Auto

Este oficial: Încep lucrările de reparaţii la Centura de Sud a Capitalei. Când se vor finaliza

Este oficial: Încep lucrările de reparaţii la Centura...

Autor: Bianca Ciocotisan

12.10.2018, 14:51 1552

Constructorul va începe vineri lucrările de reparaţii la Centura de Sud a Capitalei, pe porţiunea cuprinsă între km 36+800 şi km 55+520, în jurul localităţilor Jilava, Măgurele, Bragadiru şi Domneşti, în intervalele orare 22:00-06:00 şi 09:00-16:00, anunţă Compania de Drumuri într-un comunicat.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că zona de lucru este semnalizată corespunzător, iar circulaţia se va face alternativ, dirijată de indicatoare.

Compania precizează că valoarea contractului este de 1,97 milioane lei fără TVA şi termenul estimat de finalizare a lucrărilor este 30 noiembrie 2018.

„Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Bucureşti a organizat o licitaţie deschisă, în baza căreia a fost desemnată câştigător Asocierea E.M.Prime Construct SRL-Via Strade International SRL, care va realiza lucrările de întreţinere periodică prin aşternerea de covoare asfaltice cu BAR 16, cu frezare de 4 cm”, spune CNAIR.

Lucrările se vor desfăşura pe următoarele porţiuni din Centura Sud a Capitalei:
- kilomentrul 36+800 - km 38+000,
- kilometrul 38+450 - km 39+500,
- kilometrul 43+100 - km 43+700,
- kilometrul 45+150 - km 46+250,
- kilometrul 48+400 - km 48+800,
- kilometrul 50+924 - km 55+520.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO