Auto

Cum arată vânzările Ford din T4/2019: Producătorul auto american a raportat o scădere de 1,3% a vânzărilor auto din SUA, mai mare decât estimările analiştilor

Cum arată vânzările Ford din T4/2019: Producătorul...

Autor: Teona Tomoiaga, Mediafax

06.01.2020, 18:08 161

Producătorul auto american Ford a raportat o scădere de 1,3% a vânzărilor auto din SUA în cel de-al patrulea trimestru, mai mare decât estimările analiştilor, care preconizau un declin de 1,1%, transmite Bloomberg.

Vânzările noului model Ford Explorer au coborât cu 15%, ceea ce a generat un declin al vânzărilor de SUV-uri pentru companie, cel mai important segment din piaţa americană. Per total, al doilea producător auto din SUA a informat că a vândut 601.862 de autovehicule în trimestrul al patrulea, în comparaţie cu 609.693 maşini în trimestrul al treilea.

Totodată, vânzările modelelor din seria F a companiei au crescut cu 1,6%. Compania a înregistrat cele mai bune performanţe din 2005 în ceea ce priveşte vânzările din piaţa camionetelor.

Compania a transmis că vânzările modelului Explorer s-au îmbunătăţit semnificativ în ultimele trei luni din 2019 comparativ cu trimestrul precedent, decembrie reprezentând cea mai bună lună pentru vânzările retail către consumatorii individuali. Totuşi, de la an la an, vânzările au continuat să scadă puternic.

Constructorul auto menţionase anterior că linia de asamblare pentru modelul Explorer funcţionează non-stop şi că vânzările reveniseră la normal.

„Pentru trimestrul al patrulea, disponibilitatea nu va fi o problemă. Ne vom putea atinge obiectivul cu Explorer începând de acum ”, a declarat Mark LaNeve, şeful de vânzări din SUA, în 2 octombrie, potrivit sursei citate.

Acţiunile Ford se depreciau, luni, pe Wall Street, cu 1,41% până la 9,08 dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO