Auto

Autostrăzile „capitaliste“: 14 miliarde de lei pentru 570 de kilometri

După Revoluţie, doar 570 de kilometri de autostrăzi noi au apărut pe harta rutieră a României, iar mare parte dintre aceştia au fost construiţi după intrarea în UE, în principal cu sprijin financiar de la Bruxelles, scrie re­vista Business Construct în ediţia din iunie.

În total, tronsoanele de autostradă construite după ‘89 au costat 14 miliarde de lei, adică aproape 3,5 miliarde de euro, dacă se ia în calcul un curs mediu de 4 lei/euro pentru ultimul deceniu, când de altfel au şi fost realizate aceste şosele, arată estimările Business Construct pe baza datelor transmise de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

În total, România are acum 695 de kilometri de autostrăzi, în condiţiile în care la Revoluţie avea deja peste 100 km. Nici acum România nu are o autostradă ă care să lege vestul de est sau nordul de sud, iar planurile privind infra­structura rutieră s-au schimbat de la un guvern la altul.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.