Auto

Anunţul făcut de Ryanair. Când reîncepe compania să zboare din România şi ce reduceri a anunţat pentru a-i încuraja pe români să meargă în concediu peste hotare

Anunţul făcut de Ryanair. Când reîncepe compania să...

Autor: Ioana Matei

20.06.2020, 11:18 120

Operatorul aerian low-cost Ryanair a anunţat că va relansa 20 de rute din şi spre România începând cu data de 1 iulie. Câteva rute vor fi disponibile însă şi în ultima săptămână din iunie.

Printre destinaţiile anunţate a căror deschidere compania a anunţat-o se numără Grecia, Cipru, Italia şi Spania.

În scopul stimulării călătoriilor, Ryanair a anunţat şi oferte de zboruri cu preţuri care pornesc, pe un singur segment, de la 19,99 de euro.


Olga Pawlonka, manager de vânzări şi marketing pentru regiunea Europei Centrale şi de Est şi pentru Balcani în cadrul Ryanair, a declarat într-un interviu Business MAGAZIN că orizontul de timp în care călătoriile se vor desfăşura ca în vremurile de normalitate este unul mai mare:  „Credem că va mai dura o vreme până când volumele obişnuite ale traficului de pasageri se vor întoarce. Încrederea consumatorilor va fi influenţată de restricţiile de sănătate publică, precum verificările de temperatură la aeroporturi şi necesitatea de acoperire a feţei de către pasageri şi angajaţi de la bordul aeronavelor. Ryanair se aşteaptă ca traficul pe programul de zbor redus să fie stimulat de discounturile de preţ importante şi aflate la niveluri mai scăzute decât în cazul operatorilor care s-au înarmat cu scuturi formate din ajutoare de stat considerabile. Va fi nevoie de o politică agresivă în ceea ce priveşte preţurile pentru a-i încuraja pe pasageri să călătorească”.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO