Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Dentix Millennium, un start-up pornit de mai mulţi cercetători români cu fonduri europene, produce implanturi dentare şi speră la un milion de euro în 2021

10.12.2020, 00:07

„În 5 ani vom avea o companie deschisă, pe acţiuni, listată pe una din pieţele de capital, care să poată atrage nu numai capital financiar, ci şi uman“.

Dragoş Budei a adunat în jurul său în 2015 zece cercetători pentru a inova tratamentele de suprafaţă pentru implan­turile dentare, iar Dentix, proiectul realizat de aceştia, s-a materializat şi  produce acum implanturi dentare cu nanostructură de dioxid de titan în localitatea Săbăreni, din judeţul Giurgiu.

„Când doreşti să-ţi faci loc printre alţi producători, trebuie să vii cu o idee nouă. Am mers la Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (AMMCS) cu un proiect care să aducă un element major de noutate în dezvoltarea im­pla­nturilor dentare. Este vorba de un trata­ment de suprafaţă nou, aplicarea unei nano­structuri pe suprafaţa implanturilor dentare pentru a îmbunătăţi performanţele acestui produs medical. Am construit o nanostruc­tu­ră de dioxid de titan pe suprafaţa implan­turilor noastre, de şase ori mai mare decât la implanturile dentare normale“, povesteşte Dragoş Budei, general manager al Dentix Millennium.

Echipa iniţială a fost formată din zece cercetători şi a durat un an de zile să obţină finanţarea, iar implementarea proiectului a durat doi ani. Finanţarea iniţială a fost de 2 mi­lioane de euro, din fonduri europene, iar plus contribuţia proprie a fondatorilor, investiţia se ridică acum la 2,5 milioane de euro.

Compania deţine un brevet de invenţie eliberat de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), dar au publicat articole ştiinţifice în mai multe publicaţii interna­ţio­nale cunoscute, pentru a primi certificare, fapt rea­lizat în 2019.

„Începutul anului 2020 a însemnat intrarea noastră pe piaţă. Pandemia ne-a afectat, pen­tru că a scăzut adresabilitatea clien­ţi­lor către clinicile dentare şi din tea­ma de a nu se infecta şi din mo­ti­ve economice, pe care toată lu­mea resimte, iar trata­mentele de implantologie au ajuns pe planul doi. Acum oamenii se adre­sează cabinetelor stomato­lo­gice pentru urgenţe, or trata­men­tele implantologice sunt ara­reori tratamente de urgenţă“, spune Dragoş Budei.

Acesta afirmă că produsul realizat de ei în laboratorul din comuna Săbăreni, judeţul Giurgiu, aflată foarte aproape de Bucureşti, nu este nici cel mai scump, nici cel mai ieftin. „Pacientul plăteşte intervenţia chirurgicală, nu implantul. Implantul nostru are un preţ mediu şi ne-am raportat la concurenţa din România, astfel porneşte de la 70-80 de euro.“

Antreprenorul spune că în acest an au prezentat produsul mai multor cabinete, prin contracte încheiate cu câteva firme de distribuţie de echipamente medicale.

Produsele Dentix se găsesc în prezent în câteva zeci de cabinete la nivelul întregii ţări.

„Până în momentul de faţă avem o mare realizare, acum ţi­ne de cum ne ocupăm de marketing şi promovare să fim prezenţi în clinici din România şi să ajungem la export.  (...) Ne pro­punem să facem un milion de euro anul viitor. Valorile pentru pro­dusul nostru sunt mari, iar capacitatea este foarte bună şi nu ne trebuie decât ca piaţa să răspundă. La nivelul României, un milion de euro pentru implanturile dentare nu înseamnă deloc mult“, susţine Dragoş Budei.

Antreprenorul afirmă că proiectul lor arată că şi în România se pot produce implanturi la un nivel de calitate cel puţin egal cu altele din lume, la fel de competitiv. „Dentix Millennium este o firmă cu potenţial şi la un moment dat cred că va trebui să-i dăm drumul din mână copilului şi să ajungă unde îşi doreşte, în cinci ani o companie deschisă, pe acţiuni, listată pe una din pieţele de capital, care să poată atrage nu numai capital financiar, ci şi uman“, a mai spus Dragoş Budei.

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

♦ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

♦ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

 

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania și Vodafone

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.