Aleph Story

ALEPH STORY: Un an de criză. Ce am pierdut? O discuţie cu Cristian Hostiuc, director editorial Ziarul Financiar şi Felix Drăghici, editor-prezentator ŞTIU

În fiecare zi de la Ora 18.00, Aleph Story pe zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar

17.03.2021, 18:15 272

Cristian Hostiuc: Un an de la celebrul lockdown, un an de criză. Ce am pierdut şi ce am câştigat? Încercăm să dăm puţin timpul înapoi, să vedem cum a fost atunci, la ce ne gândeam atunci şi ce s-a întâmplat pe parcursul acestui an de criză. Felix, noi eram împreună când s-a închis economia, toţi am fost trimişi acasă, şansa noastră a fost că am putut să venim la redacţie şi să lucrăm, aproape zi de zi. Deci, ce ai pierdut în această perioadă, dar şi ce ai câştigat?

Felix Drăghici: Am câştigat un an pierdut, cum spunea sloganul Aleph News, pe 16 martie 2021, însă, dacă ne uităm înapoi, pentru jurnalism a fost un an destul de interesant. În afară de ajutoarele statului, care în această companie nu au fost acceptate, să spunem că oamenii s-au redescoperit într-un fel, mobilitatea a crescut fantastic, digitalizarea şi marile ei beneficii despre care lumea probabil că auzea foarte des că urmau să fie viitorul în România brusc a căpătat o înfăţişare reală, a îmbunătăţit viaţa multora dintre noi, din jurul nostru. Toată lumea a aflat ce înseamnă să faci „Zoom“.

 

Cristian Hostiuc:  Faţă de primele săptămâni de lockdown în care nici noi nu ştiam unde ne aflăm, întreaga lume nu ştia ce se va întâmpla, cum credeai tu că se vor desfăşura lucrurile şi cum s-au desfăşurat ele în realitate? Şi dacă noi suntem acum într-o situaţie mai bună sau mai proastă faţă de cum îţi imaginai tu?

Felix Drăghici: Suntem într-o situaţie mai bună. Mă gândeam că toate problemele pe care România le are sistemice, vor exploda la suprafaţă şi vor lăsa să se vadă ce este apoi, adică practic, zeci de ani de comunism, de societate fără valori şi mai ales fără proceduri. Pentru că noi atunci am descoperit puterea magică a procedurilor, pentru că ce poate să însemne mai mult decât poartă masca, păstrează distanţa şi spală-te pe mâini, decât un set de proceduri pe care românii disicplinaţi, spre surpriza mea, au reuşit să le adopte într-un timp record şi România a fost, să spunem, ca de obicei, nici prea rău nici prea bine. A fost în media europeană, însă în partea civilizată a pământului.

 

Cristian Hostiuc: Din punct de vedere economic credeai că se rupe lumea?

Felix Drăghici: Da, de asta am fost absolut convins pentru că totuşi, în martie, să nu uităm, au fost nişte căderi dramatice ale bursei, mai ales în SUA, şi Europa a urmat acest trend, ca de obicei. Însă, revenirea extraordinară pe care au adus-o oamenii pompând bani şi arătând că există poate un exces de lichiditate în piaţă, în tot felul de titluri, ne-au arătat că oamenii vor continua să parieze şi că de fapt criza din 2008, prima conştientă şi prima transmisă prin toate mijloacele de comunicare moderne, practic ne-a învăţat, ne-a adus într-un timp record un grad uriaş, din punctul meu de vedere, acumulare de cunoştinţe şi bune practici. De aceea cred că în 2020 România a fost peste aşteptările noastre.

 

Cristian Hostiuc: Voi aţi lansat canalul de televiziune Aleph News în criză.

Felix Drăghici: Luni 2 septembrie.

 

Cristian Hostiuc: Între 16 martie şi luni 2 septembrie, să spunem că aţi lucrat la perete, adică fără transmisie oficială. Cum a fost? Credeai că va mai ieşi acest canal de televiziune? Eram într-o criză în care nimeni nu ştia unde ne ducem.

Felix Drăghici: Totul depindea de o agregare care era posibilă. Aici este evident ca întotdeauna, în ceea ce priveşte istoria pe care am trăit-o, a lui Adrian Sârbu, care a reuşit să se coaguleze, să se concentreze pe această lansare. Dar, ca un canal născut în pandemie, Aleph News este totuşi o voce distinctă în peisajul media din România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO