Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Familia Grigorescu din Constanţa face de zece ani cosmetice din ingrediente naturale şi a ajuns de la 20 la 2.000 de săpunuri fabricate zilnic

29.03.2024, 12:29 Autor: Alina-Elena Vasiliu

♦ Până acum, 2019 s-a dovedit a fi cel mai bun an din punctul de vedere al vânzărilor, însă pandemia a mai frânat din încasări, deoarece majoritatea produselor se vindeau la târguri de Crăciun şi alte evenimente similare pe tot parcursul anului.

Eduard Grigorescu şi soţia lui, Mădălina, s-au inspirat din ide­ea unui vecin atunci când au în­ceput să fabrice primele săpu­nuri, în propria bucătărie, în 2011. Au împărţit colegilor la birou re­zul­tatele primelor încercări, iar după doi ani au în­ceput să se gândească tot mai serios la o pro­ducţie în serie mai mare, dar şi la un brand – Cosmetice Grigorescu.

„La început, turnam săpunurile în cutii de lapte. Făceam cam 20 de produse pe zi. Acum avem un atelier închiriat în Constanţa, facem cam 2.000 de săpunuri în fiecare zi, dar avem şi cinci tipuri de creme, demachiant, ule­iuri şi mai vrem să dezvoltăm alte câteva pro­duse în viitor“, a povestit Eduard Grigo­rescu la emisiunea online ZF Afaceri de la zero.

Au investit câteva mii de lei la început, echipamentele nefiind iniţial unele complexe. Abia după încă doi ani au accesat programul StartUp Nation, prin care au primit o finanţare de 200.000 de lei, bani pe care i-au folosit pentru a cumpăra matriţe, tăietoare şi alte echipamente profesionale.

„Toate ingredientele sunt naturale. Uleiurile vegetale sunt procurate de la importatori, vin din Indonezia, Malaezia. Cele de portocale, lămâie, lavandă sunt cele mai populare. Cel mai bine vindem de sărbători şi în perioadele de cadouri“, mai spune Eduard Grigorescu.

În perioadele cu vânzări mari, el şi soţia lui colaborează cu mai mulţi oameni pentru a putea face faţă volumului de muncă. Până acum, 2019 s-a dovedit a fi cel mai bun an din punctul de vedere al vânzărilor, însă pandemia a mai frânat din încasări, deoare­ce majoritatea produselor se vin­deau la târguri de Crăciun şi alte eveni­men­te similare pe tot parcursul anului. Astfel, veniturile au ajuns la 40.000 de lei.

„Suntem prezenţi online, dar colaborăm şi cu mai multe magazine naturiste, precum lanţul Paradisul Verde, cu magazine în Bucureşti şi Braşov. Avem şi alţi colaboratori din oraşele mai mari din ţară.“

Săpunurile sub brandul Cosmetice Grigorescu sunt între 7 şi 9 lei pentru 100 de grame, iar cremele por­nesc de la 10 lei şi ajung la 31 de lei. În prin­ci­piu, media se situează la 20-25 de lei pe produs. În fiecare an, între două şi cinci noi produse îşi găsesc locul în portofoliul micii afaceri de familie.

„Eu mă ocup în cea mai mare parte de afacere, dar primesc ajutor şi de la apropiaţi, la nevoie. Am terminat Automatică şi Calcu­la­toa­re în 2010, am lucrat ca programator vreo trei ani, după care, în paralel, am lucrat la pro­iectul acesta“, povesteşte Eduard Grigorescu.

Planul celor doi antreprenori constănţeni este acum să dezvolte mai multe produse, să încheie mai multe contracte cu magazine naturiste şi să poată relua vânzările în cadrul târgurilor.

 

Săpunurile sub brandul Cosmetice Grigorescu sunt între 7 şi 9 lei pentru 100 de grame, iar cremele pornesc de la 10 lei şi ajung la 31 de lei.

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

♦ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

♦ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

 

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania