 5%. Pentru că majorarea preţului combustibililor, spre deosebire de alte majorări de preţuri, se transmite automat în toate preţurile. Transportatorii au cerut, încă de atunci, să fie exceptaţi de la aplicarea legislaţiei fiscale ce introducea supraaciza, dar guvernul nu a acceptat.

La patru luni din an, veniturile din acciză ale bugetului general consolidat au crescut cu 14%, an/an.

Pentru buget, serviciile de transport internaţional sunt o sursă extrem de preţioasă de menţinere în echilibru a defi­citului de cont curent. Pentru că, faţă de exportul internaţional de bunuri, care este constant pe deficit, trans­port internaţional (exportul se servicii) este constant pe ex­ce­dent. Doar în primele patru luni din an transporturile au avut un excedent de 1,1 miliarde de euro din comerţul exterior.

Potrivit Ministerului Finanţelor, memorandumul se referă la instituirea unei scheme de ajutor de stat care prevede sprijinirea operatorilor economici care efectuează transport rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane precum şi transport de persoane, regulat sau ocazional, exclusiv transportul public local de persoane

Perioada de valabilitate a schemei în care se vor emite decizii de aprobare a cererilor de restituire a accizei este 2018-2020, iar perioada în care se vor efectua plăţile ajutorului de stat este 2018-2020.

Costurile eligibile constau în sumele care reprezintă diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat, prevăzute de Codul fiscal, pentru motorină.

Condiţiile şi procedura de acordare a ajutorului de stat către operatorii economici care efectuează transport rutier vor fi stabilite săptămâna viitoare prin hotărâre a Guvernului.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO