Auto

Dacia a vândut maşini de 4 mld. euro în S1/2021, dintre care mai bine de jumătate la Mioveni

Dacia a vândut maşini de 4 mld. euro în S1/2021,...

Autor: Bogdan Alecu

19.07.2021, 00:07 4562

Marca Dacia a vândut 262.814 de autovehicule în pri­mul semestru al acestui an, în creştere cu 24,5 % faţă de pe­rioada similară a anului trecut, potrivit datelor Grupu­lui Renault. Valoarea maşinilor vândute este de aproape 4 miliarde de euro, luând în calcul un preţ mediu de 15.000 de euro fără TVA.

Creşterea vine în contextul în care Dacia a lansat la finalul anului trecut noile generaţii de Sandero, Sandero Stepway şi Logan.

Pentru Dacia Spring sunt deja peste 15.000 de comenzi, livrările către clienţi fiind prevăzute să înceapă în această toamnă. În plus, Dacia continuă reînnoirea gamei: în iunie a fost dezvăluit Noul Duster iar în luna septembrie, la Salonul de la München, marca va prezenta noul său model de 7 locuri.

În România Dacia a produs în primele şase luni ale acestui an 145.515 de unităţi, în creştere cu aproape 30% faţă de perioada similară a anului trecut, creşterea fiind sus­ţinută în acest caz de Sandero Stepway produs la Mioveni, iar la uzină deja a intrat în producţie Duster 2 facelift.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO