ZF şi Aleph News, cel mai nou post de televiziune din România, vor avea în fiecare zi de la ora 18.00 pe zf.ro şi pagina de Facebook a ZF o discuţie legată de unul dintre subiectele importante ale zilei, indiferent că este politic, social, cultural, economic sau de business.
O discuţie cu Dana Ciriperu, redactor-şef adjunct ZF, şi Ioana Răduca, head of content Aleph News – ŞTIU.
Dana Ciriperu: Sunt în jur de 240.000 de contracte de muncă cu un venit mediu brut lunar de peste 10.000 de lei. Ca pondere în economie, ei înseamnă undeva în jur de 5% din angajaţii din România, în momentul de faţă. Sunt mulţi, sunt puţini?
Ioana Răduca: Depinde cum priveşti. 5% într-adevăr pare puţin, dacă ne gândim că nici suma finală despre care discutăm nu e până la urmă chiar atât de mare, pentru că aşa cum punctai tu, vorbim despre brut, nu despre net. Adică sunt incluşi în această sumă, inclusiv banii care de fapt ajung la stat şi nu la omul care se duce în fiecare zi la serviciu şi munceşte pentru el. Deci, privind aşa în ansamblu, aş fi tentată să răspund că nu. E foarte, foarte puţin.
Dana Ciriperu: Un salariu de 10.000 de lei brut în momentul de faţă înseamnă un venit net lunar în jurul la 6.000 de lei, mai puţin de 6.000 de lei. Practic cam 40%.
Ioana Răduca: Statul ia aproape jumătate din cât câştigi. Îşi ia partea foarte, foarte ferm.
Dana Ciriperu: Ce ne arată datele legate de cifra asta? A crescut numărul românilor care câştigă mai mult de 10.000 de lei brut şi cum e diferenţa la nivel de ce spuneai tu, de ceeea ce contează pentru noi, de salariul net în ultimii ani.
Ioana Răduca: Dacă ne uităm la cifrele din 2014 compartiv cu cele din 2020, diferenţa este majoră. Spuneai tu 230.000 de oameni care câştigă peste 10.000 de lei în cartea de muncă. Sunt mai exact 236.787 la nivel de 2020. Dacă ne întoarcem în timp şi mergem până în 2014, atunci nu erau mai mulţi de 36.000. Deci în 7 ani de zile au apărut aproape 200.000 de români care au câştigat, cel puţin statistic vorbind, ceva mai mult. Dar e până la urmă o păcăleală. Cât ia statul din aceşti bani? Dacă acum sunt aproape 240.000 de oameni care câştigă peste 10.000 de lei în cartea de muncă şi rămân, cum spuneai tu, cu vreo 5.000 şi ceva de lei bani în mână, netul, în 2014 taxarea era uşor diferită şi chiar dacă erau mai puţini oameni care câştigau aceşti bani pe cartea de muncă, de fapt rămâneau cu vreo 7.000 de lei în mână.
Dana Ciriperu: Exact. A fost schimbarea aceea care a bulversat începutul de an 2018, când contribuţiile de asigurări sociale au trecut de la companie, de la angajator către angajat şi aşa s-a făcut că practic contribuţia la sănătate, venită în dreptul salariatului a ajuns la 10% faţă de 5% cât era înainte şi aşa cumva vedem şi mai uşor, fiecare dintre noi, cât din venitul nostru, cât din ceea a ce câştigăm în fiecare lună se duce la stat, exact cum foarte bine ai punctat şi tu.
Ioana Răduca: Nu m-aş lua doar după această statistică atunci când vorbim despre câştigurile noastre. Suntem peste 5 milioane de oameni care lucrăm, care mergem la serviciu în fiecare zi în acestă ţară şi evident plătim taxe şi impozite statului, dar nu toţi lucrăm cu carte de muncă. Să nu uităm că printre cei mai fericiţi, să spunem, din punct de vedere financiar, ştim toţi, nu mai este un secret, sunt it-ştii. Mulţi dintre ei, nu lucrează cu carte de muncă, au o profesiune liberală şi au alte tipuri de contract care nu sunt incluse aici. Şi evident că veniturile lor foarte mari, care nu sunt pe cartea de muncă, nu sunt cuprinse în statistica despre care discutăm noi, dar care este cât se poate de relevantă.
Dana Ciriperu: Aşa este. Mulţi dintre IT-şti se înregistrează ca persoane fizice autorizate şi atunci o parte din venituri sunt şi acolo. Şi cu toate astea, pe sectoare din economie, aceşti fericiţi ai economiei, în momentul de faţă , din ce industrii vin?
Ioana Răduca: Dacă dăm la o parte IT-ştii despre de care deja am discutat şi care cred că nu mai sunt un secret pentru nimeni că au venituri pe măsura muncii lor, în top mai intră şi angajaţii din sectorul finaciar, de unde şi vorba aceea românească „cine împarte parte –şi face”, cine umblă cu banii şi ştie cum să-i mişte, evident că şi câştigă pe măsură. Dar, în top stau foarte bine mai nou la noi doctorii şi profesorii universitari. Sunt angajaţi ai statului român care câştigă extraordinar de bine, chiar mult mai bine în comparaţie cu multe sectoare din zona privată.
Dana Ciriperu: Apropo de medici, o analiză pe care a făcut-o colega mea Ramona Cornea recent, pe 10 ani, o evoluţie a salariilor pe sectoare din economie în ultimii 10 ani, arată că în sectorul acesta al angajaţilor din sănătate şi asistenţă socială am avut cea mai mare creştere a nivelului salariului mediu net, în ultimii 10 ani. Practic creşterea e undeva la 200, 30 % în 2020, final de 2020 faţă de 2011.
Ioana Răduca: Aş puncta aici două lucruri. În primul rând este cred că cel mai grozav exemplu, atunci când discutăm despre voinţă politică. În momentul în care se doreşte şi cineva îşi asumă politic o astfel de mişcare, se găsesc întotdeauna fonduri, se găsesc resursele finaciare şi lucrurile se întâmplă. Numai că din păcate această mişcare cu salarizarea personalului din sectorul sanitar a venit după ce ai înregistrat o hemoragie atât de masivă de personal din acest sector, încât era prea târziu şi era foarte dificil să îi aduci înapoi. Faptul că acum doctorii, asistenţii medicali câştigă decent în România, nu mai încălzeşte pe nimeni, pentru că cei mai mulţi dintre cei care au plecat, nu au plecat doar pentru că se simţeau umiliţi. Cam în cele mai multe situaţii îşi compensau cumva salariile mici cu acele plăci informale despre care ştim toţi, cei care am intrat într-un spital, că ele există şi nu pot fi tăgăduite. Sau şi asta mi se pare de luat în discuţie, al dolilea aspect pe care trebuie să-l punctăm. Statistica pe care ne-o aminteai tu, nu este completă, ştim, nici acesta nu este un secret. Cei mai mulţi dintre doctorii care lucrează în spitalele de stat din România sunt şi angajaţi la privat. De cele mai multe ori ei au cartea de muncă aceea care apare în statistica despre care vorbeai tu şi care arată o evoluţie fabuloasă a venitului la stat, unde salariu era mic şi a crescut dintr-o dată cu 200%, dar îşi compeltau veniturile şi cu munca la privat, acolo unde de cele mai multe ori lucrează ca persona fizică autorizată şi aşa îşi completau sumele pe care le câştigau într-o lună. Şi asta deschide o altă discuţie, cât e de corect până la urmă ca un doctor să se împartă între stat şi privat fără că nimeni să nu-i contorizeze munca de la spitalul de stat, acolo unde are cartea de muncă şi unde teoretic ar trebuie să fie un anumit număr de ore.
Dana Ciriperu: Şi ne arată practic că şi acest 5% din total contracte nu este cel real. Probabil sunt mulţi mai mulţi angajaţi români care ajung la venituri…
Ioana Răduca: Mult mai mari decât 10.000 de lei.
Dana Ciriperu: Asta dacă îi luăm calcul, încep să vină din ce în ce mai mulţi investitori şi pe bursă. Şi acolo e o sursă foarte bună de venit.
Ioana Răduca: Şi nu numai că nu e o statistică atât de completă, dar mie mi se pare că până la urmă, dacă discutăm doar despre sume nu e relevant. Cred că discuţia ar trebuie să fie într-un final despre sume raportate la competenţă şi la eficienţă. Uite, în sfârşit putem spune că la noi în România doctorii şi profesorii universitari sunt foarte, foarte bine plătiţi. E în regulă, e normal să fie aşa. Sunt oameni care au studiat şi studiază în continuare toată viaţa lor profesională şi unii şi ceilalţi, dar nu există nici la unii, nici la alţii, acel criteriu al performanţei, ceea ce nu cred că este în bună regulă pentru nici unul dintre noi. Atâta vreme cât doi profesori universitari sau doi doctori sunt plătiţi la fel, deşi unul poate că operează de nu mai ştie de capul lui şi acordă foarţă multă atenţie pacienţilor sau dacă vorbim de profesorul universitar este super la curent cu tot ceea ce se întâmplă în zona universitară mondială, nu doar la noi. Citeşte foarte mult, face acele cursuri suficient de interactive încât şcoala să nu mai fie plictisitoare pentru studenţi, ci să-i lase cu ceva în urmă după un curs. „Eee, nu toată lumea e la fel”. Deci unii fac asta şi alţii nu fac deloc. Dar toată lumea la final de lună primeşte acelaşi salariu pentru că noi încă mai trăim în comunism, din anumite puncte de vedere. Şi e greu să înţelegem că din păcate sau din fericire, depinde cum priveşti, nu suntem toţi la fel şi nu putem să fim toţi egali.
Dana Ciriperu: Salarizarea în funcţie de performanţă.
