Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Mihai Lambrino, un designer pasionat de vinuri, a creat împreună cu soţia sa un gastro wine bar sub brandul Vinto în Timişoara şi vrea să francizeze conceptul

06.07.2020, 00:07 Autor: Florentina Niţu

„Văd locaţii Vinto în Oradea, Sibiu, Braşov, Bucureşti şi Constanţa, cu un meniu local cu produse specifice.“

Vinto, un gastro wine bar situat stradal în centrul Timişoarei, s-a născut în 1 martie 2017, din curiozitatea şi dorinţa lui Mihai Lambrino şi a soţiei sale de a pune pe piaţă vinuri şi produse culinare pe care ei le-au degustat călătorind în toată lumea. Anul trecut, afacerea a generat venituri de 400.000 de euro, iar tânărul antreprenor se gândeşte acum să francizeze conceptul.

„Businessul a pornit din pasiune, eu şi soţia am călătorit foarte mult şi am început să vizităm crame şi restaurante, foarte multe în străinătate, să degustăm produse. Am început să învăţăm cum se fac foarte multe lucruri şi am simţit nevoia să le exprimăm şi noi cumva. În 2011, am făcut un magazin online de vinuri“, îşi aminteşte Mihai Lambrino, cofondatorul Vinto. El povesteşte că în urmă cu trei ani a deschis Vinto cu un portofoliu de 200 de etichete de vin, iar acum are 230 şi un meniu inspirat din zona mediteraneană, în special. Amenajarea spaţiului şi degustarea primelor produse au durat mai bine de un an, iar investiţia iniţială a fost de circa 100.000 de de euro.

„În martie anul acesta, am închis Vinto pentru o săptămână, pentru că eu sunt designer, am transformat site-ul într-un magazin online, iar ospătarii au devenit curieri. Doar un angajat a intrat în şomaj tehnic, a fost alegerea lui, dar ceilalţi au primit salariul normal şi chiar am adus bani de acasă. Am funcţionat trei luni şi nimeni nu s-a îmbolnăvit, asta e important“.

Mihai Lambrino adaugă că odată cu deschiderea magazinului online vânzările au evoluat de jos în sus. „Am cedat businessul angajaţilor, iar clienţii ne-au mulţumit şi susţinut.“

În prezent, în cadrul Vinto lucrează 17 angajaţi, câţiva fiind recrutaţi chiar în timpul stării de urgenţă. De altfel, în aceeaşi perioadă Mihai Lambrino a renovat terasa şi a creat meniuri cu QR code, dar a dezvoltat şi Vinto Delivery, prin care realizează livrări la domiciliu, iar investiţiile au trecut de 10.000 de euro.

„În anumite zile era coadă sau nu puteam lua rezervări la Vinto, deşi avem 45 de locuri în interior şi 45 în exterior. Acum a mai scăzut numărul locurilor din terasă, dar în ultimele zile a fost plin la noi“. Antreprenorul menţionează că înainte de pandemie a început importurile proprii de vinuri din Italia, iar acum face al doilea import. Mihai Lambrino consideră că nu a pierdut nimic în această perioadă şi speră ca la sfârşitul pandemiei să fie pe zero, însă vede şi o scădere a cifrei de afaceri faţă de 2019, cel mai bun an, cu venituri de 400.000 de euro. „Văd o extindere naţio­nală a Vinto, vreau să dau know how-ul mai departe. Cred că putem avea în fiecare oraş unul, pentru că sigur există cel puţin o persoană ca mine. Îmi place modelul de franciză şi cred că este bine să investeşti în ceva sigur. (...) Văd primele locaţii Vinto în Timişoara, Oradea, Sibiu, Braşov şi Constanţa, cu un meniu local cu produse specifice“, a încheiat Mihai Lambrino.

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

♦ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

♦ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

 

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania