Analiză

Italienii impulsioneaza construirea de vile in cartierele rezidentiale din Arad

29.11.2007, 15:32 127

Piata rezidentiala din Arad a cunoscut in ultimul an o evolutie rapida, segmentul imobiliar fiind prin-cipalul motor al acestui proces, numarul mare de cartiere rezidentiale anuntate pentru dezvoltare confirmand interesul investitorilor pentru acest sector.
Unii dintre cei mai importanti clienti pentru ansamblurile rezidentiale aradene, cum a fost in cazul proiectului "Cartierul Verde", situat pe drumul european Arad-Oradea, sunt cetatenii italieni, fapt ce i-a determinat pe dezvoltatorii proiectului sa se gandeasca la extinderea acestuia. Potrivit lui Ovidiu Bodea, assis-tant manager in cadrul agentiei imobiliare Real Investments Arad, promotorul exclusiv al proiectului, jumatate dintre vilele disponibile in cartier s-au vandut cu plata integrala pe loc, iar pentru cealalta jumatate au fost contractate credite ipotecare. Printre clientii care au dorit o vila la marginea Aradului se numara foarte multi cetateni italieni, care au considerat achizitionarea unei vile o oportunitate comparativ cu preturile practicate in peninsula.
Cartierul Verde cuprinde 130 de case, construite pe un teren cu suprafata de 4,6 hectare, investitia in ansamblu fiind de peste 5 milioane de euro. Vilele au suprafete cuprinse intre 90 si 168 de metri patrati, iar preturile de vanzare au fost cuprinse intre 85.000 si 150.000 de euro. Constructia ansamblului rezidential a demarat in anul 2006 si va fi finalizata in anul 2008, moment in care va demara cea de-a doua etapa a proiectului. Astfel, cartierul va fi extins cu 500 de vile, care vor fi dispuse pe o suprafata de 14 hectare, constructii ce presupun o investitie totala de peste 10.000.000 de euro. Prima etapa a proiectului a fost finantata in proportie de 90 la suta din fonduri proprii, iar pentru cea de-a doua parte investitorul aradean, compania Nord Stadt, intentioneaza sa colaboreze cu o companie israeliana. Pe langa vile, conform proiectului se vor mai construi o gradinita, un restaurant, o piscina, un magazin alimentar, o farmacie, un cabinet medical, o sala de fitness si un parc de agrement.
Dupa vanzarea integrala a ansamblului rezidential Axa 1, Bermo Group, unul dintre principalii dezvoltatori de pe piata locala a inregistrat aceleasi vanzari rapide si dupa realizarea complexului de vile Axa 2. "Vanzarea celor 18 vile ale ansamblului rezidential Axa 2 in numai 9 luni de zile, cu un ritm de o vila la fiecare doua saptamani, arata fara doar si poate ca ne indreptam in directia cea buna. Aceasta cu atat mai mult cu cat anul 2007 s-a dovedit unul destul de dificil pentru piata imobiliara in ceea ce priveste vanzarea caselor si vilelor in Romania", a declarat Flavius Esnican, director marketing - vanzari al Bermo Group SA. Bermo Group este prima companie aradeana care a dezvoltat un proiect imobiliar de vile. Valoarea totala a investitiei Bermo in cartierele Axa 1 si Axa 2 este de 3,4 milioane de euro. Axa 2 a propus clientilor vile cu o suprafata construita desfasurata de peste 200 mp, situate pe parcele de teren de 340 mp. Pretul de vanzare la cheie este de 670 de euro plus TVA pe metrul patrat. In ceea ce priveste metodele de contractare, in cazul Axa 1, 50 la suta dintre vile au fost achizitionate cu ajutorul finantarii Bermo, 20 la suta prin credite bancare, iar 30 la suta cu achizitie directa. Vilele din ansamblul Axa 2 au fost vandute prin achizitie directa intr-o proportie de 30 la suta si prin credite bancare (ipotecare, imobiliare) intr-o proportie de 70 la suta.
Bermo Group este o societate comerciala pe actiuni, cu capital integral privat, care activeaza in domeniul imobiliar din anul 2004. Actionarii principali ai Bermo Group SA sunt Imotrust SA, care detine 58,25%, si omul de afaceri Valentin Morar cu 41,74 la suta.
Proiectul Rezidential "Europa" este un proiect rezindential care presupune crearea unui cartier la iesirea din municipiul Arad spre comuna Vladimirescu, la 300 de metri de complexul comercial Selgros. Prima etapa de dezvoltare a proiectului, cu o valoare estimata la peste 50 de milioane de euro, a fost conceputa pentru constructia de spatii comerciale, zona de agrement si locuinte unifamiliale si bi-familiale, in sistem P/E/M. Loturile de teren destinate locuintelor sunt parcelate pe suprafete cuprinse intre 650 si 1.000 de metri patrati. Proiectul se va intinde pe o suprafata de peste 70 de hectare, iar preturile vilelor vor porni de la 800 de euro pe metrul patrat la suprafetele construite si 25 de euro metrul patrat de teren. Cartierul va fi format din 700 de lo-cuinte, realizate dupa sapte modele, zone comerciale care vor avea magazine, baruri, terase, restaurant, spatii verzi si parcuri, spatii de parcare, statii de alimentare cu combustibil, terenuri de sport, bazin de inot, sala de fitness, piscine, cresa, gradinta, scoala pentru clasele primare, cabinete medicale, farmacie, servicii paza.
Cererea pentru imobile vechi, cu patina caracteristica epocii in care au fost ridicate, este in crestere in municipiul Arad. Astfel, vilele construite in perioada interbelica sunt cautate cu precadere pentru inchiriere de companii romanesti si straine, ca potentiale sedii pentru agentiile de publicitate, cabinetele de avocatura sau de consultanta. Principalii cumparatori sunt si aici cetatenii italieni, in mare majoritate dintre cei care au demarat afa-ceri in Arad. Conform specialistilor imobiliari, acestia au cheltuit sume importante de bani, de ordinul sutelor de mii de euro, pentru a achi-zitiona astfel de imobile. Pentru recuperarea investitiei in timp scurt, in prima faza casele au fost inchiriate, dupa care au fost renovate, ceea ce a dus la o crestere semnificativa a valorii acestora. "Interesul pietei pentru cladirile ridicate in perioada interbelica, avand elementele de unicitate specifice vremii, devine tot mai accentuat pentru piata imobiliara din Arad, cu atat mai mult cu cat, de curand, multe dintre imobile au fost retrocedate fostilor proprietari si vor putea fi vandute potrivit legii caselor nationalizate", a declarat Geanina Ardelean, agent imobiliar in cadrul agentiei Casa Arad.
Specialistii in piata imobiliara sustin ca aceste imobile sunt atractive, cel putin deocamdata, doar pentru clienti cu personalitate juridica, deoarece reabilitarea lor poate ridica costuri de circa 1.500 de euro pe metrul patrat, in conditiile in care astfel de imobile au suprafete utile intre 500 si 2.000 de metri patrati.
"In ultimul an preturile acestor apartamente au stagnat, fie ca este vorba de inchiriere, fie ca este vorba de vanzare/cumparare. In primul caz, apartamentele se inchiriaza firmelor cu 20-50 euro/metrul patrat (cabinete notariale, de avocatura, agentii imobiliare sau de publicitate) si cu 10-15 euro/metrul patrat apartamentele pentru locuit. Firmele mari, cu multi angajati, evita inchirierea unor astfel de apartamente datorita lipsei locurilor de parcare si a traficului greoi din cauza strazilor inguste existente in zonele in care acestea sunt amplasate", a mai precizat Geanina Ardelean.
In cel de-al doilea caz, al vanzarilor, un apartament in zona centrala poate fi cumparat cu 600-800 euro/metrul patrat, iar in zona ultracentrala cu 1.000-1.200 euro/metrul patrat. In centrul municipiului, pe Bulevardul Revolutiei in zona Primariei sau a Teatrului, pretul poate sa ajunga si la 1.500 euro/metrul patrat, daca beneficiaza de finisaje de calitate.
Cladirile istorice reprezinta o pondere importanta printre imobilele Aradului. Principalele zone cu cladiri istorice din oras sunt Bulevardul Revolutiei, piata "Avram Iancu", Centrul Vechi, dar si cele din cartierul Aradul Nou.

Cartierul Verde din Arad (foto dr. - Primaria) cuprinde 130 de case, construite pe un teren cu suprafata de 4,6 hectare, investitia in ansamblu fiind de peste 5 milioane de euro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO