Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Doi antreprenori din Bacău aveau joburi în domeniul organizării de evenimente. Cum au transformat o idee inedită într-un business?

26.04.2020, 13:16
Afaceri de la zero. Doi antreprenori din Bacău aveau joburi în domeniul organizării de evenimente. Cum au transformat o idee inedită într-un business?

Daniel şi Lili Parascan sunt doi antreprenori din Bacău. Lucrau în domeniul organizării de evenimente şi al fotografiei şi, după fiecare petrecere, venea momentul înmânării imaginilor imortalizate către client. Daniel a căutat variante care mai de care mai diverse pentru a preda fotografiile, aşa că, la un moment dat, a confecţionat o cutie din lemn în care să le aşeze. Aşa a început totul.

„Am început cu o cutie de lemn confecţionată manual, din dorinţa mea de a preda materialele video de la evenimente într-un mod original. Momentul-cheie a fost în anul 2017, când m-am hotărât să schimb direcţia profesională cu o ramură care să-mi permită să-mi pun în aplicare ideile creative”, spune Daniel Parascan, de profesie grafician, ceea ce a înlesnit crearea tuturor produselor dezvoltate ulterior sub brandul Vintage Box.

Pornind de aici, el şi soţia lui – Lili Parascan – au amenajat un atelier în Bacău şi au dezvoltat o afacere cu albume foto, agende, cutii din lemn şi alte accesorii pentru evenimente, în care au investit 44.000 de euro, bani atraşi prin programul Start-Up Nation, şi alţi 15.000 de euro din surse proprii.

„Cifra de afaceri în 2019 a fost de 83.000 de lei (aproape 18.000 de euro – n. red.), iar de la începutul anului până acum, în 2020, am făcut peste 26.000 de lei (aproape 6.000 de euro – n. red.). Simţim o creştere substanţială din momentul în care am abordat piaţa online”, spune Daniel Parascan.

Cutiile din lemn, agendele, invitaţiile sunt vândute fie companiilor, fie persoanelor fizice care vor obiecte personalizate. Pentru 2020, ţinta este ca portofoliul de clienţi să crească.

„Suntem în discuţii cu un colaborator, pentru ca Vintage Box să producă suveniruri pentru turiştii străini. Deja am realizat o serie de produse ca mostră. Acesta ar fi un obiectiv pentru anul în curs, să ajungem în ţări diferite.”

Preţurile produselor Vintage Box sunt cuprinse între 25 şi 600 de lei (un ceas din lemn conceput la cererea clientului, livrat într-o cutie de lemn). Produsele mai ieftine, precum invitaţii, etichete cu nume pentru evenimente, brelocuri, se vând în volume mai mari.


Cutiile din lemn, agendele, invitaţiile sunt vândute fie către companii, fie către persoane fizice care vor obiecte personalizate.
Preţurile produselor Vintage Box sunt cuprinse între 25 şi 600 de lei (un ceas din lemn conceput la cererea clientului, livrat într-o cutie de lemn).

Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.


Front Row Events – organizare de turnee naţionale şi internaţionale (Timişoara)
Fondatori: Victor Balaniuc şi Darius Tapalagă
Cifră de afaceri în primii trei ani de activitate: peste 1 mil. euro
Prezenţă: în România şi în străinătate


Lunet Eyewear – brand românesc de ochelari (Bucureşti)
Fondatori: Ştefan şi Alexandru Gugurel
Investiţie iniţială: 80.000 de euro
Prezenţă: online


GoLED – soluţii de iluminat personalizate (Bucureşti)
Fondator: Paul Schintee
Investiţie iniţială: 80.000-100.000 de euro
Cifră de afaceri în 2019: 180.000 de euro
Prezenţă: online, Bucureşti


Panamea – producţie de biciclete (Bucureşti)
Fondatori: Daniel Moisă şi Cătălin Stanciu
Investiţie iniţială: sub 50.000 de euro
Cifră de afaceri în primul an de activitate: 20.000 de euro
Prezenţă: în România şi în străinătate


Couture de Marie – brand de haine (Bucureşti)
Fondatoare: Claudia Ioniţă
Cifră de afaceri în 2019: 70.000 de euro
Prezenţă: un showroom pe bdul. Dacia din Bucureşti


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la Zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania și Vodafone

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.