Auto

Compania de drumuri se pregăteşte să construiască singură Centura Ocolitoare de la Mihăileşti, Giurgiu, după ce constructorul spaniol trage de timp de 3 ani

Compania de drumuri se pregăteşte să construiască...

Autor: Bogdan Alecu

07.04.2019, 09:13 1560

Lucrările la centura de la Mihăileşti, Giurgiu, de pe drumul dintre Bucureşti şi Alexandria vor fi finalizate în acest an de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), după ce constructorul Copisa a ajuns la numai circa 30% grad de finalizare după trei ani de lucrări, la un drum de 3 km cu două benzi pe sens. Proiectul a fost lansat iniţial în 2011 şi a fost oficial reluat în 2016, însă lucrările au avansat într-un ritm extrem de lent.

La sfârşit şi început de săptămână dar şi de sărbători parcurgerea celor aproape 80 km dintre Bucureşti şi Alexandria durează chiar şi cinci ore din cauza traficului aglomerat, iar cozile, ce se pot întinde pe kilometri, sunt formate la intrarea în Mihăileşti, unde se face trecerea de la două benzi pe sens la una singură. Cu toate că proiectul nu presupune poduri complexe pasaje rutiere, ci doar două sensuri giratorii la capete, lucrările pe şantier sunt „invizibile”, neatingând nici măcar 40% după mai bine de trei ani de la începerea (teoretică) a lucrărilor, în ciuda dimensiunilor reduse ale proiectului.

În masterplanul general de transport este prevăzut un drum expres de 195 km pe ruta Bucureşti - Ghimpaţi - Alexandria - Roşiori - Drăgăneşti - Caracal - Craiova, ce ar costa 764 mil. euro fără TVA. Pe această rută ar putea circula până la 25.000 de maşini pe zi, potrivit masterplanului. „CNAIR promovează spre execuţie proiectele pre­văzute în masterplanul general de transport al Ro­mâniei - documentul strategic care prezintă cadrul ge­neral de dezvoltare a infrastructurii de transport, sursele de finanţare, strategia de implementare a proiectelor, precum şi asigurarea activităţii de întreţinere şi reparaţii curente până în anul 2030.“

Un drum expres este prevăzut a fi construit între Bucureşti şi Alexandria şi mai departe către Craiova şi Drobeta-Turnu Severin, însă proiectul este prevăzut a fi implementat abia după anul 2026. „Momentan, pentru DN6 nu sunt prevăzute lucrări de fluidizare a traficului.“

Compania Naţională de Drumuri încearcă de opt ani să construiască o centură ocolitoare a oraşului Mi­hăileşti unde se face trecerea de la patru la două benzi. Este prima centură ocolitoare ce va fi realizată în acest an pentru a fluidiza circulaţia autovehiculelor din sudul ţării, în contextul în care cea mai mare parte a bu­getului merge către vestul României.

Drumul Na­ţional 6 (Bucureşti - Alexandria – Craiova - Timişoara) este considerat a fi unul dintre cele mai aglomerate din ţară, cu valori de peste 16.000 de autovehicule la fiecare 24 de ore, dar şi unul dintre cele mai periculoase din cauza accidentelor dese care au loc pe acesta.

 
 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO