Anuar Top 1.000 Cele mai mari companii din România 2021

 

Anul 2019 a fost cel mai bun an din punct de vedere economic de după 1990, iar aceasta se vede şi în evoluţia primelor 1.000 de companii în ordinea descrescătoare a cifrei de afaceri.

Top 1.000 companii pe 2019 au avut o cifră de afaceri totală de 802 miliarde lei, în creştere cu 10% faţă de anul anterior. Ponderea primelor 1.000 de companii din România în totalul cifrei de afaceri din economie, de 1.716 mld. lei în 2019, a crescut de la 46,4% în 2018 la 46,8% în 2019.

Relevanţa top 1.000 devine cu atât mai mare în condiţiile în care ponderea sa în totalul cifrei de afaceri din economie creşte an de an. Proiectul Top 1.000 cele mai mari companii din România, ajuns la cea de-a patra ediţie, are ca obiect descrierea evoluţiei economiei şi a sistemului de companii prin surprinderea mişcării în detaliu a primilor 1.000 de jucători. Aceşti 1.000 de mari jucători dau tonul, de fapt, pentru întreaga economie în care funcţionează circa 500.000 de companii, având în vedere că sunt clienţi sau furnizori pentru întreg ecosistemul de business.

Paradoxal pentru diferenţa de putere economică a primelor 1.000 de companii, marja de profit calculată ca rezultat net total relativ la cifra de afaceri este de doar 3,6%, aproape la jumătate faţă de marja de profit înregistrată la nivelul întregii economii, de 6%. Rezultatul net este calculat ca suma profiturilor şi pierderilor. Astfel, per total economie, suma profiturilor şi pierderilor tuturor companiilor a fost de

103 miliarde lei în 2019, un record pentru ultimii 30 de ani. Aceste 103 miliarde de lei raportate la cifra de afaceri totală a tuturor companiilor din România de 1.716 mld. lei înseamnă 6%. În anul anterior marja de profit calculată în acelaşi mod ca rezultat net raportat la cifra de afaceri totală fusese de 5,7%. Iată că top 1.000 companii din România sunt aparent profitabile la jumătate faţă de restul economiei, ceea ce înseamnă că cele 499.000 de companii din afara top 1.000 înregistrează o marjă de profit, adică rezultat net raportat la cifra de afaceri, de 8,1%, aproape triplu faţă de marja de profit a top 1.000. Ce înseamnă această diferenţă? De ce nu se corelează puterea financiară a companiilor cu puterea de a obţine profit? Aici probabil că ANAF ar trebui să dea un răspuns. De obicei, companiile mari ar trebui să aibă un nivel al profitabilităţii mai mare decât media pentru că au o capacitate mai bună de a-şi reduce costurile prin eficienţă şi scalabilitate. Cu atât mai mult cu cât top 1.000 au sub un sfert din numărul total de angajaţi din economie. Astfel, top 1.000 companii aveau la sfârşitul lunii decembrie 2019 975.000 de salariaţi faţă de 953.000 la sfârşitul lui decembrie 2018. Numărul de salariaţi a crescut în această perioadă cu doar 2,3%, ceea ce dovedeşte focusul marilor companii pentru eficientizare şi creştere a productivităţii calculată ca cifră de afaceri per angajat. Este greu de presupus că în aceste condiţii, în care top 1.000 companii îşi evaluează fiecare mişcare, grija pentru profitabilitate nu este la fel de mare. Probabil că o explicaţie poate fi utilizarea diverselor metode de optimizare fiscală pentru a plăti cât mai puţin impozit pe profit cu toate că impozitul pe profit în România este la unul dintre cele mai reduse niveluri din UE, de doar 16%.

În top 10 companii după cifra de afaceri în 2019 sunt patru firme de petrol şi gaze (OMV Petrom SA, OMV Petrom Marketing SRL, Rompetrol Rafinare SA şi Rompetrol Downstream SRL), dar acestea patru fac parte din două entităţi, având venituri pe firme distincte în funcţie de profil. Industria este reprezentată de Automobile Dacia, Ford şi British American Tabacco (BAT), iar retailul completează topul cu trei reprezentanţi (Kaufland, Lidl, Dedeman). Dedeman este singura companie cu capital privat românesc prezentă în top 10, după o creştere a cifrei de afaceri de 14% în 2019, peste creşterea cifrei de afaceri totală de 10% a top 1.000.

Cea mai bună creştere din top 10 a cifrei de afaceri a  înregistrat-o Lidl, de 25%, urmată de Dedeman şi apoi producătorul de ţigarete BAT, cu 13%. Businessul Automobile Dacia şi Ford a stagnat în 2019. Cea mai bună marjă de profit calculată ca profit net la cifră de afaceri a fost înregistrată de OMV Petrom în 2019 de 18% în condiţiile creşterii preţului petrolului. Urmează Dedeman cu 16%. Restul companiilor din top 10 au marje de profit subunitare: Dacia şi Ford sub 3%. Retailerii Kaufland şi Lidl sunt la 5-7% marjă de profit net. Rompetrol Rafinare SA este pe pierdere, iar Rompetrol Downstream are o marjă de profit de sub 1% faţă de 2,3% OMV Petrom Marketing.

Cea mai bună marjă de profit, de 68%, calculată ca profit net supra cifră de afaceri, din top 1.000 a fost înregistrată în 2019 de compania Verbund Wind Power România SRL, cu un profit net de 190 milioane lei, la o cifră de afaceri de 281 milioane lei. Societatea se ocupă cu producţia de energie electrică din eoliene. La fel de profitabilă este Tomis Team, cu 66%, tot producător de energie electrică din eoliene.

Evoluţia companiilor reprezentative pentru economia românească incluse în top 1.000 este un bun indicator asupra a ceea ce va urma în businessul românesc. După cum arată aceste date, a fost o şansă pentru economia românească să întâmpine criza sanitară din 2020 cu rezultate bune.


Argument de Sorin Pâslaru, redactor şef Ziarul Financiar
sorin.pislaru@zf.ro


Mai multe detalii puteţi citi în Anuarul “TOP 1000 CELE MAI VALOROASE COMPANII din România - 2021”

Ediţiile print sunt valabile în limita stocului disponibil. În cazul în care stocul se epuizează va fi livrată ediţia electronică.

Comandă anuarul mai jos la preţul de 200 de lei, TVA inclus.

Pentru abonamente ZF, vă rugăm contactaţi-ne la adresa de e-mail camelia.botea@m.ro.

 



Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.