Auto

Autoliv, producător de sisteme de siguranţă auto, reduce cheltuieli şi o parte din beneficiile angajaţilor, pe fondul răspândirii de coronavirus

Autoliv, producător de sisteme de siguranţă auto,...

Autor: Dorin Oancea, Mediafax

02.04.2020, 18:59 282

Pentru a asigura activitatea companiei Autoliv pe termen lung, echipa de management din România a fost nevoită să decidă suspendarea temporară a tuturor cheltuielilor care nu sunt esenţiale pentru funcţionarea business-ului şi o parte din beneficiile angajaţilor, informează compania.

Deşi aceste măsuri nu sunt populare, ele au fost absolut necesare pentru a susţine activitatea din viitor, precizează documentul. „La Autoliv acordăm o importanţă deosebită relaţiilor noastre cu angajaţii, familiile lor, furnizorii şi partenerii noştri. Din acest motiv, ne simţim responsabili să acţionăm transparent şi să îi informăm constant pe toţi cei care vor fi influenţaţi în cazul în care se vor lua noi măsuri. La acest moment, nu se ştie pentru cât timp vor fi aplicate aceste măsuri temporare. Noi vom continua să luăm toate măsurile posibile pentru a proteja sănătatea şi siguranţa colegilor noştri şi pentru a asigura sustenabilitatea business-ului în România, în aceste vremuri extrem de provocatoare”.

Autoliv este furnizor de sisteme de siguranţă auto. Compania ia în considerare faptul că pandemia de coronavirus va avea implicaţii negative asupra operaţiilor companiei în România, în primul rând prin impactul pe care extinderea virusului îl va genera asupra pieţei automotive în general.

Compania a luat măsuri pentru protejarea angajaţilor şi a partenerilor: acţiuni constante de igienizare şi dezinfecţie, protocoale suplimentare de dezinfecţie şi igienizare pentru furnizorii de servicii, echipamente de protecţie (măşti, mănuşi şi dezinfectanţi) pentru departamentele din companie în care angajaţii au contact cu publicul, proceduri interne pentru a gestiona eventuale cazuri de angajaţi suspecţi de infectare.

Ţinând cont de toate acestea, compania a luat măsuri de reducere a costurilor pentru a putea răspunde efectelor pandemiei, Autoliv urmând să-şi adapteze activitatea de producţie în concordanţă cu evoluţia crizei şi cu modificarea cererii de produse de siguranţă auto de pe piaţă.

Autoliv are peste 65.000 de angajaţi în 27 de ţări, iar în România este prezentă din 1997, având circa 10.000 de angajaţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO