Auto

Drumul expres Brăila – Galaţi a fost scos la licitaţie. Valoarea contractului depăşeşte 530 milioane de lei

Drumul expres Brăila – Galaţi a fost scos la...

Autor: Andreea Tobias, Mediafax

03.10.2019, 15:09 1522

Proiectarea şi execuţia drumului expres Brăila – Galaţi au fost scoase la licitaţie. Valoarea contractului depăşeşte 530 milioane de lei. Termenul total de execuţie şi garanţie este de 94 de luni.  

Potrivit CNAIR, joi a fost postat în sistemul electronic de achiziţii publice (SICAP) anunţul de participare pentru procedura de atribuire a licitaţiei deschise, având ca obiect "Proiectare şi Execuţie Drum Expres Brăila - Galaţi” în lungime de aproximativ 11 km.

Valoarea estimată a contractului este de 530.312.447,16 lei fără TVA.

Durata contractului este de 94 luni şi cuprinde 10 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 60 de luni perioada de garanţie a acestora.

Durata contractului de lucrări poate varia în funcţie de perioada de garanţie a lucrărilor ofertată de operatorul economic desemnat câştigător.

Data limită de depunere a ofertelor este 10 decembrie 2019.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO