Auto

Aglomeraţie pe Valea Prahovei şi pe drumurile de pe litoral

Aglomeraţie pe Valea Prahovei şi pe drumurile de pe...

Autor: Departamentul Corespondenţi

14.07.2019, 14:55 59

Potrivit Centrului Infotrafic, din cauza numărului mare de autovehicule care se deplasează dinspre staţiunile montane către capitală se circulă intens pe DN 1 Valea Prahovei, între Predeal şi Buşteni, precum şi în localitatea Comarnic, iar pe sensul de mers către munte valorile de trafic sunt ridicate în staţiunea Buşteni, pe o distanţă de aproximativ 3 kilometri.

Poliţiştii le recomandă şoferilor să folosească rute ocolitoare: dinspre Braşov, pe DN 1A Săcele - Cheia - Ploieşti, A3 Ploieşti - Bucureşti, iar dinspre Bran - Moieciu, pe DN 73 - DN 72A - DN 71 - DN 7, respectiv traseul Braşov - Valea Mare-Pravăţ - Stoenesti - Targovişte - Bâldana - Bucureşti sau DN 73 - A1, pe ruta Braşov - Piteşti - Bucureşti.

De asemenea, este aglomerat şi pe litoralul Mării Negre, în Eforie Nord, judeţul Constanţa, unde s-au format cozi pe ambele sensuri de mers ale DN 39, respectiv în Agigea, pe direcţia Eforie - Constanţa.

Poliţiştii le recomandă şoferilor să circule cu atenţie, să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri din teren şi să păstreze distanţa de siguranţă dintre autovehicule.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO