Analiză

Calculatorul transforma 400.000 de romani in copii

26.04.2001, 00:00 39



Daca aveti un calculator acasa sau la locul de munca cu siguranta ca ati incercat unul sau mai multe jocuri video.

Surse de pe piata importatorilor si distribuitorilor de astfel de softuri sustin chiar ca in Romania exista aproximativ 400.000 de gameri si ca ei au aparut cu mult inainte de a fi adus in tara primul joc original, adica in mod legal.

Piata importatorilor nu exista inainte de 1997 iar acum intreaga cerere de jocuri video produse in strainatate este acoperita de doua mari firme plus alti doi jucatori mai mici ca importanta.

Cine sunt ei si cum incearca sa lupte cu mentalitatea romanului care n-ar da nici doi bani pe software (jcurile sunt in ultima instanta tot programe informatice) aflam in continuare.

Unul dintre cei doi jucatori care fac piata este compania Best Distribution, sora a mult mai cunoscutei Best Computers. Firma are capital 100% romanesc care este detinut de doi asociati, unul dintre ei fiind Teo Paduraru, directorul general al companiei.

La inceput, in 1997, importul de jocuri se facea pe Best Computers dar cum, cu timpul, aceasta devenise in ochii clientilor una si aceeasi cu o eventuala reprezentanta a grupului Electronic Arts, s-a hotarat crearea in 1999 a companiei Best Distribution care urma sa se ocupe numai cu distributia de jocuri video atat prin magazinele companiei-sora cat si prin reselleri.

Al doilea mare jucator este Monosit Conimpex, fosta firma de constructii (si ea cu capital integral romanesc) cu care de fapt Best Distribution isi disputa locul intai pe piata romaneasca.

"Monosit nu are magazine proprii, produsele importate fiind distribuite prin retelele altor companii cum ar fi K Tech Electronics (magazinele Ultra Pro), Metro, Carrefour, Office Net, Flamingo Computers si chiar Best Computers", a declarat pentru Ziarul Financiar Dragos Florea, director al Monosit S.A..

Luate in ansamblu ambele companii detin majoritatea pietei de import si distributie a jocurilor video. Restul cererii este asigurat de Ubi Soft Romania, filiala a firmei franceze Ubi Soft Entertainment, si de Microsoft Romania.



Cine ia frisca de pe tort?

Disputa pentru primul loc este acerba. In timp ce Best Distribution isi asuma aproximativ 70% din piata, Monosit Conimpex consindera ca detine mai mult de jumatate.

Plasarea uneia dintre cele doua companii pe locul fruntas s-a dovedit a fi extrem de dificila pentru ca nici una din conducerile celor doua firme nu si-au declarat cifrele de afaceri corespunzatoare vanzarilor de jocuri video in anul 2000.

Doar Best Distribution a declarat ca pe tot parcursul anului trecut a vandut aproximativ 11.000 de jocuri. La Monosit situatia este si mai ambigua, directorul companiei apreciind ca a importat in aceeasi perioada a€ointre 50 si 200 de exemplare din fiecare titlu, oferta firmei fiind compusa din aproximativ 400-500 de jocuri".



ai totusi prieteni

De fapt intre cele doua companii nu exista o rivalitate propriu-zisa. Anumite jocuri importate de una dintre ele sunt distribuite si de "concurenta", acest tip de colaborare practicandu-se de fapt intre toti jucatorii de pe piata.

"Nu este un oligopol desi pe piata sunt putine firme importatoare de jocuri. De ce? Pentru ca in primul rand firmele colaboreaza intre ele, nu se concureaza, iar in al doilea rand ele nu pot incheia intelegeri tacite conform carora sa impuna un pret mai mare pentru ca atunci nimeni n-ar mai cumpara jocuri originale si s-ar ajunge din nou la piraterie de 100% cum era inainte de 1997", comenteaza Teo Paduraru.



Practici, preturi, reprezentari

De regula, preturile la care importatorii ofera jocurile originale variaza de la 5 dolari pana la 40 de dolari. In medie insa, un joc nou lansat in premiera in Romania costa 25-30 de dolari, fara TVA.

In strainatate, majoritatea jocurilor beneficiaza, inainte de lansare, de o campanie publicitate demna de invidiat. Consecinta este ca, grosul vanzarilor se face in primele luni de la lansare.

Pentru aceasta perioada compania care publica produsul, numita si "publisher", stabileste de obicei pretul la 49,99 $. Respectiva companie, asa cum este Electronic Arts (liderul pe piata mondiala), nu produce toate jocurile pe care le scoate pe piata ci numai o parte a lor, in cazul ei 60%.

Restul jocurilor sunt create de firme mai mici sau chiar persoane fizice care nu au nici posibilitatea financiara si nici experienta organizarii unei campanii de promovare. "Publisherii" care joaca acelasi rol ca si casele de discuri de pe piata muzicala.

In Romania pretul unui joc nou nu prea poate depasi 25-30 de dolari la utilizatorul final. Motivul este evident: puterea de cumparare redusa care exista actualmente pe piata locala.



Best Distribution importa jocuri de la:

Electronic Arts (FIFA, Need for Speed, Red Alert, The Sims)

Virgin Interplay Interactive (Baldur's Gate)

Infogrames (care a fuzionat cu Hasbro Interactive si care produce Alone in the Dark, Total Annihilation)

Take 2 Interactive (Dogs of War)



Monosit Conimpex importa jocuri de la:

Activision (Quake)

Eidos (Tomb Raider sau Who Wants to Be a Millionaire?)

Havas (Diablo II, Warcraft, Half-Life, Zeus sau Pharaoh)

Midas (societate olandeza care produce jocuri mai putin cunoscute dar care se vand bine in Romania datorita pretului foarte redus - 5 $)



Pe unde ne aflam?

"De regula, un joc de mare succes se vinde la noi in 1.000 de exemplare pe durata de viata a lui care este de unu-doi ani. Asta inseamna ca o mie de persoane isi cumpara jocul original iar 100.000 il pirateaza ceea ce ar conduce la o rata a piraterie de 99% in acest domeniu", spune Teo Paduraru.

Electronic Arts spune ca suntem la cativa ani in urma Cehiei, Ungariei sau Poloniei. ai la ei era tot asa de mare pirateria prin 1994-1995 iar distribuitorul vindea tot atat de putine jocuri. La noi boom-ul s-a produs abia in '99-2000.

"Acum ne inscriem in acelasi grafic pe care l-au urmat si ei. In acest moment un joc de succes se vinde in Ungaria in 10.000 de exemplare, la noi numai in maxim 2.000 dar piata exista", apreciaza directorul de la Best Distribution.

Jocurile au, ca orice produs, un ciclu de viata. Dupa ce este lansat, producatorul incearca sa vanda un joc cat mai bine. Dupa ce imbatraneste moral, jocul este reimpachetat si vandut la 25$ in strainatate sau este comercializat la acelasi pret dar alaturi de unul sau mai multe titluri tot la 25 de dolari.

Apoi, daca jocul s-a dovedit a avea un succes extraordinar i se ofera o a doua viata: in categoria jocurilor clasice (pret: 15 $ in strainatate, 10 dolari in Romania).

Atat Best Distribution cat si Monosit au scos recent pe piata si jocuri de 5 $. Ele sunt fie "mai putin cunoscute dar care se vand bine", dupa cum spune Dragos Florea, fie sunt deja clasice si sunt distribuite in plic (fara a beneficia de ambalajul original).

Dintre toate companiile importatoare numai Best Distribution face si localizare care de fapt consta in traducerea manualelor si realizarea pe plan local a cutiilor in care sunt prezentate jocurile.

In schimb, desi este prezenta pe piata de patru ani si jumatate, Monosit nu a pus niciodata accentul pe localizarea produselor pe care le importa "pentru ca potentialele costuri ale acestui proces nu s-ar justifica la o piata atat de mica".



Cine sunt clientii?

In strainatate gamerii sunt impartiti in trei grupe. Prima categorie o formeaza jucatorii inraiti (cu varste intre 12 si 25 de ani) care stau ore intregi in fata calculatorului si care de obicei nu cumpara jocurile originale ci le sparg sau le iau de la prieteni.

A doua categorie o constituie asa-numitii "casual gamers" sau "jucatorii de duminica". De regula ei cumpara jocuri originale si nu pirat. Clasificarea este valabila si la noi. "Mai exista niste exceptii.

Cand un joc este exceptional si i-a mers la inima unui gamer inrait, el se poate duce sa si-l cumpere original pentru a-i multumi astfel celui care l-a creat", este de parere directorul de la Best Distribution.

Un aspect care a incurajat cumpararea de jocuri originale sunt competitiile de pe Internet. Sunt site-uri unde gamerii isi pot masura fortele cu altii, accesul fiind insa conditionat de detinerea unui CD original.

Posesia produsului este atestata prin introducerea unei chei numerice. Daca site-ul depisteaza insa ca exista mai multi jucatori cu aceeasi cheie, li se interzice accesul la toti cei in cauza.



Ce fac ceilalti?

Ubi Soft Romania a fost infiintata in 1992, fiind prima filiala de productie a companiei Ubi Soft deschisa in afara granitelor Frantei.

Din 1998 s-a infiintat si un departament de distributie, care se ocupa cu comercializarea produselor Ubi Soft Entertainment, dar reprezinta si firma Guillemot Corporation, producator de hardware multimedia si accesorii pentru PC si console sub brandurile Hercules si Thrustmaster.

"Intre Ubi Soft si ceilalti doi importatori exista relatii foarte bune de colaborare, in sensul ca ambii au in ofertele lor si jocurile Ubi Soft. Noi nereprezentand decat un publisher nu-i putem considera pe ceilalti concurenti, dimpotriva, ei sunt colaboratorii nostri", spun oficialii de la Ubi Soft Romania.

Pe piata romaneasca, activitatea Microsoft s-a concentrat mai mult in sectorul companiilor. "Produsele pentru sunt disponibile si in Romania dar nu sunt in mod specific promovate", explica Paul Miches, director pentru intreprinderile mici si mijlocii la Microsoft Romania. Jocurile ca si softurile educationale sunt plasate pe piata prin retelele a trei distribuitori (Flamingo Computers, Scop Computers si Tornado Systems) si prin mai mult de 1.000 de reselleri.

Desi Microsoft este producatorul catorva jocuri care au urcat foarte sus in clasamentele gamerilor de peste Ocean si nu numai (exemplu: Age of Empire cu toate versiunile sale), veniturile pe care produsele din clasa "entertainment" reprezinta o pondere foarte mica in cifra totala de afaceri a filialei din Romania.

De obicei, jocurile care se vand bine pot fi gasite in stocurile distribuitorilor sau resellerilor. Cele pentru care nu s-a manifestat o cerere deosebita pot fi solicitate la firmele distribuitoare, comanda urmand a fi onorata, dupa spusele oficialului Microsoft, in aproximativ trei saptamani.

La consumatorul final, preturile nu sunt deloc mici. Un pachet cu jocul "Age of Empires" versiunea 2.0 costa 48 de dolari iar un "Flight Simulator 2000" 74 de dolari, pentru a numi doar doua dintre cele mai cautate jocuri Microsoft.

De departe, cel mai solicitat a fost "Age of Empires", per total insa compania a vandut anul trecut aproximativ 2.000 de licente la produsele de entertainment.



Sa ramanem optimisti

In ciuda pirateriei foarte ridicate, piata se dubleaza de la an la an, apreciaza Teo Paduraru.

Atat Best Distribution cat si Monosit fac eforturi ca jocurile pe care le distribuie sa ajunga in cat mai multe locuri din tara. Din acest motiv companiile si-au lansat site-uri proprii care pun la dispozitia gamerilor toate titlurile pe care firmele le includ in oferta.

Multi pasionati de jocuri din provincie nu provin din cele cateva mari orase din tara unde avem si noi deschise puncte de vanzare. Internetul in schimb a redus distantele aproape la zero.

Cele doua site-uri functioneaza la adresele: www.gameshop.ro (magazin virtual de jocuri al Best Distribution) si www.monosit.ro (site in interiorul caruia exista si o rubrica unde pot fi comandate online jocurile distribuite de firma Monosit).



Top vanzari Best pe 2000:

Need for Speed (4 si 5)

Sims

Command & Conquer: Tiberian Sun

Red Alert 2

FIFA 2000

FIFA 2001



Top vanzari Monosit pe 2000:

Diablo II

Half-Life

Unreal Tournament

Pharaoh

Chess Master

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO