Grupul Renault ia în calcul posibilitatea ca Dacia să producă la Mioveni maşini cu tehnologie hibridă şi discută cu producători locali care ar putea furniza baterii pentru maşini electrice
Dacia ar putea face pasul ca în următorii ani să producă şi în România maşini hibride sau electrice, în condiţiile în care toţi producătorii europeni au anunţat deja un plan concret de electrificare a gamei şi eliminarea motoarelor convenţionale până în 2030, precum Ford şi Grupul Volkswagen.
„Pentru baterii pentru maşini electrice Grupul Renault discută cu Prime, cei care au o fabrică la Cernica. Dacă apare un furnizor interesant pentru Alianţă, atunci sunt şi discuţii. Nu avem o dată încă pentru momentul în care vom vinde numai maşini electrice, dar urmărim tendinţele actuale. Spre exemplu, am eliminat motorizarea diesel în cazul Sandero şi Logan, GPL-ul este acum „noul diesel“. În cazul lui Duster nu s-a luat o decizie cu privire dacă vom elimina dieselul sau nu de pe facelift. Anul acesta urmează să lansăm Duster 2 facelift“, a spus Mihai Bordeanu, country head Dacia. El a subliniat că „Logan are în prezent un grad de localizare de 70%, adică mai bine de două treimi din componente sunt produse local. Căutăm în continuare noi furnizori pentru uzina Dacia“.
Antreprenorul Adrian Polec, acţionar în cadrul Prime Motors Industry, companie din care Rombat deţine 35%, are în plan dezvoltarea unei fabrici de baterii pentru maşini electrice în urma unei investiţii de 250 mil. euro. Rombat a preluat în 2019 35% din acţiunile companiei Prime Motors Industry SRL Bucureşti, producător de baterii Li-Ion şi vehicule electrice.
„Planuri sunt pentru un automobil hibrid sub marca Dacia, însă noi vom intra în joc atunci când disponibilitatea tehnică se întâlneşte cu profilul clientului, când vom avea cel mai bun raport preţ-calitate în acel segment. De realizat putem deoarece tehnologia există“, a spus Mihai Bordeanu.
El a subliniat că uzina Dacia rămâne una importantă pentru Grupul Renault, iar posibilitatea ca aceasta să producă peste 400.000 de unităţi în viitor depinde de evoluţia pieţei europene.
„Uzina de la Piteşti este cunoscută pentru gradul mare de adaptabilitate şi pentru faptul că putem produce maşini cu o complexitate mai mare şi tehnologie mai avansată. Există posibilitatea ca Bigster să fie produs aici, însă nu există o decizie în acest sens“, a explicat Mihai Bordeanu.