Grosul traderilor multinaţionali este prezent pe piaţa agricolă locală de la mijlocul anilor 1990, implicarea acestora crescând odată cu productivitatea şi recoltele fermierilor. Aceste grupuri au fost printre principalii beneficiari ai liberalizării comerţului cu cereale şi ai destructurării foştilor depozitari de stat - Cerealcom şi Comcereal.
Având la dispoziţie lichidităţi importante de la companiile-mamă ei s-au mişcat rapid şi au ocupat poziţii strategice în punctele cheie ale zonelor puternic productive pentru cereale şi plante oleaginoase.
Astfel, ei au ajuns să deţină adevărate reţele de silozuri cu ajutorul cărora stochează marfa achiziţionată de la fermieri pentru ca apoi să o direcţioneze cu precădere spre portul Constanţa, principala poartă de export a cerealelor româneşti.
Pentru traderi, România este un punct strategic pe harta mondială a cerealelor pentru că economia locală este al cincilea jucător din UE pentru producţia de grâu şi pe a doua poziţie pentru porumb şi floarea-soarelui.
Încă de la început, traderii au speculat fragmentarea din piaţa fermelor agricole, unde câteva zeci de mii de companii şi 3,8 milioane de mici fermieri persoane fizice împart 8,3 milioane de hectare de teren arabil.
Astfel, treptat comercianţii au făcut pasul din segmentul achiziţiilor de materie prime transformându-se şi în distribuitori de îngrăşăminte, pesticide sau seminţe dar şi înlocuind rolul băncilor fără apetit pentru agricultură cu instrumente de finanţare. Astfel, a apărut un model de business „circular“ prin care aceste companii furnizează mijloacele de producţie fermierilor iar la momentul recoltei tot ei sunt cei care achiziţionează recoltele. La mijloc este o piaţă de 4-5 miliarde de euro an de an. Între fermieri şi traderi există mari diferenţe a puterii de negociere, capacitatea agricultorilor de a obţine preţuri mai bune depinde în mare parte de cantităţile pe care le poate livra şi de situaţia financiară a companiei sale.
Podiumul comercianţilor de materiii prime agricole din România după cifra de afaceri este format din Cargill (462 mil. euro), Alfred Toepfer (424 mil. euro) şi Bunge (376 mil. euro prin două companii), trei dintre cei patru membri ai aşa-numitului grup internaţional ABCD (Alfred Toepfer/ADM-Bunge-Cargill-Louis Dreyfus). Francezii de la Dreyfus au fost prezenţi şi ei anterior în România dar au făcut un pas în lateral, concentrându-se pe spaţiul ex-sovietic.
Aceste companii sunt cele care controlează cea mai mare parte a comerţului cu materii prime în economia mondială, cu prezenţe din piaţa uleiului de palmier până în cea a rapiţei sau a bioetanolului.
Citiţi mai multe pe zfcorporate.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
