Analiză

Transportatorii rutieri de marfuri se pregatesc pentru desantul jucatorilor din Vest

23.12.2004, 00:00 36

Cu un ritm de crestere mult mai accentuat in ultimii ani, care le-au urcat afacerile in acest an la aproape 1 miliard de euro, transportatorii rutieri internationali de marfuri au intrat in atentia jucatorilor europeni, asteptandu-se pentru anii urmatori un desant al acestora pe piata romaneasca.  Piata romaneasca are toate sansele sa ii urmeze in exemplu celei ungare acolo unde totI marii jucatori autohtoni au fost achizitionatI de catre jucatorii europeni importanti.
Evolutia pietei din acest an, dar sI previziunile pozivite pentru anii urmatori I-au determinat pe jucatorii europeni sa-sI manifeste un interes pronuntat pentru piata romaneasca pentru intrarea directa pe piata romaneasca fie prin achizitionarea unui jucator local fie prin demarea unor investitii de tip greenfield.



"Jungla" concurentiala, "prielnica" pentru aderarea la UE
Paradoxal sau nu, transportatorii rutieri romani se pregatesc pentru rigurozitatea legislativa care va domina acest sector dupa aderarea la UE intr-un mediu neprielnic dominat de o instabilitate legislativa pronuntata. "Sunt voci care sustin ca mediul concurential extrem din domeniul transporturilor si lipsa oricarei protectii oferite transportatorilor romani ne antreneaza pentru "europenele" din 2007", spune Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Nationale a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR), organizatie care reuneste peste 10.000 de jucatori.
Dupa iregularitatile din anii trecuti referitoare la acordarea de licente de transport international - moment depasit acum-, o parte din transportatori s-au vazut spre sfarsitul acestui an in imposibilitatea de a-sI mai desfasura activitatea din cauza faptului ca numarul de licente acordate Romaniei pentru 2004 au fost epuizate - pe unele destinatii - in primele opt luni din cauza cresterii schimburilor comerciale.
"Acum firmele medii si mari incearca sa isi mareasca valoarea si cota de piata taind cat mai mult dintr-o placinta ce se va dovedi a fi doar o simpla felie din placinta europeana a transporturilor in 2007. Din nefericire in 2004, de multe ori grija pentru ziua de maine, alonga orice preocupare pentru orizontul integrarii in UE. Specializare, avantaj competitiv, segment de clientsi, cota de piata, structura de cost? Nu intereseaza pe nimeni, daca azi si maine nu are autorizatii cu care sa isi puna in miscare autovehiculele, de cele mai multe ori achizitionate printr-un leasing riscant. Lipsa de autorizatii isi va gasi sfarsitul la momentul intrarii in UE, insa competitia va incepe sa fie extrem de taioasa, si nu va mai oferi prea mult timp pentru un proces de invatare", sustine Dinescu. 
Numarul investitorilor straini a crescut constant in ultimii ani si isi va mentine si accelera ritmul pentru anii urmatori. "Pana la momentul aderarii Romaniei la UE transportatorii romani pot sa-si puna planurile in aplicare pentru consolidarea pozitiei pe piata. 2007 va fi anul in care se vor face cele mai dificile alegeri: raman in industrie si cresc, vand si ies profitabil, sau continui si ma descurc cum pot, cat pot", afirma Dinescu.
El spune ca din acest an a inceput sa se manifeste un interes accentuat de catre jucatorii straini pentru investitii in Romania, atat datorita potentialului industriei de transport, dar si fortat de cresterea economica extrem de redusa din tarile UE. "Desi numarul firmelor cu capital romanesc va fi mare, ora exacta in transporturile internationale din Romania va fi stabilita de firmele cu capital majoritar strain", sustine Dinescu.
Deja cateva mari nume din industria europeana - olandezii de la Rynart sau austriecii de la Hoedlmayr- au intrat puternic pe piata romaneasca prin investitii masive. O alta companie interesata TransDanubia din Austria care a lansat lunile trecute oferte de cumparare pe piata romaneasca. Firma germana Willi Betz prezenta puternic in est-europeana este interesata de piata romaneasca, iar firma germano-olandeza Weberer (parc de peste 1.000 de camioane) care a achizitionat recent Hungarcamion - locul trei din Ungaria - si-a deschis un punct logistic la Miercurea Ciuc unde a transferat pentru inceput 28 de camioane.
Piata romaneasca este foarte faramitata, doar 6 operatori avand peste 100 de autocamioane. Optimismul privind evolutia pietei in acest an i-a determinat pe cei de la Alin Trans din Hunedoara - cel mai mare jucator din piata - sa achizitioneze alte 100 de camioane care s-au adaugat celor 250 deja existente. Analistii considera ca una din putinele modalitatI de consolidare a pietei este achizitionarea micilor jucatori de catre marile nume de afara sau realizarea de joint-venture de catre jucatorii interni cu cei externi.
In Romania exista circa 1.900 de companii care realizeaza transport rutier international de marfuri iar din cele 10.000 de camioane peste 75% au motoare Euro 3.



Aderarea la UE, intampinata diferit de micii si marii jucatori din piata
Momentul integrarii in UE aduce optimism sI oportunitatI de piata in randul marilor jucatori autohtoni, in timp ce pentru cei mici aduce temeri privind o eventuala disparitie de pe piata in 2007 cand valul concurential din Vest va lovi liber de orice constrangeri piata romaneasca.
Conform unui studiu al UNTRR, aderarea la UE este privita diferit de catre transportatori in functie de dimenisiune afacerilor acestora. "Pe de o parte aderarea este vazuta de catre marile companii ca un eveniment care poate aduce oportunitatI care pot fi valorificate. Din acest punct de vedere, aderarea inseamna solutii pentru deficitul de licente de transport sI cresterea cererii pentru servicii de transport. Pe de alta parte aderarea este vazuta de catre micii transportatori ca o amenintare. Ingrijorarile lor se refera la alinierea la costurile cu combustibilii sI chiar cu forta de munca din UE dar si cresterii competitiei", se arata in acelasi studiu.
Marile nume europene din aceasta industrie poseda avantajul know-how-ului, resurse financiare mai mari sI abilitatea de a oferi solutii integrate, care reprezinta de fapt viitorul acestei industrii. "Numai putin important, opinia generala este ca nu totI micii transportatori vor disparea. Companiile serioase, care sI-au planificiat sa ramana pe piata transporturilor, vor reusI sa gaseasca solutii viabile sI sa se adapteze noilor cerinte de pe piata. Exista unele opinii care sustin ca jucatorii mici nu vor putea sa tina pasul cu marile companii sI in cel mai bun caz vor deveni subcontractorii pentru marii jucatori. Diferenta dintre supravietuire sI faliment va fi facuta de soliditatea afacerii la momentul aderarii", se arata in studiu.
Romania are cea mai moderna flota de camioane din Europa, din care mai mult de 50% sunt Euro 3. Principalul motiv pentru reinnoirea flotei a fost legat de faptul ca autorizatiile CEMT au inceput sa fie acordate transportatorilor romani numai in cazul in care acestia aveau camioane cu motoare Euro 3.
stelian.negrea@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO