Analiză

După cinci ani de criză românii renunţă la prudenţă şi dau bani pe vacanţe. Pachetele marilor agenţii pentru revelion sunt „sold out“

Autor: Mirabela Tiron

11.12.2013, 18:42 601

„Sunt epuizate aproape toate pachetele în străinătate de revelion. Mai avem doar câteva locuri la Roma, patru la New York (de la 1.200 de euro pachetul de persoană pentru şapte nopţi), şase pe Kenya care are plecarea pe 4 ianuarie“, a spus Mircea Vladu, directorul Prestige Tours, tour-operatorul grupului Happy Tour, cel mai mare de pe piaţa locală a agenţiilor de turism. În total, pentru revelion au fost 2.000 de locuri în acest an prin agenţia pe care o reprezintă, faţă de 1.200 anul trecut, după cum spune Mircea Vladu.

„Aproape am reuşit să închidem vânzările de Revelion cu un număr mai mare de locuri, cel mai mare din ultimii cinci ani. Simţim că suntem pe drumul cel bun, românii au început să scoată bani pentru vacanţe, dar încă  mai este mult până departe. Cei care pleacă în vacanţă de revelion sunt persoanele cu venituri peste medie“, a spus el.
 

Dubai, „sold out“. Doar câteva locuri disponibile pentru New York

Pentru vacanţa de revelion s-au pus în vânzare 700 de locuri pe piaţa locală spre Dubai, mai precizează Vladu, care spune că agenţia pe care o reprezintă a vândut toate cele 400 de locuri contractate.

Tariful a început de la 595 de euro pentru un sejur de o săptămână, cu cazare la trei stele şi de la 900 de euro pentru  un sejur la cinci stele. „Au fost şi pachete de mii de euro pentru Dubai.“

Una dintre cele mai căutate destinaţii externe pentru vacanţa de Revelion este Dubai.700 de pachete au fost scoase la vânzare de agenţiile locale.

 

Unul dintre cele mai scumpe pachete vândute pentru Dubai a costat 32.000 de euro pentru trei persoane. Vacanţa a fost vândută de compania Touring Europabus (controlată de omul de afaceri Dragoş Anastasiu), ce deţine reţelele de agenţii TUI Travel Center şi Eurolines. Acest pachet a inclus biletele de avion, 14 nopţi de cazare la un hotel de cinci stele, transferuri şi toate taxele incluse.

Au fost şi români care au ales să meargă în vacanţa de sărbători atât în Dubai, cât şi în Thailanda. Un cuplu cu un copil a plătit 21.000 de euro pentru un pachet de 12 nopţi de revelion în Dubai, dar şi în Phuket (Thailanda), care include biletele de avion la clasa business, transferuri cu limuzina, dar şi cazare la cinci stele.
 

Vacanţele în Madeira şi Hong Kong, cumpărate de la mijlocul lui noiembrie

„A fost bine anul acesta, sunt destinaţii pe care am vândut pachetele de revelion încă de la jumătatea lui noiembrie şi nu am mai putut face suplimentări. A fost cerere pentru pachete în Madeira, Hong Kong şi chiar Istanbul“, a spus Adriana Goicea, care controlează agenţia de turism Cocktail Holi­days. Ea precizează că şi locurile scoase la vânzare în capitalele europene ca Lisabona sau Barcelona s-au rezervat. „Dacă mai avem două-trei locuri pe fiecare desti­naţie.“ Ea a subliniat că variază numărul de pa­chete pus la dispoziţie de agenţie de la o destinaţie la alta. „Pentru capitalele eu­ropene avem 30-40 de locuri, pe chartere, cum ar fi cel pe Sharm el Sheik în jur de 100“, a spus ea, adăugând că în fiecare an variază cererea pentru destinaţiii. „Fiecare an are un mix specific.“

Revelionul este a doua perioadă de vârf pentru agenţiile de turism, după cea din sezonul de vară, când se înregistrează cele mai mari vânzări.
 

Charter spre Mauritius, ocupat integral

Datele de pe site-ul agenţiei de turism Perfect Tour, una dintre cele mai mari agenţii de pe piaţă, arată că sunt „sold out“ pachetele de revelion pentru Tunisia, cele în Kuala Lumpur şi Bali (1.690 de euro de persoană), în Bangkok şi Phuket (1.925 euro de persoană), în Mexico City şi Acapulco (1.990 de euro).

De la  300 - 400 de euro începe tariful pachetului de revelion într-o capitală europeană, cu transport asigurat cu avionul şi cazare la hotel. Foto Shutterstock

 

Şi charterul care va ajunge de revelion în insula Mauritius va fi plin cu români. Mauritius este o insulă situată în sud-vestul Oceanului Indian, la circa 2.000 km de coasta africană şi face parte din Arhipelagul Mascarenelor.

Agenţiile de turism Paralela 45, Prestige Tours şi Dertour au organizat anul acesta primul zbor charter direct din România spre această destinaţie în perioada sărbătorilor de iarnă. Pachetul de vacanţă include cazare şi un zbor charter către Mauritius cu plecare pe 27 decembrie şi întoarcere pe 3 ianuarie, cu un avion de 209 locuri de la Tarom. Preţul unei vacanţe în această destinaţie a variat între 2.400 de euro de persoană şi 3.500 de euro, potrivit ultimelor date disponibile.
 

Vacanţă şi pe croaziere sau în safari

Şi croazierele au fost la căutare. Unul dintre cele mai scumpe pachete, 7.800 de euro, a fost vândut de agenţia de turism Aerotravel.  Pachetul de 11 nopţi pe un vas de croazieră MSC Fantasia are plecarea dintr-un port din Marea Mediterană şi escale în Tenerife şi Casablanca. Printre serviciile incluse sunt majordom personal şi servicii concierge, piscine rezervate cu hidromasaj şi piscine skydome, vedere panoramică spre prora navei şi spaţiu special de observaţie.

Români vor ajunge în vacanţa de sărbători şi în destinaţii exotice ca Maldive şi Tanzania. Agenţia de turism Eximtur a vândut o vacanţă de circa 4.500 de euro de persoană în insulele Maldive pentru perioada 25 decembrie-1 ianuarie (un pachet de şapte nopţi), ce include cazare în regim de demipensiune, transportul cu avionul şi transferuri. O altă vacanţă scumpă vândută de Eximtur este un safari privat în Tanzania, care va avea loc în perioada 26 decembrie-6 ianuarie (11 nopţi), cu cazare la hotel de cinci stele, sejur la plajă şi pensiune completă.
 

Cerere similară pentru Austria cu cea de anul trecut

Tarife  mai mici decât cele pentru vacanţele în destinaţii exotice au pachetele la schi. Şi anul acesta câteva mii de români vor ajunge în Austria. Românii au petrecut 830.000 de nopţi în perioada noiembrie 2012 -aprilie 2013 în Austria.

Cea mai căutată desti­naţie de schi a fost Soelden, cu circa 20.000 de înnoptări înregistrate de români, urmată de Kaprun cu 19.316 înnoptări şi de Neustift in Stubai cu 11.790 de înnoptări, potrivit Oficiului Naţional de Turism al Austriei, care estimează pentru acest an acelaşi număr de turişti români la schi ca în sezonul trecut.

Românii lasă anual pe vacanţele în străinătate peste un miliard de euro.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.12.2013

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO