Afaceri de la zero

Ati face afaceri cu o patroana de liceu?

02.12.2002, 00:00 Autor: Petrina Calabalic

Modelul de sorginte americana al elevului care invata cum se castiga un ban in plus lucrand in vacanta ca babysitter, chelner sau chiar spalator de parbrize este concurat serios la noi, in ultima vreme, de cel al elevului care invata cum sa-si deschida o afacere si s-o conduca eficient. Programe ca Junior Achievement, initiat de fundatia cu acelasi nume, sau Liderii mileniului III, initiat de Fundatia Codecs pentru Leadership, se ocupa de foarte timpuriu de dezvoltarea aptitudinilor copiilor de liceu in domeniul managementului. An de an, echipe de elevi romani participa si iau premii la concursurile internationale de simulare pe calculator a afacerilor. Luna trecuta, la Targul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii de la Romexpo, au participat si elevi de scoala care si-au prezentat ideile de afaceri sau chiar clase intregi care si-au creat companii virtuale, cu plan de afaceri, contabilitate, marketing si tot ce trebuie. In afara insa de afacerile pe Internet, de obicei bazate pe comert electronic, in viata reala se intampla destul de rar ca un elev, indiferent cat de consistent ar fi sprijinul pe care i-l pot acorda parintii, sa-si infiinteze propria afacere si sa fie in stare s-o conduca.
Desi e inca eleva, timisoreanca Mihaela Mingia si-a propus sa devina celebra si deja munceste pe branci. A ales un domeniu in care reusita e de obicei dificila si efemera: modelingul. Nu este insa angajata nici unei agentii de modeling, ci propria sa stapana. La 17 ani, jumatate de zi este eleva, iar cealalta jumatate - sefa unei agentii de fotomodele si manechine pe care a infiintat-o ea insasi.
La prima vedere pare o femeie matura, care stie exact ce vrea de la viata, si nicidecum o tanara de nici 18 ani. Mihaela Mingia spune ca si-a dat seama destul de devreme ca daca vrea sa realizeze ceva in Romania, nu prea e timp de pierdut.
Cu aceasta idee bine intiparita in minte - dar si cu nesiguranta si putina teama - s-a prezentat la agentia de modeling "Diego Arzani" din Timisoara. Nu implinise inca 14 ani. "Nu stiam atunci exact ce vreau. Nu stiam daca corespund standardelor pentru manechine. Am aflat apoi ca sunt prea mica de statura pentru a participa la prezentari de moda, insa pot fi fotomodel", povesteste Mihaela.
Cel care i-a descoperit talentul in fata aparatului foto a fost Tiberiu Arazan, fondatorul, directorul si fotograful agentiei. Din pacate, Tiberiu Arazan a murit anul acesta, iar agentia a disparut o data cu el.

In loc de pregatire pentru Bac
La inceputul verii lui 2002, Mihaela Mingia a fost invitata la o alta agentie din oras, pentru a se ocupa de coregrafie. Nu i-a placut insa acolo, fiindca simtea ca nu se lucreaza cu seriozitate. Atunci i-a venit ideea sa infiinteze ea o agentie pe care sa o conduca asa cum crede ca e mai bine.
In luna iunie a acestui an, cu un ajutor financiar din partea parintilor, care i-au pus la dispozitie si depozitul magazinului pe care-l detin in Timisoara, Mihaela a inceput sa transforme spatiul de depozitare in sala de cursuri pentru manechine si fotomodele. A zugravit, a pus gresie si oglinzi, a cumparat un computer, mobilier si o multime de alte lucruri. Inainte de a incepe clasa a XI-a, la Liceul "Spiru Haret", Mihaela Mingia a devenit sefa noii agentii timisorene de manechine si fotomodele "Mimona Models".   

"Cand esti tanar nu prea esti luat in serios"
Cand toate amanuntele birocratice au fost puse la punct, tanara sefa a inceput sa caute tinere si tineri dornici de o cariera in modeling. "Le-am expus tuturor situatia asa cum e in realitate: concurenta e mare, lumea e rautacioasa si cand esti la inceput - si mai esti  tanar - nu prea esti luat in serios. Deocamdata nu le-am promis decat ca vor participa la prezentari de moda, ca vor face reclame si ca, eventual, vor fi si ceva plecari in strainatate. In afara de ultima promisiune, pana acum mi le-am tinut pe toate", spune Mihaela.
Agentia Mihaelei Mingia a inceput de curand si o colaborare cu creatorul de moda Catalin Botezatu. In prezent, 30 de fete si 13 baieti cu varste intre 13 si 25 de ani urmeaza cursurile de manechin la "Mimona Model's".
"Mi-a fost foarte greu la inceput. Trebuia sa le promit ceva celor care au avut incredere in mine si au venit la agentie. Iar eu cand fac o promisiune, o respect", zice Mihaela Mingia.

Daca nu moda, atunci informatica
Pentru ca majoritatea modelelor de la agentie sunt eleve sau studente, Mihaela a realizat ca daca platesc cursul - al carui tarif este de 300.000 de lei lunar, timp de trei luni - le este destul de greu sa adune bani si pentru sedinte foto. S-a gandit ca ar fi bine sa nu impuna ea un tarif fix pentru realizarea unor fotografii profesioniste. Asa ca a cautat pe Internet mai multi fotografi. Cei care au fost interesati si-au comunicat tarifele, iar acum fetele isi pot alege fotograful in functie de cati bani au.
Deocamdata, aproape tot ce castiga investeste in firma. Cursurile le tine dupa-amiaza, dupa orele de liceu. In afara de faptul ca nu ii mai ramane timp pentru ea, tanara crede ca nu a pierdut nimic, ci, dimpotriva, a castigat. Stie sa tina contabilitatea, sa incheie contracte, sa se faca ascultata si sa planifice cu grija fiecare leu.
Pasionata de informatica in aceeasi masura ca de lumea modei, Mihaela spera ca intr-o zi va deveni celebra. Deocamdata munceste foarte mult si isi doreste ca in cel mai scurt timp sa se poata intretine singura. E cea mai mare dorinta a unei persoane care n-a implinit inca 18 ani. 

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania