Auto

Cluj: Trei noi curse charter spre Egipt, Tunisia şi Turcia vor fi lansate din vară

Cluj: Trei noi curse charter spre Egipt, Tunisia şi...

Autor: Vasile Magradean, Mediafax

26.01.2018, 19:53 1120

Administratorul firmei tour operatoare, Haithem Souani, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că zborurile vor avea loc săptămânal începând cu lunie mai – iunie până în lunile septembrie - octombrie de pe Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” Cluj.

“Am inaugurat, vineri, primul tour operator din Cluj-Napoca, firmă care va lansa în vara acestui an trei curse charter directe spre Egipt, Tunisia şi Turcia operate de pe Aeroportul Internaţional <<Avram Iancu>> Cluj. În 22 mai vom începe cursele săptămânale spre Turcia până la finalul lunii septembrie, din 6 iunie vom opera zborurile spre Egipt până la finalul lunii octombrie, iar din 13 iunie vom opera cursele spre Tunisia tot până în octombrie. Estimăm că vom transporta spre cele trei destinaţii peste 7.300 de turişti din judeţele Transilvaniei”, a spus Souani.

Potrivit acestuia, bugetele pachetelor de oferte pentru cele trei ţări pornesc de la câteva sute de euro de persoană şi ajung să depăşească 2.500 de euro, în funcţie de condiţii.

Primele bilete pentru destinaţiile estivale au fost puse în vânzare la începutul lunii ianuarie către agenţiile de turism revânzătoare sau direct către clienţi.

La inaugurarea tour operatorului au fost prezenţi ambasadorii Tunisiei şi Egiptului în România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO