Auto

Avertisment de la BMW: Producătorul auto avertizează că profitul va fi „mult sub” nivelul de anul trecut şi vrea să economisească 12 miliarde de euro

Avertisment de la BMW: Producătorul auto avertizează...

Autor: Alex Ciutacu

20.03.2019, 12:17 461

Producătorul auto BMW a avertizat că profitul companiei se va situa „mult sub” nivelul de anul trecut, şi s-a îmbarcat într-o călătorie de reducere a costurilor şi de eficientizare, în urma căreia trebuie să economisească 12 miliarde de euro, în încercarea de a ţine pasul cu conflictele comerciale şi cu investiţiile masive în maşini electrice, potrivit Bloomberg.

Astfel, miercuri la ora 12.10 acţiunile BMW erau în scădere cu aproape 5%, şi se tranzacţonau la 72 euro per acţiune, la o capitalizare bursieră de 46,5 miliarde euro după ce producătorul german a anunţat miercuri că profitul înainte de taxe va scădea cu peste 10% anul acesta.

BMW desfăşoară un plan de economisire prin care îşi propună să reducă timpii de producţie cu o treime şi să păstreze forţa de muncă la acelaşi nivel.

„Industria noastră stă martoră în faţa unei transformări rapide. Un nivel sustenabil de profitabilitate foarte ridicată este crucial dacă vrem să conducem în continuare schimbarea”, spune Nicolas Peter, CFO-ul companiei.

Producătorul german a atras deja atenţia că va fi un an plin de provocări şi a spus că va fi nevoie de eforturi şi investiţii masive pentru a trece spre era maşinilor electrice şi cea a vehiculelor autonome în contextul în care conflictul comercial pune presiune pe piaţă.

Marja de profit în automotive se va situa între 6% şi 8%, faţă de ţinta pe termen lung, de 8-10%.

BMW este afectat în mod special de conflictul comercial deoarece produce vehicule şi în Spartanburg, South Carolina, adică la americani, pe care le exportă spre chinezi. Mai mult, Brexitul cântăreşte din ce în ce mai mult, şi BMW a anunţat că ar putea muta producţia unor vehicule din Oxfort către orice alt loc din Europa în cazul unui hard Brexit.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO