Auto

CNAIR se pregăteşte de inaugurări pe final de an: „ciotul“ din A3 din Bucureşti şi A3 Târgu-Mureş - Câmpia Turzii

Lucrările la ultimii 3 km de auto­stradă din A3 Bucureşti-Ploieşti se apro­pie de final, potrivit celor de la Con­struim România, ast­fel încât în acest weekend se va putea circula pe tron­sonul de 6 km dintre cen­tura Capitalei şi str. Petricani.

Tot până la fi­nalul anului ar mai putea fi des­chise circulaţiei două lo­turi din A3 Târgu-Mureş - Câmpia Turzii de circa 13 km. Ieri a fost deschis cir­cu­laţiei lotul de 10 km din­tre Ungheni şi Ogra.

Astfel, România va „sparge“ în 2018 bariera de 800 km de autostradă, ajungând la 805 km. Din toţi aceşti kilometri pe niciun tronson nu se poate circula pe mai mult de 250 km, restul reprezentând cioturi conectate de drumuri naţionale cu o bandă pe sens.

Este pentru prima dată în ultimii 14 ani când o nouă autostradă „intră“ în Bucureşti. Ultima oară se întâmpla acest lucru în 2004, când a fost deschisă circulaţia pe primul lot al A2 Bucureşti - Con­stanţa. Tot o premieră re­prezintă şi faptul că o autostradă nu este legată la un bulevard precum Iuliu Maniu (A1) sau Theodor Pallady (A2).

În intersecţia în „T“ a fost amenajat un sens giratoriu şi un semafor pentru virajul la stânga. De asemenea, tot în weekend va fi deschis circulaţiei şi nodul rutier de la Moara Vlăsiei, la 6 ani de la deschiderea circulaţiei între centură şi Ploieşti.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.