Analiză

Investitiile in fonduri mutuale si asigurari vor creste rapid, dar raman departe de depozitele bancare si cash

07.03.2006, 00:00 11

Investitiile populatiei in fondurile mutuale vor ajunge in 2008 la 131 mil. euro, aproape triplu fata de sfarsitul anului trecut, iar activele aferente politelor de asigurare incheiate de persoane fizice vor fi de aproape un miliard de euro, cu 100% mai mult fata de cat sunt acum, conform unui studiu al UniCredit Group.

Depozitele plasate la institutiile de credit vor continua sa detina primul loc in preferintele de economisire ale romanilor, volumul acestor depozite depasind 13,5 mld. euro la orizontul anului 2008, comparativ cu numai 10 mld. euro anul acesta. Cresterea depozitelor populatiei va fi insa de doua ori mai lenta decat cea din ultimii trei ani, atunci cand depunerile la banci din partea populatiei au crescut cu peste doua treimi.

Pe locul doi in topul preferintelor de economisire ale romanilor se afla lichiditatile. Banii pastrati "la ciorap" vor creste cu 30% pana in 2008, de la sub 3 mld. euro in prezent pana la peste 3,8 mld. euro.

Activele detinute de populatie in actiuni cotate la Bursa sunt pe locul trei cand vine vorba de investitiile financiare preferate. Totusi, acestea vor inregistra o crestere de numai 27,5%, sub ritmul mediu al totalului activelor populatiei. Studiul realizat de analistii de la UniCredit arata ca populatia va avea detineri in actiuni cotate de circa 3,5 miliarde de euro la nivelul anului 2008, fata de 2,7 mld. euro, cat este volumul estimat anul acesta.

Actiunile la societati nelistate urmeaza in top, cu detineri din partea populatiei in valoare de 0,75 mld. euro in 2006. Activele populatiei in cadrul societatilor nelistate vor creste cu numai 12% pana in 2008, marcand cel mai slab ritm de crestere dintre toate instrumentele de economisire-investitii ale populatiei.

La polul opus, cea mai dinamica piata va fi cea reprezentata de fondurile mutuale. Practic, investitiile populatiei in fondurile mutuale se vor dubla pana in 2008, ajungand la un total de peste 131 de milioane de euro, fata de 45 mil. euro anul trecut. De altfel, analiza celor de la UniCredit arata ca investitiile populatiei in fondurile mutuale s-au dublat si in perioada 2004-2006. Totusi, in ciuda acestor cresteri succesive, fondurile mutuale sunt si vor ramane instrumentul de economisire-investitii cel mai putin cautat.

O crestere importanta, de aproximativ 70%, vor inregistra si investitiile aferente politelor de asigurare. Asset-urile populatiei sub forma acestor polite vor creste de la circa 555 mil. euro in prezent la 942 mil. euro in 2008, marcand o evolutie de 70%. Romania este singura tara din cadrul studiului celor de la UniCredit care nu permite inca economisirea si investitiile in fonduri de pensii, in timp ce in toa-te celelalte patru state analizate (Bulgaria, Polonia, Cehia, Croatia) fondurile de pensii ocupa pozitii de top in preferintele de economisire ale populatiei, depasind chiar si investitiile in actiuni, fie ele cotate la burse sau nu.

Prin perspectiva instrumentelor de investitii preferate de populatie, Romania se aseamana cel mai mult cu Bulgaria. Si aici, depozitele bancare ocupa aproape 60% dintre destinatiile de economisire-investitii ale persoanelor fizice, secondate indeaproape de banii lichizi (tot 3 mld. euro, la fel ca in Romania), cu o pondere de aproape 30%.

Tot la capitolul asemanari intra si piata fondurilor mutuale, inca subdezvoltata atat in Romania, cat si in Bulgaria. Totusi, investitiile in aceste fonduri sunt practic duble in cazul bulgarilor, in conditiile unei populatii de aproape trei ori mai mici decat a tarii noastre.

Situatia se inverseaza in cazul investitiilor in polite de asigurare, acolo unde politele incheiate de persoanele fizice din Romania depasesc nivelul pietei asemanatoare din Bulgaria, raportul fiind de aproape 1,5 la 1.

Comparativ cu statele din regiune, Romania a fost anul trecut pe ultimul loc la volumul investitiilor financiare pe cap de locuitor, cu doar 657 de euro, fata de 1.292 de euro pe locuitor in Bulgaria, 3.660 de euro in Polonia, 5.100 de euro in Croatia si 6.463 de euro in Cehia. Singura veste buna este in acest context ca Romania va avea ritmul cel mai ridicat de crestere al activelor financiare ale populatiei in urmatorii ani, fata de statele din zona.



Unde isi investesc romanii banii?

* in depozite bancare - 10 mld. euro, adica 58,8% din totalul economiilor

* cash - 3 mld. euro, adica 17,4%

* la Bursa - 2,75 mld. euro, adica 15,7%

* in actiuni nelistate - 746 mil. euro, adica 4,4%

* in polite de asigurare - 555 mil. euro, adica 3,3%

* in fonduri mutuale - 66 mil. euro, adica 0,4%

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO