Analiză

Vinurile romanesti traiesc inca in epoca marketingului prafuit

15.03.2005, 00:00 38

Standul romanesc la unul dintre cele mai mari expozitii mondiale de vinuri - Prowein -, desfasurat la Dusseldorf, in Germania, la sfarsitul saptamanii trecute, a continuat si in acest an traditia din anii precedenti: evenimente prafuite si lipsite de cea mai vaga idee de marketing.


Promotorii vinului romanesc - IBD - GTZ din Germania si SIPPO din Elvetia, doua organizatii neguvernamentale - au scos aceeasi "locomotiva" pentru imaginea vinurilor romanesti: folclorul si traditia noastra ancestrala, desi aproape nici un juca-tor important de pe piata mondiala nu se mai bazeaza pe aceste ele-mente.


Numarul producatorilor romani participanti la aceasta expozitie a scazut fata de anul trecut. Din cei cinci jucatori care domina piata autohtona au participat doar trei: Murfatlar, Jidvei si Cotnari, acestora alaturandu-li-se o serie de juca-tori de calibru mediu - Karom Drinks, Vinarte, Vinterra, Cramele Recas - sau chiar mic - Printul Stirbey.




Cum procedam pe o piata in recesiune


Interesul pentru targul din acest an a fost mult mai mic decat in anii precedenti, motivul cel mai des adus in discutie fiind recesiunea economica din Germania. Pe o piata mondiala unde competitia intre Lumea Noua - Australia, Africa de Sud, Chile si Argentina, si cea Veche - Franta, Spania si Italia - este foarte ascutita, vinurile romanesti incearca sa-si faca loc si sa scape de "blestemul" exporturilor in vrac. Din nefericire, modul in care se prezinta standurile romanesti in general la expozitii lasa mici sanse vinurilor romanesti.


Prowein a fost locul unde pe de o parte cativa producatorii romani, in special cei mici, au venit sa-si incerce norocul, iar cei mari au venit sa vada cu ce mai vin nou combatantii din cele doua tabere care domina acum piata mondiala.


Desi este al saselea producator mondial de vin din lume (240.000 de hectare), Romania nu reuseste sa se impuna cu marci proprii pe piata germana, unde peste jumatate din consum este suplinit de importuri. Germania a fost anul trecut destinatia principala pentru vinurile romanesti, dar nu pentru marci roma-nesti de vinuri, ci pentru vin romanesc in vrac care este imbuteliat de distribuitori germani sau folosit ca baza pentru alte vinuri.


Poate aceasta este explicatia pentru care, in ultimii ani, standul romanesc la Prowein este intotdeauna lipit de cel al unui importator german de mici dimensiuni, Weinstrasse. Romania a exportat in 2003 pe piata germana peste 150.000 de hectolitri de vin (echivalent a 2 milioane de sticle de 0,75 de litri) cu o valoare medie de 0,5 $/litru, iar comparatia cu exporturile pe piata britanica unde volumele au fost mult mai mici, iar preturile mult mai mari (peste 10.000 de hectolitri cu 1,5 dolari/ litru) demonstreaza ca Germania este, de fapt, o piata aproape exclusiv de export pentru vin vrac.


De altfel, si ocupantul locului doi in topul exporturilor romanesti de vinuri - Republica Moldova - este tot o destinatie de vrac, de abia de pe locul trei incolo venind pietele care "gusta" vin romanesc imbuteliat.


In randul producatorilor romani de vinuri, exporturile de vinuri in vrac sunt privite ca o posibilitate rapida de incasare de cash cu un efort minim, in timp ce exporturile de vin imbuteliat sub propria marca ar necesita costuri uriase dublata de incertitudinea succesului pe piata. Marii jucatori din industria romaneasca a vinurilor sunt grevati de datorii uriase acumulate de conducerile de dinaintea momentului privatizarii.


O incercare de promovare a fost organizarea unui eveniment prin care cei prezenti la stand au invitat  intr-o asa-numita "Fratie a vinului" doi dintre reprezentantii companiilor germane Henkell & Sohnlein (actionarul majoritar al Astese Production, producatorul spumantului Angelli) si Schloss Wachenheim (actionarul majoritar al Karom Drink producatorul marcilor Faber si Zarea). 


O parte a participantilor la targ si-au exprimat insa indoieli privind succesul pe care un eveniment de asemenea natura poate contribui in vreun fel la promovarea vinului romanesc, altfel decat ca materie prima pentru un vin imbuteliat sub o marca care sa aiba cote de piata.


