Anuarul Energie - ediţia 2020

 

Eseu despre surzenie

Între 17-18 februarie a avut loc cea de-a noua ediţie a ZF Power Summit, întreg evenimentul fiind construit în jurul tranziţiei energetice, clar tema momentului în domeniu.

Circa 300 de persoane au venit în fiecare dintre cele două zile de conferinţă ca să audă cum cred liderii acestei industrii că va arăta sectorul în următorii zece ani, mai ales sub presiunea Green Deal.

La nici o lună distanţă, când scriu acest editorial, îmi dau seama că acum un astfel de eveniment nu ar mai putea fi susţinut. Nu mai avem voie să stăm 300 de oameni, unul lângă altul, în aceeaşi cameră din cauza pandemiei generată de COVID-19.

Din 40 de speakeri, CEO, avocaţi, consultanţi, unul singur a zis în ultimul panel, sesiune de care fug toţi de teama sălii goale, că nimeni nu ia în calcul un lucru: dezastrul pe care îl va produce Coronavirus.

Este vorba de Carmen Neagu, unul dintre cei mai buni specialişti pe care îi mai are piaţa de energie. Recunosc, m-am uitat la Carmen Neagu cu o sprânceană ridicată şi cred că la fel au făcut-o şi alţii din sală. Unii au zâmbit, dintre cei care au mai rămas la ultimul panel, poate unul dintre cele mai interesante. Azi stăm în casă, cu personalul critic de la centrala de la Cernavodă izolat. Cineva trebuie să rămână la butoane.

Intervenţia lui Carmen Neagu are însă rol de exemplu. Dacă măcar cineva din Guvern ar fi gândit aşa, poate s-ar fi luat măsuri cu o lună mai devreme, s-ar fi făcut scenarii cu o lună mai devreme, provizii de materiale sanitare cu o lună mai devreme, s-ar fi luat soluţii economice cu o lună mai devreme, s-ar fi discutat cu băncile. În actualul context, o lună mai devreme înseamnă ani. Dar cine să se gândească atunci când nici măcar nu au răbdare să rămână până la ultimul panel, să asculte?

Intervenţia lui Carmen Neagu mai arată ceva. Nu sunt sectoare în România fără specialişti, dar nu e nimeni să-i audă. Lupta politică este prea zgomotoasă. De ani de zile oamenii din domeniu vorbesc despre contracte de diferenţă pentru finanţarea reactoarelor de la Cernavodă, de ani de zile Eric Stab, şeful ENGIE România, tot spune că gazul este energia de tranziţie în tranziţia energetică, dar cumva resursa rămâne blocată în adâncuri. De ani de zile specialiştii subliniază importanţa diversificării marilor companii de stat sau acolo unde statul are încă un rol major, dar prioritatea la Electrica este creşterea remuneraţiilor, nu investiţia într-un parc solar.

Odată cu lansarea Green Deal, megapachetul de măsuri care urmăreşte ca în 2050 economia UE să devină neutră din punct de vedere climatic, gazul a pierdut enorm de mult teren. Producătorii de hidrocarburi riscă să devină necompetitivi, pentru că mai mult ca sigur că legislaţia privind explorarea şi producţia se va înăspri. Coloşi financiari au anunat că nu mai pariază pe gaz.

De trei ani de zile România se joacă cu investitorii din Marea Neagră, gazul rămâne îngropat, dar lideri politici ne arată cu creionul pe hârtie câte miliarde de euro vor veni la buget dacă lucrurile se întâmplă cum vor ei. Domnilor, din zero nu iese niciun milliard de euro, niciun cent, ci doar sărăcie propagată la infinit.

Dacă Green Deal era o bătaie enormă de cap pentru România, COVID-19, alături de Green Deal (dacă mai stă în picioare) şi de prăbuşirea preţului petrolului sunt o catastrofă. Nu se mai pune problema de investiţii, ci de supravieţurire, de protejarea celor care până ieri alimentau bugetul de stat, de sănătatea personalului din infrastructura critică, din Transelectrica, Transgaz, Cernavodă şi tot aşa.

De ani de zile se vorbeşte despre impactul costului cu certificatele de emisii pentru producătorii de cărbuni. România nu a ascultat. Complexul Energetic Oltenia a intrat în pierderi de un milliard de lei.

Green Deal nu s-a făcut peste noapte, ci după luni de discuţii. România nu a ascultat.

Aproape în fiecare din cele nouă ediţii ale ZF Power Summit, Eric Stab vorbeşte de importanţa gazului. Nimeni nu-l ascultă. Gazul este în adâncurile Mării Negre şi probabil acolo va rămâne, în loc să producă energie, să încălzească România, să fie transformat de industria chimică. Ne-ar fi prins rău nişte bani în plus la buget acum, ne-ar fi prisosit nişte bani pentru spitale? Dar cine să-l asculte pe Stab, un om care de zece ani este aici când în timpul acesta s-au schimbat 10 miniştri ai energiei?

Cu o lună în urmă, Carmen Neagu a avertizat asupra impactului enorm al COVID-19. Era în ultimul panel. Cine s-o mai asculte?

Nu de voci duce România lipsă, ci de urechi. Abia când vom scăpa de surzi, va începe să miroasă şi la noi a altceva decât a şansă ratată.

Roxana Petrescu
senior editor Ziarul Financiar

 

Mai multe detalii puteţi citi în Anuarul Energie – ediţia 2020.

Ediţiile print sunt valabile în limita stocului disponibil. În cazul în care stocul se epuizează va fi livrată ediţia electronică.

 

Comandă anuarul mai jos la preţul de 200 de lei, TVA inclus.

 



Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.