Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Roxana Grigorean-Ştefan şi-a urmat visul din liceu şi a pornit de la zero un cabinet de psihoterapie care a ajuns deja la 20 de clienţi pe săptămană. „Companiile au început să organizeze workshopuri în această perioadă pentru a veni în sprijinul angajaţilor, pentru a vorbi despre anxietate şi despre cum ne afectează pandemia.“

06.09.2020, 12:23 Autor: Florentina Niţu

Roxana Grigorean-Ştefan, jur­na­list şi om de comunicare, a decis după ani de experienţă în zona corporate să-şi urme­ze visul din liceu şi să studieze psihologia. Au fost cinci ani de studii şi etape de formare şi supervizare până a ajuns să des­chi­dă o practică privată, un cabinet în Bucu­reşti, care primeşte peste 20 de clienţi în fie­care lună.

„Sunt psihoterapeut, cu un cabinet sim­plu, format dintr-un fotoliu şi o masă. Un pa­har de apă şi o cafea. Proiectul meu este unul de vocaţie, este vorba despre bagajul emo­ţio­nal cu care vin clienţii în cabinet“, spune Roxana Grigorean-Ştefan care s-a specializat în terapie de familie, sistemică, integrativă, dar şi pe traumatologie. „Mereu înveţi în aceas­tă meserie, nu se termină totul cu facul­tate, master, anii de formare“.

Şedinţele care durează o oră se desfă­şoa­ră acum şi în cabinet, dar şi online, o parte din­tre clienţi fiind rezidenţi din alte ţări, iar pen­tru unii dintre ei discuţiile sunt în limba en­gleză, o nişă care poate creşte în prezent în con­textul pandemiei de Covid-19.

„Orele strict de cabinet sunt 20, însă tim­pul se poate dubla pentru că investesc în for­mare profesională, în analiză“.  

Clienţii care ajung în cabinetul Roxanei Grigorean-Ştefan au de regulă între 30 şi 40 de ani şi sunt în mare parte femei. Durata con­silierii variază în funcţie de situaţia cu care clientul vine în cabinet, însă o şedinţă sau două nu generează rezultate, iar psiho­te­ra­peutul recomandă minium 6 şedinţe. „Contează problema. Pentru schimbări în pro­funzime durează şi ani de zile“.

Preţurile variază în funcţie de nivelul de ex­perienţă şi notorietatea psihotera­peu­tului, iar un interval mediu de piaţă variază între 30 şi 50 de euro. „Şi psihoterapeuţii au simţit o scădere în această perioadă, dar au fost mai feriţi. Majoritatea cli­en­ţi­lor au rămas. Au ră­mas în online, avem şi clienţi din alte ţări şi oraşe cu care lu­crăm online. Sunt oameni cu an­xie­tate, stări uşor de­pre­sive, oameni care vor să se regăsească, mulţi părinţi care vor să facă lucrurile mai bine, persoane care se află la finalul unei relaţii“.

O nişă care prinde contur acum este cea a worksopurilor în corporaţii unde sunt invitaţi psihoterapeuţi pentru a le vorbi angajaţilor despre anxietate, despre cum ne afectează pandemia. „Nu deranjează munca de acasă, ci lipsa interacţiunilor sociale. Este importat să menţinem relaţiile oricum“.

Dincolo de corporaţii sunt însă şi mulţi tineri care au nevoie de îndrumare, iar un alt segment cu o dinamică nouă în prezent este cel al copiilor de şcoală. „Este nevoie de suport în şcoli, este o realitate nouă în care copiii trăiesc şi trebuie să fim atenţi dacă sunt semnale de anxietate şi să le creem un normal, dar să nu îi ferim de realitate“.

Pentru Roxana Grigorean-Ştefan zona de educaţie face parte din planul de dezvol­ta­re pe viitor. „Eu zic că oricând poţi face schim­bări radicale în viaţă“.


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.  

⇒ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

⇒ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania