Nu-i luxos ca la Christie's, dar macar e mai ieftin

Unii se duc sa cumpere companii de la Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului (APAPS), altii se duc catre alte ministere, tot ca sa cumpere societati, iar cativa raman sa cumpere activele scoase la vanzare la Agentia pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB).
Toate aceste achizitii au ceva in comun: se fac prin licitatii publice. Dincolo de specificul caietului de sarcini si de nivelul garantiei impuse participantilor la licitatii, exista o diferenta de baza intre o vanzare de actiuni la APAPS si una de active la AVAB: la a doua poti sa participi "in timp real", ceea ce le face mai spectaculoase, pe cand rezultatul primei il afli mai tarziu, dupa ce APAPS si cumparatorul si-au incheiat toate socotelile. In rest, diferente intre un cumparator de actiuni si unul de active nu prea exista: la licitatii se poarta la fel, iar dorinta de a-si adjudeca ceea ce se scoate la vanzare e la fel de mare.
Licitatiile organizate de AVAB pentru vanzarea de active ale societatilor care au ajuns in faza de executare silita a datoriilor incep, in general, la ora 11 fix. Cu ceva vreme inainte, investitorii se strang la poarta institutiei si asteapta in bataia soarelui sa fie poftiti inauntru. Avand in vedere ca sunt pe cale sa dea bani statului, multi se asteapta, probabil, sa primeasca o cafea sau o apa minerala - chestiune de ospitalitate, daca nu de marketing.
Prima data cand i-am vazut pe investitori am crezut ca au venit sa se angajeze, insa pantofii unuia dintre ei pareau cam scumpi pentru un viitor bugetar. In plus, nu vii sa te angajezi cu un ziar economic in mana si nu vorbesti tot timpul pe telefonul mobil.
Sunt condusi cu totii in cea mai mare sala a AVAB, cea de contabilitate, destul de bine dotata. Tot nu li se serveste cafeaua si nici apa minerala. “Crapam putin geamul sau deschidem usa?”, intreaba unul dintre cei trei membri ai comisiei de licitatie, desi exista un sistem de ventilatie care ulterior avea sa fie pornit si oprit de mai multe ori din cauze de eficienta. “Crapam geamul”, este raspunsul cvasiunanim al celor prezenti in sala. Sunt vreo 13. Si deja sala este neincapatoare, motiv pentru care se mai aduc cateva scaune. Mai sunt vreo doi care au ajuns mai tarziu, dar care decid sa ramana afara la o tigara. Se poate, mai ales ca societatea pentru care au venit e pe lista undeva mai la coada.
In ziua respectiva au fost oferite spre vanzare un restaurant cu tot cu o microfabrica de bere. Au urmat o ferma, doua autotractoare si alte doua semiremorci. Debitorul pentru restaurant este firma de panificatie si patiserie SC El Toro SRL.

Nu e voie cu mobilul deschis
Membrii comisiei de licitatie ii invita pe licitatori sa se cunoasca intre ei. Urmeaza o perioada de cateva minute, in care acestia nu schimba impresii intre ei, cum s-ar fi crezut, ci se cunosc indirect prin verificarea actelor lor de catre comisie.
Urmeaza prezentarea regulilor licitatiei (plata in 30 de zile, sau in rate daca adjudecatarul prezinta o scrisoare de garantie bancara pentru restul sumei de plata), in timpul careia suna un telefon mobil - ce-i drept, cam strident. Seful comisiei ii roaga pe toti sa-si inchida mobilele. Din nou acelasi telefon mobil. Licitatorul se justifica: “Eu de fapt reprezint pe cineva si trebuie sa stiu pana unde pot sa licitez, sa va daca le convine pretul”. I se cere mandatul care i s-a dat si seful comisiei trage concluzia: “Daca aveti puteri depline, dupa cum scrie in acest mandat, inseamna ca puteti lua orice decizie”. Replica nu intarzie: ”Lasati-ma sa dau un telefon, sa vad ce pot face”.
Dupa o consultare intre membrii comisiei, raspunsul este negativ, motiv pentru care reprezentantul pare ca-si iese din fire: ”Deci nu ma lasati sa dau un telefon. In alte parti se poate”.
In cele din urma, omul inclina balanta in favoarea sa si formeaza: ”Ilie, nu se poate licita prin telefon. Am inteles pana acolo. E in regula. Sanatate”. Si tocmai atunci cand conflictul pare sa-si fi consumat ultima picatura si toata lumea pare sa fi inteles ca trebuie sa-si inchida telefoanele, suna un altul. O privire mustratoare se indreapta catre cel ce a incalcat regula abia stabilita, iar acesta se grabeste sa-si inchida umil telefonul mobil.
La licitatia pentru restaurant si fabrica de bere s-au inscris doi participanti: cel cu telefonul mobil si un turc. Acestia sunt intrebati daca au vazut activele si daca au avut acces la ele.
O mica problema apare din partea unuia dintre ei, care spune ca nu a avut acces la instalatia de fabricare a  berii si nu stie daca aceasta exista cu adevarat. Este imediat calmat de seful comisiei de licitatie - ”Instalatia la care va referiti exista si arata destul de bine” - dupa care toti sunt pusi sa semneze o declaratie pe proprie raspundere cum ca nu au nici o legatura cu debitorul.
Incepe licitatia de la un pret de 56.000 de dolari. Pasul este de 6.000 de dolari, fiind stabilit de comisie la o valoare cuprinsa intre 5 si 15% din valoarea de pornire. Turcul cedeaza la al treilea pas. Spune de trei ori ca nu da nici in ruptul capului 68.000 de dolari pe restaurant si fabrica si astfel reprezentantul castiga in numele lui Ilie si, mai mult, este de acord sa plateasca toti banii in 30 de zile. Este destul de bucuros, insa putin stangaci, nestiind prea bine ce sa faca dupa ce a devenit adjudecatar. I se explica, dupa care iese afara. Cu siguranta, sa il sune pe Ilie.

Cunoasteti starea estetica a activelor?
La cea de-a doua licitatie - pentru ferma - s-au inscris cinci participanti. E prezent chiar si debitorul, care sta alaturi de trei din participanti. Par sa se cunoasca. Unul dintre participantii la licitatie a platit o garantie mult mai mare. I se explica repede ca nu este nici un fel de problema atata timp cat nu a platit mai putin.
Licitatorii sunt intrebati daca au luat cunostinta de “starea tehnica si estetica” a activelor. Spun toti in cor ca o cunosc, insa unul dintre ei - cel cu pantofii mai rasariti - spune ca este o problema legata de terenul pe care e amplasata ferma respectiva, in sensul ca exista ceva litigii pe rol. Si desi “comisia nu comenteaza acest lucru” - asa cum a sunat raspunsul sefului acesteia - problema ramane si a fost intarita de catre cel care a adus-o in discutie: ”Eu am cumparat o asemenea ferma si am probleme. Am crezut ca trebuie sa stiti”.
Licitatia incepe de la 6.618 dolari, cu un pas de 900 de dolari. Unul dintre participanti discuta din nou ceva cu directorul firmei debitoare, in timp ce acesta se joaca la telefonul mobil sau trimite un SMS. La al patrulea pas, omul cu pantofii scumpi se retrage si imediat dupa aceea se retrag alti trei. Castiga un tip cu o camasa alba. Pleaca aproape toti.

Garantii de 4.000 de dolari, cumparaturi de 3.500
Urmeaza ultima licitatie, pentru cele doua camioane si remorcile acestora, toate fabricate inainte de 1989 in Olanda. Unul dintre licitatori nu stie daca seria inscrisa pe motorul unuia dintre camioane corespune cu cea din cartea tehnica, iar un altul, care era interesat de camioane doar pentru a le transforma in piese de schimb, este admonestat de un membru al comisiei, cam tacut pana atunci, din cauza copertelor cam sifonate ale buletinului lui de identitate.
Toti au luat cunostinta de starea estetica a camioanelor, nu si de cea tehnica, insa membrii comisiei ii asigura ca totul este bine. Un altul se plange ca activele nu sunt pazite si stau in strada.
Una dintre cele mai mari batalii s-a dat intre cetateanul cu pantofii scumpi si cel interesat de camioane doar pentru piesele de schimb, pentru o semiremorca de prin ’81 cu numar de Albania. Primul a castigat dupa al 22-lea pas, dupa ce cu un pas sau doi inainte s-a apropiat de rivalul sau. El este o cunostinta veche a comisiilor de licitatii de la AVAB: a platit garantii de 4.000 de dolari si a cumparat de 3.500 de dolari. Statul trebuie sa ii restituie diferenta si acum isi asteapta factura fiscala pentru bunurile achizitionate, ca sa poata intra in posesia lor.
Potrivit legii, Agentia de Valorificare a Activelor Bancare (AVAB) preia de la bancile cu capital majoritar de stat si de la Ministerul Finantelor activele (credite) neperformante, la valoarea lor neta. Agentia valorifica aceste creante neperformante, avand dreptul sa negocieze reesalonari ale datoriilor, daca exista conditii de redresare financiara a debitorilor, sau sa recurga la executari silite. La ora actuala, AVAB este cel mai are creditor din economia romaneasca, detinand creante in valoare totala de circa 3,7 miliarde dolari, din care 2,5 miliarde de dolari preluate de la Bancorex si Banca Agricola, 620 milioane din imprumuturile externe garantate de stat, 523 milioane aferente datoriilor fostei Companii Romane de Petrol si 10 milioane in urma litigiilor intre CEC si FNI, restul constand in datorii contractate de societati comerciale, in special din industria chimica, agricultura, comert si industrie alimentara. De la infiintare, in 1999, si pana la 20 mai 2003, agentia a recuperat in total creante in valoare de 10.115 miliarde lei (circa 372 milioane dolari). AVAB a declansat, in aceeasi perioada, 2.345 de proceduri de executare silita a debitorilor si a celor care au garantat datoriile si a organizat 1.312 licitatii pentru bunurile aflate in executare silita, suma obtinuta prin aceasta metoda de recuperare fiind de 85 de milioane de dolari.
stelian.negrea@zf.ro