Auto

Compania poloneză Solaris Bus & Coach va livra 20 de autobuze electrice primăriei municipiului Iaşi, valoarea contractului fiind de 51,62 milioane de lei + TVA

Compania poloneză Solaris Bus & Coach va livra 20 de...

Autor: Roxana Rosu

16.04.2021, 11:09 119

Compania poloneză Solaris Bus & Coach, care produce vehicule electrice pentru transport public, va livra 20 de autobuze primăriei municipiului Iaşi, valoarea contractului fiind de 51,62 milioane de lei + TVA.

Procedura de achiziţie a fost organizată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

În cadrul contractului, au mai fost achiziţionate şi şase staţii de încărcare electrică rapidă şi alte 20 staţii de încărcare lentă.

Termenul de livrare a vehiculelor este de maximum 22 de luni.

Autobuzele electrice Solaris Urbino 12 pot transporta până la 82 de pasageri, incluzând 30 de persoane aşezate.   

Cele şase staţii de încărcare rapidă de 300 KW fiecare vor permite fiecărui vehicul încărcarea completă într-un interval de timp cuprins între 2 şi 10 minute, iar cele lente încărcarea într-un timp de până la 6 ore.

Compania poloneză a livrat până acum peste 300 de vehicule Solaris, folosite în Craiova, Cluj-Napoca, Piteşti, Braşov, Satu Mare, Galaţi, Baia Mare şi Oradea, vehiculele electrice şi hibrid fiind preponderente.

De asemenea, peste 200 vehicule ecologice urmează să fie livrate în următoarele 12 luni către diferite municipalităţi din România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO