O discuţie cu Dana Ciriperu, redactor-şef adjunct Ziarul Financiar, şi Ioana Răduca, head of content Aleph News.
Dana Ciriperu: Vorbim astăzi despre România educată. Aflăm de la ministrul învăţământului Sorin Câmpeanu că prin intermediul PNRR, celebrul Plan de Relansare şi Rezilienţă, sub tutela proiectului „România Educată” vor merge către educaţie în jur de un miliard de euro. Când ai auzit prima dată despre „România Educată”?
Ioana Răduca: Cred că eram la grădiniţă când am început să aud despre „România Educată”. De ani de zile ni se tot vorbeşte despre acest proiect. Dacă mai ţii tu minte, a fost o super ceremonie la palatul Cotroceni în cadrul căreia a fost prezentat acest proiect despre nimic, pentru că despre asta vorbim până la urmă. Despre o prezentare generală, despre nişte idei fantastice, dar care nu ştim cum vor fi puse în practică, adică nu aveau nici termene de execuţie, nici idei clare de aplicare, nici bugete alocate, erau aşa, înşirate poezii foarte frumoase, şi sunt în continuare, că iată, şi tu spui acum că din nou se face referire la acest proiect, care trebuiau să ne audcă, toate proiecte şi idei, în secolul în care trăim.
Dana Ciriperu: Şi asta se întâmpla în 2016, un proiect asumat de preşedintele Iohannis, era cumva legat de centenar, cum că ar trebui să clădim de jos viitorul societăii româneşti. Asta se se întâmpla în 2016, de atunci există n site dedicat proiectului „România Educată” unde s-au strâns. Eu am încercat astăzi să îl parcurg şi să caut nişte informaţii pe acest site, şi nu am găsit informaţii.
Ioana Răduca: Scuză-mă că râd, dar mi se pare un act de inconştienţă totală să încerci să faci asta. Nici nu vei găsi informaţii.
Dana Ciriperu: Am găsit limbaj de lemn din belşug şi am găsit nevoile sistemului de educaţie din România, mi-a rămas în cap nevoia de educaţie timpurie. Categoria aceea de 0-3 ani care în momentul de faţă în România este aproape complet descoperită.
Ioana Răduca: Să ştii că te ajută cifrele, gândeşte-te că în categoria aceasta de vârstă, 0-3 ani, sunt peste 230.000 de copii. Au la dispoziţie vreo 200 de creşe. Deci, doar undeva la 10% din aceşti copii au practic o facilitate în acest sens, pot face educaţie în mod structurat. Pentru restul statul nu are soluţii, iar fiecare părinte se descurcă aşa cum poate. Asta nu înseamnă neapărat că e rău. E foarte posibil ca de mulţi dintre aceşti copii, păinţii sau bunicii să se ocupe mai temeinic de aceşti copii decât ar face statul într-o creşă. Dar este absolut surprinzător că după 15-16 ani de discuţii foarte aprinse pe acest subiect, înainte să discutăm despre „România Educată” era super la modă să se discute despre creşe, toată lumea, fie că erau alegeri parlamentare, fie că erau locale, vorbea despre proiecte cu creşe. Acolo am rămas, la vorbe. De construit, nu s-a construit nimic. Şi dacă, mie mi se pare că asta e întrebarea care apare firesc acum, dacă ni se pare atât de greu să ridicăm patru pereţi şi să îi numim creşă, evident, cu utilităţile aferente, cam cât de uşor vom reuşi să facem şi infrastructura, să îi spunem, umană, logistica necesară ca în acele creşe să se facă educaţia timpurie despre care vorbeai tu.
Dana Ciriperu: Exact. Pornirea. Practic, noi în momentul de faţă nu avem asta. Poate ne ajută în ultimii ani natalitatea, care scade şi atunci, iată că, e un element bun faptul că se nasc mai puţini.
Ioana Răduca: Vor fi mai puţini doritori, iar educaţia se împarte la mai puţini.
Dana Ciriperu: Exact, exact. S-a rezolvat dintr-o dată educaţia timpurie în România prin scăderea natalităţii, pentru că dincolo de asta, creşe şi proiecte în zona de educaţie am văzut multe în ultimii ani, dar am văzut în zona privată.
Ioana Răduca: Ceea ce nu e rău.
Dana Ciriperu: Nu e rău, dar o creşă în zona privată, pentru o familie cu doi copii, ambii în sfera de 0-3 ani, înseamnă cel puţin o cheltuială, cel puţin în oraşele mari, care tinde spre 1.000 de euro.
Ioana Răduca: Aici depinde cum se va poziţiona şi sectorul privat. Uite, e depus în Parlament un proiect de lege care vorbeşte despre înfiinţarea creşelor şi grădiniţelor în multinaţionale, în sediul companiilor. Ca să se întâmple asta trebuie avizaţi nişte specialişti în educaţie timpurie, pe care înţeleg că îi avem, trebuie să îi mai şlefuim un pic, dar trebuie să fie deschise şi multinaţionalele, dar şi parlamentul pentru ca această soluţie să treacă cât mai rapid. De asta spun că este din ambele direcţii de lucrat. Dar dacă ne reîntoarcem la ce aminteai tu, acel mega proiect al preşedintelui „România Educaţă”, cred că noi nu am avut, de fapt, din 2016 încoace, nicio discuţie serioasă legată nu despre aceste cifre despre infrastructura şcolară, care clar este praf, ci şi de calitate. Îl aud în ultimul an pe rectorul Daniel David, profesorul care vorbeşte la fiecare apariţie publică despre jalea şi nenorocirea care există în sistemul universitar românesc şi e un om care conduce o universitate din această ţară. Dar care îşi asumă să spună adevărul şi care ne arată tuturor cât de slab pregătiţi suntem noi cei care ieşim de pe băncile facultăţilor din România. Pentru că am rămas cumva în secolul trecut din acest punct de vedere, în vreme ce marile universităţi s-au adaptat zilelor noastre, au programe adaptate, au curiculă care vorbeşte despre realităţi, nu învăţăm să facem televiziune după manuale din anii 1970, nu învăţăm să facem economie de acum trei decenii, deci, discuţia ar trebui să fie şi despre ceea ce învăţăm în şcoală, nu numai despre clădire şi numărul de profesori. Evident că vei avea din ce în ce mai mulţi oameni dispuşi să meargă la catedră şi să fie profesionişti adevăraţi în momentul în care şi programa ar fi de aşa natură. Dar când ai un mediu mbâcsi, şi am proprietatea acestor termeni, de ce te-ai duce tu om care poţi să faci performanţă în mediul privat şi să îţi pierzi efectiv vremea vorbind despre lucruri care nu mai au nicio legătură cu vremurile pe care le trăim.
Dana Ciriperu: Nu avem infrastructură şcolară, nu avem o programă adaptată şi apropo de implicarea mediului privat. A fost chiar la finalul anului trecut, o discuţie legată de un stimulent pe care ar putea să îl primească părinţii, tocmai pentru a sprijini acest palier de 0-3 ani. 1.500 de lei cred că era vorba, au fost companii care i-au făcut planuri, până la un moment dat când ne-am dat seama, după luna februarie că nu sunt bani.
Ioana Răduca: Că vorbim vorbe, cum spuneam. Este un comportament schizofrenic al statului român, indiferent de guvernare. Deşi, de fiecare dată auzim aceeaşi placă: au plecat foarte mulţi în străinătate, populaţia activă e plecată, vai, scade nataitatea. În momentul în care trebuie puse în practică aceste politici publice, lipsesc cu desăvârşire. Niciun guvern n-am văzut că are curajul să îşi asume de la bun început, să spună, astea sunt costurile, astea sunt proiectele, dar noi chiar vrem să ajutăm românii, să facă un copil şi să îl crească aşa cum trebuie, nu cu 214 lei cât este alocaţia lunară, şi asta mi se pare o bătaie de joc. Cum ai calculat suma asta? Ce face un părinte cu 50 de euro? Evident, e copilul tău, dar totuşi, despre ce vorbim. De aici pleacă discuţia apropo de respectul pe care îl are statul faţă de copil şi de familiile care au grijă de aceşti copii.
Dana Ciriperu: La prezentarea proiectului „România Educată” a fost foarte multă energie acolo şi ne aşteptam cu toţii să vedem şi rezultate. Practic, sunt 5 generaţii pierdute, timp în care noi nu facem altceva decât să mutăm nişte pdf-uri de pe un site pe altul.
Ioana Răduca: Măcar atât. Asta înseamnă că avem abilităţi digitale dacă mutăm pdf-urile. E bine, înseamnă că am avansat un pic e la scrisul pe hârtie.
