Analiză

Industria e un magnet pentru investitorii straini, arata datele de la Registrul Comertului

20.04.2006, 00:00 20

Cele mai multe majorari de capital de peste un milion de euro din 2005 sunt in industrie, si in primul rand in industria auto.

Investitiile straine peste un milion de euro au atins in 2005 1,73 de miliarde de euro, adica 33,4% din totalul investitiilor de anul trecut masurate de Banca Nationala. Insa ca pondere in totalul investitiilor straine imregistrate ca majorari de capital in Registrul Comertului, acestea reprezinta 65%, deci sunt puternic reprezentative. Dintre cei aproape 200 de investitori care au venit cu peste un milion de euro la capitalul social, 82 s-au orientat catre diferite ramuri ale industriei, in special catre industria auto si cea alimentara, unde investitiile totale au fost de 133,85 mil. euro, respectiv 109,73 mil. euro. In industria auto au fost doua intrari importante pe piata romaneasca, Renault Industrie si Pirelli Tyres, iar in industria alimentara cea mai importanta intrare este cea a companiei de panificatie Loulis din Olanda. Renault Industrie si Pyrelli Tyres sunt investitii greenfield, in timp ce Loulis a facut doar o majorare de capital.

Nici cu tutunul nu stam rau, intrucat pe parcursul anului trecut Philip Morris a investit in Romania 57,59 mil. euro.

Companiile straine au continuat sa investeasca in tehnologie si comunicatii, domeniu in care Cosmote si-a adus un aport de 216,76 mil. euro la investitiile totale din acest sector, care s-au ridicat la 324,94 mil. euro. Investitia Cosmote a fost, de altfel, si cea mai mare de anul trecut, daca nu tinem cont de Forte Business Services si de A&D Pharma care nu au facut propriu-zis majorari de capital. Forte Business Services a fost preluata de Siemens Services pentru 412 mil. euro, insa acesti bani nu figureaza in contabilitate ca majorari de capital.

Nici in cazul A&D Pharma nu este vorba de o infuzie de capital, ci de o reorganizare a structurii grupului. "A&D Pharma Holdings este o structura operationala cu un capital social de 300 mil. euro obtinut in urma evaluarilor de piata ale celor doua companii, Mediplus si Sensiblu, precum si pe datele financiare ale unor firme comparabile din Europa", a declarat Dragos Dinu, CEO al Pharma. Piata de supermarketuri nu este nici ea saturata. In 2005 noua investitori straini au venit in Romania cu peste un milion de euro, dintre care cel mai important este Kaufland. Alaturi de cunoscutul lant de magazine nemtesc au mai intrat pe piata romaneasca Signus Distributions, Rewe Projektentwicklung si Reali Hypermarket.

Sectorul in care au fost cele mai mari investitii a fost insa cel energetic, Romania aliniindu-se in acest fel tendintelor globale. Valul de privatizare a continuat pentru majoritatea companiilor din acest domeniu, dintre care E.On Moldova, Electrica Banat si Distrigaz Nord.

In privinta sectoarelor de media, advertising sau servicii investitorii straini nu se inghesuie. Doar trei companii din acest sector au avut pe parcursul anului trecut investitii peste un milion de euro, dintre care una de outdoor si doua de media.

Piata de real estate se dovedeste a fi in continuare atractiva si profitabila, acumuland investitii straine de peste 48 mil. euro. Pretul imobiliarelor este inca in continua crestere in Romania si le va aduce venituri sigure investitorilor cel putin inca 5 ani de acum incolo.

Cele mai importante intrari pe piata bancara sunt ABN Amro Romania si HVB Bank, iar in privinta creditelor de consum HVB Banca pentru Locuinte are cea mai mare investitie, de 9,97 mil. euro. Romanii manifesta un interes tot mai mare pentru asigurarile private, unde investitiile din 2005 au fost de 28,32 mil. euro. Din aceasta suma 6,56 mil. euro reprezinta investitia Aviva, iar 5,74 mil. euro au fost investiti de firma austriaca Omniasig. Ceccar Romas si Generali Asigurari au avut investitii de peste 5 mil. euro.

Cel mai mult au investit in Romania in anul trecut companiile din Olanda. Astfel au fost aduse in Romania nume olandeze importante din domeniul bancar, din industria auto, cea a tutunului, precum si cea textila sau auto. Urmatoarele investitii semnificative au fost facute de Germania, Grecia si Italia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO