Pe masura ce valul revoltelor violente din Franta incepe sa scada in intensitate, analistii si presa occidentala incearca sa afle motivele acestei rabufniri violente, careia in ultimele doua saptamani i s-a spus "intifada suburbiilor" sau "revolta exclusilor". Ceea ce a uimit a fost nu atat violenta urbana, care este un fenomen destul de comun in Franta, iar incendierea de autovehicule este aproape un ritual de trecere pentru multi tineri din suburbii, noteaza Financial Times, ci amploarea fara precedent a rabufnirii angoaselor si frustrarilor tinerilor.
Cum a fost posibil ca intr-una din cele mai vechi democratii ale lumii, in tara care se mandreste cu viziunea sa egalitarista si asimilatoare despre natiune, definita ca un corp politic si nu o comunitate istorica, etnica, religioasa sau lingvistica - asa cum o inteleg germanii bunaoara -, sa se ajunga la aceasta furie oarba impotriva oricaror simboluri ale autoritatii statului, impotriva institutiilor de socializare primara, cum ar fi gradinitele si scolile.
Franta a fost vreme de secole in avanpostul schimbarilor pe plan mondial. Parisul dadea tonul atat in materie de sisteme politice, cat si in ceea ce priveste miscarile artistice sau ultima moda. Insa in ultimul secol rolul Frantei in lume a scazut constant atat din punct de vedere al influentei politice, al potentialului militar, cat si al importantei economice. Momentul cel mai dificil pentru Franta a fost fara indoiala infrangerea rusinoasa din cel de al doilea razboi mondial in fata armatelor lui Hitler. In vara anului 1940 nu se semna doar capitularea unui stat cheie al puterilor aliate, se parafa sfarsitul statutului de mare putere al Frantei. Dupa ocupatie si dupa razboi, tinta conducatorilor francezi a fost mereu recastigarea acelei pozitii de prim rang detinuta odinioara.
Daca restaurarea prestigiului politic dupa razboi a fost legata initial de o lupta inutila si lipsita de perspective pentru pastrarea posesiunilor coloniale, fie ca ele se gaseau in Indochina sau in nordul Africii, apoi de distantarea de cele doua superputeri ale momentului, Statele Unite si Uniunea Sovietica, refacerea economica a natiunii a fost legata de succesul remarcabil al constructiei europene, unde Franta a detinut un rol central. Insa Franta a ramas atasata unui model social si economic care s-a dovedit de mare succes in anii ''50 si ''60, dar este mai putin adaptat noilor realitati.
Fetisul modelului social francez
Incepand cu anii ''70, conducatorii francezi au actionat mereu anacronic fata de evolutiile din alte regiuni. Daca americanii si britanicii au adoptat masuri de reforma a sectorului de stat, caruia i-au redus prerogativele si implicarea in sectorul economic, au micsorat taxele, lasand sume din ce in ce mai mari in buzunarele cetatenilor pentru a putea fi investite de acestia si a genera crestere economica si noi locuri de munca, francezii au actionat exact pe dos. Guvernarea socialista din anii ''80 sub conducerea lui FranÃ?ois Mitterand a trecut la renationalizarea unor sectoare economice si a sporit masurile de protectie a fortei de munca. In acest moment, observa analistii politici, modelul economic si social francez al "statului providenta" protejeaza forta de munca, in detrimentul angajatorilor, incat este incapabil sa creeze noi slujbe.
Acestei neputinte economice i s-a adaugat o neadecvare a capacitatii de integrare culturala a noilor-veniti, a imigrantilor. Sositi in perioada "anilor gloriosi" ai cresterii economice postbelice, imigrantii, proveniti in cea mai mare parte din fostele colonii franceze din zona Magrebului si din Africa sub-sahariana, s-au indreptat catre slujbele cele mai prost platite, ce necesitau o slaba calificare. Autoritatile franceze au creat asa-numitele "banlieu", ansambluri de locuinte sociale construite la periferiile marilor orase, unde aceste comunitati de imigranti au fost incartiruite.
Falimentul fundamental al modelului de integrare francez il reprezinta esecul sistemului educativ de a transforma tinerii imigranti in cetateni in toata puterea cuvantului. Scolile din suburbii beneficiaza de cei mai slab pregatiti profesori, cei mai prost platiti. Este firesc deci ca si calitatea invatamantului sa fie pe masura. Chiar si asa sistemul de invatamant sufera de o alta tara, mai periculoasa - lipsa de autoritate a profesorilor in fata elevilor, multi din acestia deja deveniti delincventi.
Cu acest nivel redus de educatie, straini de cultura si uneori de limba franceza, nu este de mirare ca acesti tineri din periferii isi gasesc cu dificultate un loc de munca. Mult mai facil este insa sa ingrosi randul delincventilor, al traficantilor de droguri, iar fenomenul infractional este larg raspandit in aceste zone sarace.
Franta fara minoritati
Cea mai mare parte a imigrantilor provine din tari musulmane cu o puternica cultura patriarhala.
La contactul cu Franta laica, unde pana si afisarea unor simboluri religioase in institutiile publice - precum valul femeilor musulmane - este interzisa, acesti tineri se simt dezorientati, dezradacinati. Lipsiti de supapa de siguranta a traditiilor si valorilor comunitatii din care provin, tinerii din suburbii se gasesc intr-o profunda criza de identitate. Acestia nu mai apartin nici tarilor de provenienta, nici culturii musulmane, nici civilizatiei franceze.
De aici rezulta ura profunda pe care unii din acesti tineri o poarta Occidentului si valorilor acestuia. Predicatorii islamici radicali au mare succes in randul comunitatilor de imigranti pentru ca pot atribui Occidentului tot felul de vini, reale sau imaginare.
Civilizatia occidentala este acuzata de materialism, ateism, rasism, colonialism si tot felul de alte "isme". In retorica islamistilor se amesteca vechi argumente marxiste, in varianta sa cea mai maligna - anarhismul -, cu argumente de tip nou. Marele pericol este, in opinia analistilor, combinarea criminalitatii obisnuite cu terorismul.
Un presedinte spectator
Butada unui fost premier francez din anii ''50, Edgar Faure, afirma ca Franta nu este neguvernabila, ci poate fi condusa cu abilitate si viclenie. Dar raspunsul politicienilor francezi la actuala criza a facut dovada lipsei lor de abilitate si de solutii. Dominique Reynie, profesor la Institutul parizian de Studii Politice, afirma ca actualele revolte sunt fara precedent in istoria recenta a Frantei prin intensitate, intindere geografica si durata. "Revoltele reprezinta o dificultate majora pentru clasa politica, pentru ca aceasta nu stie ce vor protestatarii", a spus Reynie. Acesta a adaugat ca prezenta criza nu este atat a Republicii a cincea, care este in final doar o forma de guvernamant, cat o criza a actualei clase politice, care a raspuns revoltelor intr-un mod arhaic.
Lista erorilor comise de guvernantii francezi incepe cu cea a ministrului de interne Nicolas Sarkozy, care si-a construit o imagine de intrasigenta fata de criminalitate si infractori. In logica acestui comportament, Sarkozy a pus gaz pe foc in plina escaladare a crizei, numindu-i pe tinerii imigranti revoltati "scursuri". De altfel, acest mod de a se referi la protestatari s-a transmis ulterior si subordonatilor acestuia, jandarmii aruncandu-le tinerilor arestati invective de genul "arab murdar".
Insa cel mai frapant este modul in care presedintele Jacques Chirac a ales sa ramana departe de aceasta criza tocmai pentru a nu-si periclita capitalul politic, deja afectat de esecul referendumului pentru Tratatul Constitutional European din luna mai. Exact ca si de Gaulle in timpul revoltei studentilor din 1968, care a inteles sa delege responsabilitatea gestionarii crizei catre guvern, Chirac s-a dovedit un spectator de marca.
Acest calcul politic nu a ramas netaxat de presa franceza, cotidianul Liberation notand ca mandatul lui Chirac se termina ca o "farsa tragica". Chirac este un adevarat supravietuitor al politicii franceze, s-a mentinut la cel mai inalt nivel vreme de peste 20 de ani, iar din 1995 este presedinte. In lungul rastimp de cand se afla la putere, Chirac nu se poate lauda cu prea multe succese, Franta cunoscand o perioada mai degraba de stagnare sub conducerea sa.
Atunci cand a fost reales presedinte in 2002, Chirac a venit cu o platforma care propunea masuri dure impotriva criminalitatii si vindecarea "fracturii sociale" din Franta. Guvernele de dreapta conduse de Jean-Pierre Raffarin si apoi de Dominique de Villepin au investit masiv in scheme de "coeziune sociala", care vizau reducerea somajului juvenil - care in suburbii este de 4 sau 5 ori mai mare decat media nationala de 10% -, imbunatatirea conditiilor de trai ale locuitorilor din periferii, prin refacerea unor cladiri, si integrarea mai profunda a noilor-veniti. Esecul acestor masuri s-a vazut in timpul revoltelor tinerilor.
Cel care a venit cu un program mai amplu de rezolvare a dificultatilor cu care se confrunta comunitatile din suburbii a fost premierul Dominique de Villepin, in chiar toiul revoltelor. El a propus investitii mai mari in educatie, indeosebi in scolile din regiunile sarace si refacerea ghetourilor insalubre. Intr-un discurs in Parlamentul francez, acesta s-a facut si aparatorul valorilor sociale franceze.
"Franta nu este o tara ca oricare alta. Noi nu vom accepta niciodata ca cetatenii traiesc izolati, cu oportunitati diferite si cu un viitor inegal. Pentru mai bine de doua secole, republica a gasit un loc pentru fiecare prin promovarea principiilor de libertate, egalitate si fraternitate. Trebuie sa ramanem fideli acestor promisiuni si standardelor republicii", a declarat de Villepin.
Apelul lui de Villepin era un apel pentru intreaga sociate de a se ralia in jurul idealurilor sale perene. Cea mai mare parte a francezilor sustine masurile luate de guvern in aceasta criza, inclusiv impunerea starii de urgenta. Ramane de vazut daca principiile Revolutiei Franceze la care facea referire primul-ministru francez sunt suficiente pentru a face fata provocarilor contemporaneitatii.
Cel care a concluzionat cel mai bine situatia in care se afla Franta a fost presedintele Chirac. El a recunoscut ca tara sa este vinovata pentru revoltele din suburbii, in conditiile in care a trimis imigrantii in ghetouri si "nu a facut tot ce se putea pentru acesti tineri, pentru a se simti intelesi si respectati".
Intensitatea revoltelor din Franta incepe sa scada
Punctul critic al revoltei tinerilor din periferii pare sa fi fost depasit de Franta. Noaptea trecuta, ca urmare a intrarii in vigoare a starii de urgenta, s-au inregistrat mai putine incidente. Fortele de ordine considera ca, la nivel general, situatia este "mai calma" decat in noptile precedente, mai ales in Siene-Saint-Denis, la nord de Paris, unde celula de criza infiintata de prefectura a fost dezactivata. In total, 482 de vehicule au fost incendiate si 203 de persoane au fost arestate in Franta. Este o scadere semnificativa dupa ce la sfarsitul saptamanii trecute se inregistrau peste 1.000 de autovehicule incediate in fiecare noapte. In regiunea Parisului se inregistreaza cea mai remarcabila scadere in intensitate a violentelor, doar 95 de masini fiind incendiate noaptea trecuta.
Cu toate acestea, ciocniri intre protestatari si fortele de ordine s-au mai semnalat in orasul Toulouse din sud-vestul Frantei.
In incercarea de a restabili ordinea dupa aproape doua saptamani de revolte, soldate pana acum cu un mort, zeci de raniti, mii de masini incendiate si 2.000 de persoane arestate, autoritatile franceze au anuntat ca strainii care se vor dovedi vinovati de participare la violente vor fi deportati in tarile de origine, fara a se tine cont daca se afla legal sau ilegal in Franta. Aceasta masura initiata de ministrul de interne Nicolas Sarkozy a fost criticata de partidele de stanga si de asociatiile care se ocupa cu protectia drepturilor omului ca un abuz. Sarkozy a informat Parlamentul francez ca peste 120 de straini au fost dovediti ca fiind implicati in revolte si vor fi deportati in cel mai scurt timp. mihnea.atanasiu@zf.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
