Auto

Asociaţia Constructorilor de Automobile: Nouă taxă de mediu, aceleaşi criterii ca timbrul anulat

Asociaţia Constructorilor de Automobile: Nouă taxă de...

Autor: Nicolae Oprea

25.10.2017, 14:00 1521

„Noi considerăm că viitoarea taxă va avea aceleaşi criterii ca timbrul anulat în luna februarie. Adică se va ţine cont tot de aceleaşi norme de poluare şi de emisii de CO2. În plus, considerăm noi, legislaţia trebuie completată şi cu măsuri de fiscalizare pentru persoanele fizice care comercializează mai mult de una sau două maşini pe an, pentru a elimina astfel situaţia prin care statul nu câştigă absolut nimic din comerţul cu autoturisme din afară”, a explicat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Gabriel Sicoe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

Potrivit acestuia, pentru o maşină nouă, adusă de afară şi înmatriculată în România, statul român încasează din taxe şi impozite circa 3.000 de euro pe an, pentru o maşină nouă fabricată în România şi vândută tot aici, statul încasează 3.500 de euro, iar pentru maşinile second- hand aduse de afară, statul nu încasează nimic, ceea ce nu este normal. Gabriel Sicoe susţine că, anul acesta, vor fi înmatriculate în România aproximativ 100.000 de maşini noi şi peste 500.000 de maşini second hand, dintre care peste 70% au peste 10 ani vechime.

"Orice măsură care se ia pentru stimularea cumpărării de maşini noi sau second hand, dar care au o normă de poluare mare, adică fără să fie Euro 1, 2, 3 sau 4 sau cu probleme de securitate, este foarte bună”, a completat, pentru MEDIAFAX, Gabriel Sicoe.

După ce în luna februarie a acestui an Guvernul a eliminat timbrul de mediu, ministerul Mediului pregăteşte o nouă taxă, ca rezultat al creşterii record a numărului de înmatriculări de maşini vechi aduse din afara ţării. Potrivit ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu, noua taxă ar putea fi făcută publică peste aproxmativ trei săptămâni şi ar urma să intre în vigoare de anul viitor.

„În această perioadă, un colectiv de lucru interministerial are ca sarcină identificarea celor mai bune căi pentru elaborarea acestui proiect, prin care să reuşim să descurajăm poluarea şi, totodată, să susţinem continuarea măsurilor de încurajare a înnoirii parcului auto”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Graţiela Gavrilescu.

Ministrul mai transmite faptul că pentru noua taxă se va ţine cont de criterii precum capacitatea cilindrică a autovehicului, norma de poluare şi cantitatea de emisii de dioxid de carbon a maşinii.

„Situaţia poluării aerului din cauza traficului auto în marile aglomerări urbane este gravă, şi nu doar în România, ci în întreaga Europă şi chiar în lume. În acest context, având în vedere dorinţa noastră de a trăi într-un mediu curat, pericolul pe care îl reprezintă poluarea, mai ales pentru sănătatea copiilor noştri, exigenţele legislaţiei europene privind reducerea emisiilor de CO2, pe care ne-am angajat să o respectăm, şi, nu în ultimul rând, faptul că eforturile financiare pe care le face guvernul pentru înnoirea parcului auto, prin programele RABLA, riscă să fie anulate de influenţa ponderii crescute a poluatorilor în trafic. Noi nu suntem împotriva maşinilor second-hand, ci dorim diminuarea la maximum a poluării aerului generate de traficul auto”, a mai spus Graţiela Gavrilescu.

Timbrul de mediu a fost eliminat definitiv din legislaţie în prima zi a lunii februarie 2017, atunci Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013, ce reglementa timbrul de mediu pentru autovehicule, fiind abrogată.

De la începtului anului, înamtriculările de maşini second-hand au crescut foarte mult, ajungând până în prezent la un număr record, de 378.424 de unităţi, conform unei analize efectuate de Autovit.ro pe baza datelor publice oferite de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Prin comparaţie, în primele nouă luni din 2016, piaţa maşinilor rulate înregistra un număr de 222.859 de unităţi.

„Anul 2017 a adus recorduri istorice pentru maşinile second-hand şi cel mai bun rezultat din ultimii opt ani pentru maşinile noi, fenomen care s-a datorat, în principal, eliminării timbrului de mediu începând cu a doua lună a anului. Această creştere s-a reflectat şi în Autovit.ro, unde numărul de români care au ales să-şi vândă maşina a crescut cu 25% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut”, a declarat Andrei Bereandă, Business Manager Autovit.ro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO