Auto

116.000 de maşini vechi au fost scoase din circulaţie în 2011 cu programul Rabla

116.000 de maşini vechi au fost scoase din circulaţie în 2011 cu programul Rabla

Foto: Ciprian Sterian

Autor: Aurelia Alexa

20.12.2011, 15:34 323

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, marţi, că prin programul Rabla, în acest an, au fost scoase din uz 116.641 de maşini vechi şi au fost cumpărate aproximativ 40.000 de vehicule noi.

Ministrul Mediului a spus, marţi, la conferinţa de bilanţ a ministerului, că Fondul pentru Mediu a hibernat ani de zile, ulterior fiind o explozie de noi programe şi alocări de fonduri în această zonă.

Borbely a făcut referire la programul Rabla prin care, datorită modificărilor legislative, peste 300.000 de autoturisme mai vechi de 10 ani au fost scoase din circulaţie în ultimii doi ani de zile.

Ministrul a amintit că în 2011 a fost alocată în două etape suma de 456 de milioane de lei pentru scoaterea din uz a 120.000 de autovehicule până în 19 decembrie fiind casate 116.641 de maşini.

Totodată, pe baza tichetelor au fost achiziţionate 39.216 maşini noi din care 15.005 din industria autohtonă.

Ministrul a mai spus că din Fondul de Mediu a fost finanţat şi programul Casa Verde pentru persoane fizice fiind alocat în 2011 un buget de 100 de milioane de lei. În acest an au fost depuse 23.938 de dosare în valoare de 144.418.023,19 lei aflate în analiză şi pentru 10.604 case au fost montate sisteme de încălzire care utilizează energie regenerabilă, valoarea acestora fiind de 63.359.108,37 lei.

Casa Verde pentru persoane juridice a avut un buget tot de 100 de milioane de lei şi în total au fost depuse 969 de proiecte aflate în analiză.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO