Auto

Dacă nu sunt autostrăzi, măcar să fie avioane: Tarom cumpără 9 aeronave de tip ATR 72-600. Ministrul Răzvan Cuc: Vor fi folosite pe cursele interne, care sunt foarte aglomerate

Cele nouă aeronave de tip ATR 72-600, care urmează să fie achiziţionate de TAROM, vor fi folosite pe cursele interne, care sunt foarte aglomerate, a anunţat ministrul Transporturilor Răzvan Cuc. Primul aparat de zbor va intra în flotă în luna octombrie.

"Procesul de reînnoire al flotei, aeronave noi tip ATR. Este o nouă generaţie", a spus Răzvan Cuc, la Antena 3.

Acesta a confirmat faptul că noile aeronave vor fi folosite pe curse interne. "Sunt foarte aglomerate şi cele mai profitabile pe care le execută TAROM. Primul avion va intra în flota în luna octombrie, apoi gradual, până în ianuarie. Cele vechi vor fi preluate în regim buy-back. Asta a negociat compania", a mai spus Cuc.

Ministrul Transporturilor spune că şi cursele lung-curier vor putea fi deschise, dar pentru fiecare traseu trebuie facută o analiză, astfel încât avioanele de 50 de locuri să nu circule cu 10 oameni.

Cuc a transmis şi un avertisment pentru cei care nu ţin pasul în TAROM. "Acei oameni care nu ţin pasul cu noile tendinţe să îi lăsăm să iasă la pensie. Trebuie să ne adaptăm şi avioanele să nu circule goale. Este treaba directorului să evalueze, din partea mea va avea tot sprijinul, dar să aibă curajul să facă ce are de făcut. Cine nu munceşte, pleacă acasă. TAROM nu îşi mai permite să facă concesii faţă de incompetenţi sau cei care nu vor să facă treabă".

Minsterul Transporturilor a anunţat vineri achiziţionarea de noi avioane pentru compania TAROM, urmând ca modelul "ATR-72" să înlocuiască modelul "ATR-42-500".

Noile aparate de zbor au sistem de navigaţie care corespunde cerinţelor de echipare ce vor deveni obligatorii de la anul. Totodată, cabina de pasageri este modernizată, iar nivelul de zgomot redus. Capacitatea de depozitare a bagajelor de mână este mult mărită faţă de capacitatea actuală.

Etichete: TAROM,ZBORURI,AVIOANE

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.