De altfel, evenimentul a obtinut din partea celor prezenti grimase si zambete de stanjeneala.


"Din nefericire, nu am reusit sa scapam de astfel de evenimente prafuite si care nu ajuta in nici un fel la promovarea vinurilor romanesti. Este foarte posibil ca anul viitor sa participam cu stand separat propriu, desi costurile sunt mult mai mari", a spus Alexandru Paler, director la Vinarte Bucuresti.


Mihai Lisman, director de export la Karom Drinks, spune ca fata de anii anteriori a existat o evolutie in prezentarea standului romanesc.


"Este o evolutie fata de anul trecut insa mai sunt multe lucruri de facut. Avem nevoie de o prezentare mai buna a standului in cadrul expozitiei si de mai multa stralucire", afirma Lisman.


Din nefericire, standul romanesc a fost unul sters, fara nici un pic de personalitate si stralucire, desi costurile de participare au fost cu mult mai mari decat cele din anii precedenti. Efectul este cu atat mai negativ cu cat targul nu este deschis marelui public, fiind destinat exclusiv specialistilor.




Pe cand "Wines of Romania"?


"Wines of Argentina" sau "Wines of Chile" sunt organizatii sub umbrela carora majoritatea producatorilor din aceste tari patrund pe pietele mondiale, si care sustin si se ocupa de organizarea standurilor la marile expozitii. Eficienta unor asemenea organizatii este data de cotele de piata castigate in doar cativa ani si de exporturile producatorilor din Chile, de exemplu, care ating anual 800 de milioane de dolari, fata de numai 30 de milioane de dolari ale producatorilor romani.


Din nefericire, "Wines of Romania" nu exista, iar una din putinele intentii de asociere intre producatorii romani pentru a intra pe o piata externa au esuat. Patru mari jucatori au incercat, fara success, anul trecut, in Germania sa puna bazele a unei companii care sa le promoveze interesele.


Organizatiile care promoveaza vinurile din Argentina sau Chile primesc ajutor guvernamental, spre deosebire de producatorii romani, care au primit anul trecut din partea statului o prima de export de doar 10 eurocenti.


"Wines of Argentina" reuneste peste 70 de producatori, care contribuie la realizarea a circa 95% din exporturile de vinuri argentiniene, iar misiunea sa principala este aceea de a promova vinurile argentiniene de calitate. Organizatia a fost infiintata in 1993 pe structura Asociatiei de Vinicultura din Argentina (echivalentul Organizatiei Nationale Interprofesionale Vitivinicole care reu-neste marii jucatori din industria romaneasca a vinurilor) si a fost compusa la inceput din mai mult de 20 de exportatori, cu o puternica prezenta pe piata argentiniana si care incepusera sa fie cunoscuti pe pietele externe.


Doi ani mai tarziu, exportatorii au subscris la Acordul pentru promovarea vinurilor fine argentiniene, in care este implicat financiar atat sectorul public, cat si cel privat. Tot acum se decide sa fie folosit un brand national al producatorilor de vinuri si care sa fie promovat la targurile si expozitiile internationale, luand nastere "Wines of Argentina". Prima iesire in public pentru "Wines of Argentina" a fost in 1998 in Marea Britanie, iar in anul urmator se pun bazele unui fond pentru promovarea vinurilor fine imbuteliate pentru pietele din SUA si Marea Britanie.


"Wines of Argentina" a beneficiat anul trecut de prima campanie pe TV pe pietele din SUA, Anglia si Brazilia. In ultimii zece ani, industria argentiniana a vinurilor a beneficiat de investitii de peste un miliard de dolari. Succesul unei asemenea organizatii s-a facut remarcat in doar zece ani de la aparitia ei: exporturile de vinuri argentiniene au crescut cu aproape 800% in noua ani, fata de doar 20 de milioane de dolari in 1995. In volum, exporturile Argentinei au crescut raportat la aceeasi perioada de la 100.000 de hectolitri la aproape 800.000 de hectolitri. Suprafata cu vita de vie a Argentinei este cu cateva zeci de mii de hectare mai mica decat cea a Romaniei. In acest moment, "Wines of Argentina" promoveaza vinurile argentiniene in 25 de orase din 14 tari, si este promotorul imaginii de marca al Argentinei pe piata vinurilor. stelian.negrea@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO