Analiză

Managerii afacerilor de pe Valea Prahovei asteapta zapada mai rau ca schiorii

22.12.2004, 00:00 14

"Cu totii asteptam zapada, care nu mai vine. Ma asteptam ca pana acum sa ninga, dar nu a fost asa, iar prognoza meteo nu spune clar ce o sa fie". Pentru Codrut Pricop, manager la firma de intermediere a ofertelor turistice din statiunile de schi Goski Resorts, zapada de anul acesta conteaza insa mai putin, avand ca afacerile sale s-au facut deja. Dar pentru toata industria este important sa inceapa sa inceapa sa ninga zdravan cat mai repede.    
Pentru afacerile din statiunile montane exista toate premisele ca sezonul de anul acesta sa-l depaseasca cu mult pe cel de anul trecut - investitii record in unitati de cazare, cel putin patru noi partii deschise, instalatii de trasport prin cablu cu viteza de patru ori mai mare ca anul trecut si vanzari masive de echipamente de schi.
Insa in conditiile in care in jur de 45% din turisti vin special pentru schi, iar zapada se lasa inca astepata, calculele lor ar putea fi date peste cap.



100% ocupare pana pe 10 ianuarie
Pana acum nu a nins aproape deloc la munte si se schiaza doar pe partiile dotate cu tunuri de zapada - la Predeal, Azuga, Poiana Brasov. In statiuni sunt acum mai mult studenti si elevi veniti in tabere, valul mare de turisti fiind asteptat dupa Craciun, cand hotelurile vor avea ocupare de 100%.
"Interesul pentru schi a crescut puternic. Noi observam asta din traficul de pe situl administrat de firma, care a crescut de patru ori fata de anul trecut", mai spune Pricop.
Pentru perioada de sarbatori - intre 23 decembrie si 10 ianuarie, hotelierii nu-si fac insa probleme, pentru ca au vandut deja aproape integral camerele. Pachetele turistice pentru perioada sarbatorilor au inceput sa se vanda inca de la sfarsitul verii, in conditiile in care preturile sunt comparabile sau chiar mai mari decat in strainatate.
Problema se pune pentru turismul de week-end de dupa sarbatori, care depinde direct de existenta zapezii.
"Dupa calculele noastre in jur de 45% din turistii care viziteaza iarna statiunile montane vin pentru sporturile de iarna - schi, snowboard, patinaj etc. Daca nu va fi zapada, va cadea componenta de week-end, care reprezinta in medie 30% din incasarile hotelierilor din intregul sezon", apreciaza Paul Marasoiu, presedintele firmei de consultanta si management hotelier Peacock Hotels.
La Predeal, transportul prin cablu (telescaunul) este de asemenea oprit in aceasta perioada, ca urmare a unor investitii de modernizare efectuate de societatea Teleferic Prahova.



Noi instalatii de transport
"Instalatia de transport prin cablu este schimbata aproape in totalitate. Pana la sfarsitul lunii decembrie noua instalatie ar trebui sa inceapa sa functioneze", a mai spus Ciprian Corbu, de la Centrul de Informare Turistica Predeal. Reprezentantii Teleferic Prahova SA nu au putut fi contactati pentru mai multe detalii.
Noua instalatie va avea o capacitate de transport de circa 2.000 de persoana pe ora si o viteza de patru ori mai mare decat cea veche, timpul de transport urmand sa fie de cinci minute, fata de 20 de minute cat era pana acum.
Oprirea telescaunului nu este foarte problematica deocamdata pentru oricum nu a nins. Intre timp, reprezentantii hotelurilor se tem sa nu piarda incasarile de week-end din cauza lipsei zapezii.
"Pana dupa Craciun este o perioada in care gradul de ocupare este relativ redus si in care hotelurile se bazeaza pe turismul de week-end. Dupa Craciun pana pe 10 ianuarie gradul de ocupare este de circa 100%, dupa care incepe din nou sa conteze week-end-ul", spune Radu Filisan, director general al la hotelului de doua stele Robinson din Predeal. Ieri hotelul avea doar trei camere ocupate din totalul de 40.
Hotelul a fost renovat anul acesta cu circa 2,5 miliarde de lei, iar pentru anul viitor este pregatita o noua investitie de modernizare. Filisan spune ca hotelul genereaza o rata neta de profit de circa 15-20%.
Preturile la cazare au ramas relativ constante in termeni reali anul acesta fata de anul trecut, dupa ce au fost influentate de doi factori - pe de o parte cresterea utilitatilor, dar pe de alta parte cresterea ofertei si a concurentei, care le-au readus la nivelul anului trecut.



Val de investitii in cazare
Investitiile in noi unitati de cazare si in renovarea celor existente s-au accelerat anul acesta, ca urmare a avantului imobiliar din majoritatea oraselor mari si a statiunilor din Romania.
Potrivit Centrului de Informare Turistica din Predeal, capacitatea de cazare a statiunii a crescut cu circa 1.000 de locuri de cazare numai in ultimul an.
"Capacitatea de cazare a crescut foarte mult anul acesta, de la 3.000 de locuri de cazare in 2003, capacitatea a ajuns la circa 4.000 de locuri de cazare anul acesta. Sunt foarte multi particulari care au investit in vile particulare si care pentru ca nu-si puteau plati cheltuielile de intretinere au decis sa le inchirieze", spune Ciprian Corbu, inspector de informare la Predeal.
Statiunile consacrate de pe Valea Prahovei au atras cel mai mare volum de investitii. "Anul acesta, pe Valea Prahovei sunt cu circa 18-20% mai multe locuri de cazare decat anul trecut, si o mare parte dintre unitati au fost modernizate. Exista toate premisele ca acest sezon sa fie mult mai bun decat cel de anul trecut, dar totul depinde de zapada", a mai spus Marasoiu de la Peacok Hotels.
Potrivit ultimilor statistioci, numarul unitatilor de cazare din statiunile montane din Romania a crescut anul acesta la 850 de unitati, fata de 787, cate erau anul trecut.



Italieni, francezi, dar si rusi si ucrainieni
Cererea este in crestere pentru toate categoriile de confort - de la pensiuni de doua margarete pana la hoteluri de patru stele. Numarul turistilor striani este in crestere.
In Sinaia, hotelul International Sinaia, care avea trei stele, a fost renovat anul acesta si redeschis la patru stele. "Investitiile vor continua si anul viitor cand vom face piscina, sauna si sala de fitness", spune Marius Vanatoru, agent de turism in cadrul hotelului.
"La hotelul nostru avem in jur de 15% clienti straini, si numarul acestora este in crestere fata de anul trecut. Daca pe perioada verii vin cu precadere turisti din Israel, iarna vin italieni, germani, austrieci, francezi. De anul acesta au inceput sa vina in numar tot mai mare rusii si ucrainienii ", a mai spus Vanatoru.
Hotelul a avut pana acum un grad de ocupare de 65%, iar pentru sarbatori a vandut aproape toate ofertele. Strategia de vanzari este ca perioada de extrasezon sa se puna accentul pe organizarea de conferinte si seminarii.
Cazarea in statiunile montane a inregistrat nu numai o crestere cantitativa, dar si calitativa. Dupa ce au vizitat locatii similare din striainatate, managerii de hotelurilor s-au intors cu idei pentru afacerile de acasa.
"Cand am fost in Turcia, am vazut ca fiecare client primeste la venirea in hotel o gustare din partea casei. Am introdus si noi ideea la hotel si stiu ca va trebui sa ne adaptam in continuare, pentru ca este o concurenta tot mai mare", a mai spus Filisan, de la hotel Robinson.
In asteptarea zapezii au crescut deja vanzarile de echipamente de schi, atat pentru centrele de inchiriat cat si pentru public. In Metro sau Selgros, un echipament de schi complet poate ajunge si la 40 de milioane de lei (1000 de euro), iar inchirierea unui echipament pentru o zi este in jur de 10 euro pe zi. Aceasta in conditiile in care un sejur de patru zile la Sinaia sau Predeal ajunge la 600 de euro de persoana.



Milioane de euro in noi partii
Odata cu investitiile in hoteluri si vile, s-au intensificat si cele in infrastructura si partii. Anul acesta au fost deschise cel putin patru partii noi si exista proiecte pentru alte sapte-opt partii. Proiecte sunt fie publice, finantate prin programul Phare, fie private.
"In prezent realizam studii de fezabilitate pentru investitii in partii noi finantate prin Phare la Vrancea, la Vatra Dornei, la Gura Humorului si la Campulung. In 2002 si 2003 au fost realizate trei astfel de proiecte, printre care si Kalinderu de la Busteni si cel de la Borsa. Acum, cel mai probabil este sa obtina finantare un proiect pentru Vrancea", a spus Alexandru Stancu, presedintele Institutului National de Cercetare si Dezvoltare in Turism, organism care se ocupa si realizarea studiilor de fezabilitate pentru divere proiecte publice.
Investitia intr-o partie cu toate instalatiile de transport prin cablu se ridica la circa 5-7 milioane de euro.
"Anul acesta au fost finalizate si cateva partii private, in Maramures, sau la Azuga, iar anul viitor investitiile se vor accelera pentru ca urmeaza sa intre in vigoare o noua lege care va interzice achizitia echipamentelor de trasport second-hand, iar investitorii nu vor sa intre sub incidenta acestei legi", a mai spus Pricop de la Goski.
La Predeal, investitiile in transportul pe cablu au fost accelerate si pentru ca in luna februarie urmeaza sa aibe loc in aceasta statiune campionatul Mondial de Schi Militar, la care vor participa circa 200 de concurenti din mai multe tari ale lumii.
georgiana.stavarache@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO