Revin la semnalul de alarma tras de FMI: in Romania, salariile in companiile statului sunt mai mari decat in cele cu capital privat. Un efect cu doua cauze. Una am subliniat-o in comentariul trecut: nenumarate firme private fac profit mic sau inregistreaza pierderi, asa ca n-au bani pentru mariri substantiale de salarii. A doua cauza o gasim in comportamentul societatii romanesti. O obisnuinta a devenit a doua noastra natura: cocolosirea companiilor statului.
E rau ca patronul-stat le da salariatilor sai mai multi bani decat patronii privati? Daca ar plati munca eficienta, n-ar fi deloc rau. Din nefericire, insa, deseori plateste munca pur si simplu. Mai exact: ore de munca. Atatea cate au fost pontate, indiferent de eficienta.
Unele companii ale statului sunt monopoluri. Nu le concureaza nimeni pe piata. Stabilesc preturile cum vor, scot bani si platesc salarii. Altele sunt sub "protectie sociala". Primesc comenzi de stat, li se mai strecoara subsidii ori sunt scutite de plata impozitelor. Asa ca le convine si lor sa urce salariile.
Necazul e ca multe dintre companiile protejate nu sunt capabile sa faca profit, sa exporte, sa aduca pe piata interna produse de buna calitate, la nivelul protectiei de care se bucura. Pentru ca nu le-a fost inca scoasa din cap convingerea ca "merge si asa": sa lucreze in doru' lelii. Si chiar merge.
Am vazut, atat inainte de '89, cat si in anii tranzitiei, ce ne-au adus munca ineficienta, preocuparea excesiva pentru cantitate si sfidarea competitivitatii: o societate cu bogati putini, o mare parte dintre ei de "carton", cu saraci multi si fara o clasa de echilibru - cea de mijloc. Plus un dezacord intre activitatea economica si piata. De aceste necazuri nu vom scapa atat timp cat sub mantaua statului, tot mai uzata, va fi loc pentru intreprinderi ce produc fara sa aiba piete asigurate. Rezultatul: mari cantitati de fabricate, incorporand materii prime si resurse energetice scumpe, munca si bani, zac in stocuri. In aceste conditii, pana si dreptul la munca se goleste de continut. Este astfel oficializat dreptul la munca ineficienta.
Daca apar bani nemunciti, o parte urmand sa-i incaseze salariatii (salariul net) iar alta parte sa devina venit bugetar (impozitul pe salariul brut), atunci lucrurile se incurca rau de tot. Ca sa nu fie inflatie, diferenta o platesc intreprinderile rentabile si populatia, prin impozite. De povara acestui dezechilibru nu vom scapa pana cand economia romaneasca nu-si va consolida trei stalpi de sustinere: 1) o expansiune semnificativa a productiei in sectoarele cu deschidere pe pietele interne si externe; 2) capacitatea de a realiza valori adaugate nu din cresteri cantitative, ci din surplusuri de competitivitate; 3) o eficienta rezultata cu deosebire din scaderea costurilor de productie. Acum nu e asa. La nivelul economiei de stat, jumatate dintre companii si intreprinderi contribuie la cresterea PIB-ului, la dezinflatie, la reducerea deficitului contului curent, in timp ce alta jumatate traieste din inflatie si din cheta publica. Asa ceva este posibil fiindca, desi reforma a inaintat - au aparut piete noi, cele mai multe au fost liberalizate si integrate, au fost consolidate piata monetara si cea valutara - continua sa existe discordante grave in sistemul economic. Una, poate cea mai grava: am avansat in liberalizarea preturilor in timp ce s-a facut prea putin pentru liberalizarea costurilor. Asa ca eficienta e inca o pasare rara. Se inmultesc greu intreprinderile in care se lucreaza cu ochii pe productivitate, pe costuri si pe vanzari. Restructurarea avanseaza inca incet. Prea incet.
Unele intreprinderi de stat au reusit sa obtina un spor de eficienta fara sa-si restructureze intregul proces de productie. Ele au folosit calea cea mai simpla: au trimis in somaj o parte din personal. Productivitatea a crescut prin eliminarea surplusului de salariati. Cei ce si-au pastrat slujbele au primit ceva bani in plus. Dar cei care si le-au pierdut, devenind someri, sunt acum nevoiti sa infrunte o piata a muncii ce le ofera prea putine sanse. Personalul dislocat nu poate fi absorbit de oferta noilor firme, inca restransa.
Ne trebuie mai mult PIB. Un PIB cu o structura noua, cu valori adaugate care sa exprime competitivitate, profit, orientare spre piata. De fapt, orientate spre un sistem integrat de piete libere - de productie, de consum, de bani. Este unica noastra sansa.
Pana acum au fost inchise cateva intreprinderi cu pierderi. Probabil vor fi inchise si altele. Dar pasul cel mare va fi cu totul altul: intoarcerea tuturor intreprinderilor din pozitia cu spatele la piata in pozitia cu fata la piata. Plus consolidarea financiara a sectoarelor viabile.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
