Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Ştefan Borangiu s-a întors în localitatea natală şi a investit 500.000 de euro într-o pensiune. „Ne-am dorit o construcţie care să se integreze în peisajul rural“

30.06.2021, 00:07 Autor: Miruna Diaconu

Casa Thymus a fost deschisă la începutul lunii iunie şi a fost ocupată încă de la deschidere, majoritatea turiştilor venind din Bucureşti, Galaţi, Brăila şi Focşani, însă există cerere şi din partea turiştilor străini.

Ştefan Borangiu s-a întors în localitatea natală, Soveja, judeţul Vrancea şi a luat decizia de a-şi deschide o pensiune construită din materiale naturale în care a investit 500.000 euro. Din dorinţa de a aminti turiştilor cum arăta peisajul local de altădată, antreprenorul a construit Casa Thymus doar cu materiale şi tehnici folosite în urmă cu 100 de ani. Proiectul pensiunii agroturistice a început în 2015, însă ideea exista deja de câţiva ani. „De fapt, n-am plecat niciodată din Soveja, aveam un ataşament emoţional faţă de zonă, mergem destul de des în zonă.

Avem o casă bătrânească pe care am recondiţionat-o în anii precedenţi şi atunci un pas firesc a fost acesta al construcţiei unei pensiuni agroturistice din două corpuri de clădire, o casă bătrânească pe care am recondiţionat-o şi un corp nou de clădire”, spune Ştefan Borangiu. Decizia a fost luată în 2015, însă au durat doi ani toate formalităţile legale pentru a putea începe construcţia. Proiectul a fost gata în 2017 însă până în 2019 antreprenorul nu a reuşit să găsească un constructor care să îi respecte planul aşa cum îşi dorea el şi anume folosind doar materiale naturale şi tehnici vechi de contrucţie. Construcţia a fost demarată la începutul anului 2019 şi s-a finalizat în luna iunie a acestui an. „Ulterior, am decis să construim cu forţă de muncă exclusiv locală, construcţia este atipică pentru că noi acolo am căutat să folosim materiale utilizate acum 100 de ani adică pământ, lemn şi piatră. Elementul principal care a stat la baza deciziei de a o construi astfel a fost că am dorit să se integreze în peisajul rural. Soveja este renumită pentru un aer foarte curat şi atunci singura variantă de a aduce acest aer de la exterior la interior a fost să o facem să respire şi am folosit pământ, adică lut”, explică antreprenorul. Suma investită a venit partial din fondurile proprii ale antreprenorului, care a apelat şi la fonduri europene de unde a obţinut 200.000 euro. Casa Thymus a fost deschisă la începutul lunii iunie şi a fost ocupată încă de la deschidere, majoritatea turiştilor venind din Bucureşti, Galaţi, Brăila şi Focşani, însă există cerere şi din partea turiştilor străini. Antreprenorul spune că turiştii români au aflat de Casa Thymus din recomandările celor care au mai fost, iar turiştii străini află de pensiunea din Soveja de pe site-urile internaţionale de rezervări precum booking.com şi Airbnb. 

Pensiunea este formată din două clădiri, o casă veche recondiţionată care are două camere duble şi un apartament şi o casă nou construită cu patru camera şi spaţii comune mari. Casele se închiriază integral, iar preţul variază în funcţie de ziua săptămânii, dar şi de sezon, astfel că intervalul de preţuri este între 70 euro şi 100 euro pe noapte camera. „Aşteptările pentru anul acesta privind numărul turiştilor nu sunt extraordinare, punem accentul pe calitatea timpului petrecut de un număr limitat de turişti decât pe numărul acestora, casele sunt mari, capacitatea de cazare este mică, vorbim de 700 mp utili cu doar şapte camere. Nu vedem să depăşim 500-600 de turişti anul acesta. Aşteptăm venituri undeva la aproximativ 20% din nivelul investiţiei, adică până la 100.000 euro”, spune Ştefan Borangiu.

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

► Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

► În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

 

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania